„Silvio Berlusconi se află în prezent la Spitalul San Raffaele pentru a fi supus analizelor programate în legătură cu patologia sa hematologică cunoscută”, se arată în buletinul spitalului milanez semnat de medicii Alberto Zangrillo și Fabio Ciceri.
Controlul, care este făcut mai devreme decât era planificat, nu este legat de nicio „alarmă medicală”, ci reprezintă un răspuns „la criteriile clinice ale practicii normale în medicină”.
Fata cea mare a lui Silvio Berlusconi, Marina, a ajuns la Spitalul San Raffaele din Milano, la scurt timp după ora locală 16.00.
Berlusconi a programat pentru sâmbătă o întâlnire cu înalți membri ai Forza Italia, partidul său, inclusiv miniștri, dar rămâne de văzut dacă va avea loc, în condițiile în care presa peninsulară a scris că el ar putea petrece noaptea în spital.
„Forza, Silvio”, a scris vicepremierul Matteo Salvini, unul dintre principalii aliați politici ai lui Berlusconi, într-o postare pe Instagram.
Berlusconi a fost internat pe 5 aprilie la Spitalul San Raffaele cu probleme cardiovasculare și infecție pulmonară, iar ulterior medicii au anunțat că a fost diagnosticat și cu leucemie. „Don Silvio” a fost externat pe 19 mai, după șase săptămâni.
Starea de sănătate a lui Berlusconi s-a deteriorat în ultimii ani și a fost spitalizat de mai multe ori. El a fost operat la inimă în 2016, iar în 2020 a fost spitalizat după ce s-a infectat cu COVID.
Berlusconi a fost prim-ministru în 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011 și, deși nu are un rol direct în guvern, Forza Italia este membru al coaliției de dreapta a premierului Giorgia Meloni.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!