Reacția lui Silviu Mănăstire a venit după ce președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat în cursul serii de marți la postul TV menționat că președintele Klaus Iohannis nu are cotă de încredere.

În mesajul publicat pe platforma socială Facebook, Mănăstire i-a recomandat liderului PNL să recurgă la un sondaj privind intenția de vot, precizând că astfel s-ar „prinde” și el cum „stă de fapt”.

În aceeași ordine de idei, liberalul a criticat și decizia lui Bolojan de a merge la postul TV citat, care potrivit lui ar avea „0,1% audiență”: „Faptul că mergi la televiziuni cu 0,1% audiență spune cât te duce capul. Apropo, sunt buni banii pe care îi împingi la gaz media4coldea?!”.

Bolojan, acuzat că este „beneficiarul epocii Iohannis”

În continuare, Silviu Mănăstire a precizat că Iohannis este „terminat politic” după cei 10 ani petrecuți în fruntea țării, însă a „produs” în acești ultimi ani mai bine de 5 milioane de voturi în două tururi de alegeri prezidențiale și a „ținut PNL la guvernare 5 ani”.

Strategia elaborată sub coordonarea lui Călin Georgescu prin care România se angaja să susțină „aspirațiile europene și euroatlantice” ale Ucrainei
Recomandări
Strategia elaborată sub coordonarea lui Călin Georgescu prin care România se angaja să susțină „aspirațiile europene și euroatlantice” ale Ucrainei

„Mii de lepre și-au făcut cariere și averi de pe urma sasului. Tu ești în continuare beneficiarul epocii Iohannis. Ai încasat miliarde la Bihor în epoca ăstuia pe care îl înjuri. Și n-ai avut timp de 10 ani curaj să îi sufli în ciorbă. 

Tu crezi că liberalii au uitat că ai fost prim-vicepreședintele lui Orban? Ce zice Predoiu, care a făcut 11 la sută în 2016 la Capitală, când tu erai șeful de campanie și ai fugit la Oradea, să-ți salvezi fundul cu PSD? Frumoasă trădarea? Când o faci cu Ciucă, nu când o faci împotriva PNL în beneficiul tău! 

Un WC moral …

Doar nu crezi că dacă Iohannis nu-l nominaliza pe Ciolacu premier, tu ai mai fi ajuns șeful Senatului?!”, a mai afirmat Mănăstire.

„Te vei întoarce la Vadu Crișului”

Totodată, liberalul și-a mai continuat postarea și cu o întrebare adresată lui Bolojan: „Tu cât ai face dacă ai candida mâine la președinția țării?”.

„PS: Nea Ilie, faptul că ești sclavul lui Coldea nu mai impresionează pe nimeni… 

PS1: Când o să afle poporul PNL toate mizeriile pe care le-ai făcut ca să preiei poziția de președinte interimar al partidului, te vei întoarce la Vadu Crișului. Iar Țiplea, care ți-a plătit campaniile electorale din 2008 și după, ți-ar ține lumânarea… sau frații Micula. Alege tu. 

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă scapă de arestul preventiv și au fost puși în libertate, în dosarul Nordis
Recomandări
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă scapă de arestul preventiv și au fost puși în libertate, în dosarul Nordis

PS2: Nea Ilie, puțină decență în mizeria asta numită politică nu strică. E o cale bună pentru un fricos și vânzător ca tine. Vezi că îți vine nucleara în chelie! Beni Rus de la Selina încă trăiește…”, a mai transmis Silviu Mănăstire.

Amintim că Ilie Bolojan, președintele PNL și al doilea om în stat, a fost huiduit pe holurile Senatului de angajați, miercuri dimineață, 22 ianuarie, după o conferință de presă în care a anunțat concedieri.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

kicker666   •   29.01.2025, 09:20

S-a gasit manastire .Ai primit ordin de la betivul bode sa-l ataci pe Bolojan? Ia de aici : "A trecut aproape o lună de când Silviu Mănăstire s-a „autosuspendat” din funcția de secretar general adjunct al PNL, ca „să am timp să mă ocup de niște băieți, ca pe vremuri”, și rezultatele „ocupației” sale întârzie să apară. Între timp, ies la iveală noi episoade care vorbesc despre un individ agresiv, alcoolic, sforar și mincinos, capabil să nege azi ce a spus ieri. Este de multă vreme „scula lui Bode”, iar mai nou se manifestă ca măciucă liberală. Măciuca lui Ciucă, pentru a cărui înscăunare la Cotroceni spune că a trecut de la jurnalism la politică. Pe 22 decembrie 2022, G4Media.ro a făcut o dezvăluire care a picat ca o măciucă pentru PNL: noul său secretar general adjunct, ex-jurnalistul Silviu Mănăstire, are în biografie un episod de violență domestică pe care l-a ascuns până acum".Iulie 2020 iti spune ceva ?

Monseur   •   29.01.2025, 09:16

Exact ca in timpul pandemiei, cand medicii erau cercetatori pe Facebook, politicienii in loc sa se ocupe de ceva util isi pierd vremea aruncand ca maimutele cu *** unul impotriva altuia pe retelele sociale.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cj99ama   •   29.01.2025, 08:06

Deja Bolojan începe să fie foarte incomod pentru politrucii și bugetarii,angajați ai aparatului de stat. În curând o să-l facă să plece de la București. Așa se întâmplă din păcate întotdeauna la noi când cineva încearcă să facă o reformă în aparatul de stat. Ne mai mirăm ca românii s-au saturat de toate mizeriile politicienilor și votează Georgescu?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Libertateapentrufemei.ro
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Scenariu negru după discuția Trump-Putin: „Rusia ia totul. Ucraina și Europa, nimic. NATO rămâne o alianță pe hârtie”
Adevarul.ro
Scenariu negru după discuția Trump-Putin: „Rusia ia totul. Ucraina și Europa, nimic. NATO rămâne o alianță pe hârtie”
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Bebeluș de 8 luni, găsit mort de tată în casa din Vaslui. Era plin de lovituri, iar mama e principalul suspect
Observatornews.ro
Bebeluș de 8 luni, găsit mort de tată în casa din Vaslui. Era plin de lovituri, iar mama e principalul suspect
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane
HOROSCOP
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI