L-am întâlnit pe Silviu zilele trecute la Piața Romană. Mergeam grăbită și cufundată-n gânduri, când dintr-odată am auzit un sunet. Un sunet deosebit, care m-a făcut să mă opresc. Nu știam ce se aude exact și de unde vine sunetul. Am văzut un tânăr care ținea pe genunchi un instrument muzical neobișnut. Nu mai văzuzem așa ceva până atunci. Nu mai auzisem așa ceva până atunci. Ca și mine se mai opriseră câteva persoane, la fel de mirate. Unii ziceau că seamănă cu o tobă, alții glumeau spunând că pare a fi un grătar. Dar nu. Nu era o tobă. Este vorba de un handpan, unul dintre cele mai ciudate instrumente muzicale din lume.
Instrumentul este o invenție relativ nouă și se poate cumpăra doar în anumite condiții
Silviu și-a făcut o documentare foarte atentă despre tot ce înseamnă handpan și istoria lui. Am aflat de la el că acest instrument este o invenție relativ nouă pe piața instrumentelor muzicale. Povestea acestuia pornește din insulele din Marea Caraibelor. “În Trinidad și Tobago au început să acordeze butoaie, din care făceau steelpan-uri. Apoi, austriacul Felix Rohner a creat în Europa steelpan-urile (niște instrumente concave la care se cânta bătând cu bețele- n.r.), iar la cererea elvețianului Reto Weber a creat un obiect convex la care se putea cânta bătând cu palmele. Așa a luat naștere handpan-ul”, povestește Silviu. Prietena lui a fost cea care i-a transmis această pasiune. Ea văzuse handpan-urile pe internet, le asculta des și i le-a arătat și lui. Și de atunci a început să studieze și el tot ce ține de acest instrument muzical neobișnuit, deși până atunci nu avusese nici o tangență cu muzica. “Acum doi ani și ceva, despre handpan se știa destul de puțin, era ceva ținut ascuns. La unele firme, dacă voia să-l cumperi trebuia să dai e-mail, să spui cine ești, ce background ai și tot așa. Am căutat un an și jumătate pe internet până să-l luăm”, spune tânărul bucureștean de 24 de ani.
Silviu i-a încântat pe străini cu talentul său
În prezent, Silviu își câștigă existența cântând la handpan. A cântat în multe țări: în Ungaria, Croația, Bosnia, Germania, Austria, Slovenia, Luxemburg și Franța. “În Innsbrug nu apucam să desfac geanta, că se și adunau oamenii să se uite la mine. În Viena am avut emoții foarte mari când cântam, pentru că e un oraș muzical în sine. Oamenii de acolo erau foarte încântați. Mă întrebau cu toții dacă e stil oriental, dar nu este. Sună celest, sună cald, emoționant”, adaugă tânărul. Inițial și-a luat un handpan mai ieftin, dar după ce a cunoscut un român din Anglia, care i-a explicat diferența dintre ele și-a luat altul de 1.000 de euro. Există handpauri și de 10.000 de euro. “Am vândut tot ce aveam, am dat toți banii mei de drum și l-am luat pe asta ( pe care-l are acum-n.r.)”, mai spune Silviu. Handpan-ul lui este confecționat din oțel de mașini. “Este un instrument destul de intuitiv. Lucrul care trebuie învățat este cum să atingi nota. Nu e nici o tobă, nici buton, nici ca la pad-urile de DJ. Ai doar notele, ele sunt pe game și cele mai comune sunt cele de 8 sau 7, plus nota de sus care se numește «ding», acela e bass-ul. Practic, notele sunt deja făcute, de acolo improvizezi, iar dacă ai ritmul în tine îți este mai ușor”, adaugă artistul. Silviu susține că prietena lui cântă mai bine decât el, iar în prezent lucrează împreună la un proiect mai mare care va fi ceva cu adevărat deosebit.
Ce este handpan-ul?
Inspirându-se de la locuitorii din Trinidad și Tobago, care băteau în butoaie de oțel, austriacul Felix Rohner a creat ceva asemănător, dar mult mai interesant. Timp de 20 de ani a muncit la el, iar în anul 1990 a înființat compania PanArt care realizat steel pan-urile, instrumentele concave (la care se cânta folosind bețele, ca la o tobă- n.r.) Apoi a creat hangul. Un instrument convex, din metal, la care se cânta cu palmele. A prezentat oficial hang-ul în anul 2001 la Frankfurt, Germania și instrumentul a avut un mare succes. Dar compania a refuzat să producă în masă acele instrumente, pentru că așa și-ar fi pierdut misticismul care le învăluia. Ca atare, din 2013 nu le-au mai produs deloc.
Pentru că cererea era mare, companii producătoare de instrumente muzicale din Europa și Statele Unite au început, din 2007, să fabrice o variantă la acel hang. Cum numele era patentat, i-au spus handpan. Potrivit site-ului didgeproject.com sunt puține companii producătoare de handpan-uri în întreaga lume, fiind un instrument greu de confecționat și scump.
Citește și:
People of Romania, povești de viață în imagini. Află cine sunt Zorro de la târgul de animale, amorezul cu cicatrici și mămăița poetă!| FOTO& VIDEO
VIDEO | Canalul de irigații de lângă București e înfundat cu tone de gunoi. Autoritățile nu găsesc nici soluțiile, nici vinovații, dar vor să monteze camere de supraveghere!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro