Simbolurile naziste afișate de unii dintre soldații ucraineni care le periclitează exact sprijinul de care au nevoie. „Și în România a fost greu să vorbim despre rasismul unora dintre refugiații ucraineni”
Simbolurile naziste afișate de soldații ucrainieni , pot părea inofensive în contextul unui război nimicitor prin care ei trec. Nu asta este problema. Îngrijorarea trebuie să se îndrepte spre perioada de după încheierea păcii , pentru că, logica războiului ,schimbă mentalități. Dacă mai ești și învingător ( Slava Ucraina), atunci ți s-a urcat definitiv la cap și începi sa emiți pretenții inclusiv teritoriale. N-ar fi bine să le dăm și Chilia și Sulina că știți, ei au multă treabă și noi îi reținem. Sper să mă înșel însă în același timp,
să constatăm că după război ucrainienii noștri s-au pus pe treabă și vor deveni prima economie a Europei desigur datorită unui alt "plan Marshall ". Unde vom fi noi în ecuația asta? Vom rămâne tot la bicicletă, cu siguranță; adică le-am dat-o , n-am luat-o...
Unde-i bah *** ala veninos? Nu zice el nimic pe aici ca tree sa-i spun ceva :))...Zic si asa , anticipat - PASOL NA TURBINCA la Ivan , trolu" de la Leningrat... Acolo sa stai, druga flescaita-n cealalta poveste a lui Creanga. ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
Ăsta este adevărul. Ucraina e condusă de un regim nazist. Nu o spun eu. Doar repet ce spuneau oficialii UE inainte de inceperea conflictului. Numai că ameticanii erau de altă părere. Aveau nevoie de război așa că l-au "spălat" pe pianist, l-au îmbrăcat în tricoul maro si l-au asmuțit la Putin, care deabia aștepta, dar nu se aștepta la așa o suceală a UE.
Cât privește teritoriul, Ucraina nu s-a învecinat niciodată cu Marea Neagră. Niciodată. Nu spun eu. E vorba de istorie. Ca să nu mai vorbim de teritoriile românești, ungurești, cehe sau poloneze pe card Ucraina le-a căpătat de la Stalin.
Despre drepturile minorităților în Ucraina nici nu se pune problema.
Deci ce fel de regim se află la Kiev? Nu contează. Zelensky cântă înaine la pian.

lol, ce propagandist, chiar crezi ca pune cineva botu la asa ceva !!!! daca am lua toate teritoriile istoric vorbind nici nu exista romania !!!!!!! odata ce s-au impartit teritoriile in urma unui pact,ca e corect sau nu, asta e, o luam cum este acum. asta e era moderna,era pacii, dezvolti la maxim ce ai acum nu ce ai citit undeva ca ai avut odata de mult !!!! in zilele noastre cu granitele actuale, in europa ma refer ca asta ma doare, este loc pentru toate popoarele europei exact cum sunt acum, incap fara grija !!! si noi prostimea, daca tara in care traim ar ataca alta tara sa isi dubleze teritoriile si chiar daca ar castiga razboiul la final chiar daca tara noastra ar avea teritorii duble noi sigur o sa o ducem mai rau ca inainte de razboi, 100%. Atunci intreb, ce mama dracu atata polemica cu istoria si alte rahaturi, vrei sa o ducem bine trebuie obligatoriu pace , ce atata incitare la violenta, ce atata incitare la nationalism ? murim si in timp de pace, nu trebuie numaidecat razboaie si pandemii pt asta. vreeti sa muriti mai repede, vreti sa stati flamanzi si uzi prin transee ? asta e viata ? pt ce ? ca vrea altul sa ma conduca ? eu ce castig ca indur foame,frig sau chiar o moarte violenta ?

"Atunci intreb, ce mama dracu atata polemica cu istoria si alte rahaturi, vrei sa o ducem bine trebuie obligatoriu pace , ce atata incitare la violenta, ce atata incitare la nationalism"
Ce drajda mea spui tu acolo bre.... cum adica ce atat incitare la violenta? Pai asta e politica SUA. Ia spune-mi tu mie de ce AFRICA s-a intors impotriva americi? Simplu pentru ca america vine si le spune... NOI..va spunem sa nu mai lucrati cu CHina... Pe un aeroport din Zambia tovarasa Harris a spus chestia asta. Acel aeroport a fost construit de CHINEZI, s-a intalnit cu presedintele chinez dupa ce a mers pe o sosea construita de CHINEZI.... America este cuibul violentei!!! Din asta traiesc. Si fara nationalism... mataluta al cui esti?
Ăsta este adevărul. Ucraina e condusă de un regim nazist. Nu o spun eu. Doar repet ce spuneau oficialii UE inainte de inceperea conflictului. Numai că ameticanii erau de altă părere. Aveau nevoie de război așa că l-au "spălat" pe pianist, l-au îmbrăcat în tricoul maro si l-au asmuțit la Putin, care deabia aștepta, dar nu se aștepta la așa o suceală a UE.
Cât privește teritoriul, Ucraina nu s-a învecinat niciodată cu Marea Neagră. Niciodată. Nu spun eu. E vorba de istorie. Ca să nu mai vorbim de teritoriile românești, ungurești, cehe sau poloneze pe card Ucraina le-a căpătat de la Stalin.
Despre drepturile minorităților în Ucraina nici nu se pune problema.
Deci ce fel de regim se află la Kiev? Nu contează. Zelensky cântă înaine la pian.
@ 267890
-Fiecare are dreptul , la Opinia sa
Nimeni nu are dreptul la Adevarul sau.
Adevarul este o Singularitate. Confunzi Opinia Personala , cu Adevarul.
Lipsa de Educatie.
Sanatate.
Eu port un craniu si m-am ras in cap. Nu sunt nici nazist si nici vreo alta forma de ciudatenii de-astea.
Nu-mi place bocancul rusilor pe grumazul meu, n-as ezita sa lupt impotriva lor, nu i-a invitat nimeni nicaieri, deci n-au dreptul sa fie in alta tara. Mi se falfaie cate a invadat SUA, atata timp cat nu-i lasa pe rusi sa intre la noi. NATO s-a extins dintr-un singur si simplu motiv: agresiunea RuZZiei.

Pai hai sa te intreb ceva:de cate ori te au xalcat rusii din 57 incoace, cand comunistul Dej i a facut plecati, dupa ce le am achitat despagubirile de razboi? Poate e greu de inteles istoria, dar noi i am atacat pe rusi, si in final am pierdut. Acum, la 33 dw ani dupa ce stapanii tai sua au pus cizma n tara mea, nu mai avem nimic si avem si datorii

astia cu tatuaje cu cranii si de genul intradevar sunteti gata de "lupta" intodeauna, mai cu motiv mai fara doa ca sa pareti mai fiorosi .

Este logic sa fi ras IN cap, imi dau seama dupa modul tau de gandire.... LA RAS...

Pe scurt: nu-ti place sa fi agresat, dar iti place sa fi agresor. Mai bine taceai.
Pai in timpul ultimului razboi mondial ucrainienii erau folositi la paza lagarelor de concentrare !
@ valihaita
Se pare ca cei din industria Libertatii de Expresie, isi rezerva dreptul subiectiv de a anula Libertatea de Expresie , si deci voi repwta intrebarea adresata tie : cand ucrainienii erau de garda la lagarele de prisoners rusi , ce face au romanii, in al doilea razboi mondial ? Sa nu -mi spui ca romanii ,construiau biserici si erau ocupati cu botezurile , in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Articolul nu mentioneaza de zelensky care purta tricou cu simbolul "crucea de fier".
Desigur a zis ca e simbolul armatei, dar ala era tridentul pe care l-a mixat cu cel nazist (un search pe wikipedia ajuta).
Acum nu il mai poarta, e doar tridentul.
Ca le pun sa isi bata joc de rusi , ca vor sa dea apa la moara, ca o fi chiar adepti ai extremei dreapta cum relata bbc inainte sa inceapa razboiul, nu se stie .
Dar ceva e dubios la ei
Multi americani sunt socati de faptul ca ziarul folosit ptr impachetat pestele, New York Times , nu a intrat inca in insolventa. Ptr admiratorii lui Dumbgalf the Gay : insolvent = falimentar.
In realitate, subiectul mentionat de neo marxistii de la carpa falimentara NY Times,ai carui angajati se aflau in greva , acum cateva luni, cerand salarii decente, de la conducerea acestui ziar , care zilnic ataca " porcii de capitalisti salbatici", subiectul se numeste : xenofobism , nu rasism.
Ce probabil Fake....pardon: NY Times. Nu stie , inca este ca in Romania ,sunt mult mai multi Legionari , Vadimisti , AUR ari , Simion Zelea Codreanu si Diana Horia Sima Sosoaca , decat Banderisti ucrainieni.
Ex nihilo, pune-i la prieten altceva...Cauta pe net „john mearsheimer discurs 2016 despre ucraina” Asta e profesor universitar, doctor in stiinte politice, american, la universitatea din Chigago-scoala realista de gandire, nu palavre ce facem noi aici...Stiinta pare uneori magie de aia in 2022 cand am vazut ce vorbea despre Ucraina in 2016, am ramas cu gura cascata! Am verificat repede pe youtube data postarii-2016. Acum realizez deplin ca stiintele politice si sociologia sunt stiinte adevarate nu balarii

Si profesorul asta universitar nu trebuie luat cu putina sare?
Rasism este cand tratezi diferit in functie de culoarea pielii, nu cand zici "ala negru". De ce nu e rasism cand zici "ala chinez", care de fapt e din Corea? Daca e 1 alb intr-o gramada de negri si zici "ala alb" care e problema? Daca consideri "negru" o jignire, asta inseamna de fapt rasism. Negru e o culoare, de ce sa fie jignire?

Pai da, ai dreptate ! Ai vazut pe Netflix serialul acela cu printese si regine englezoaice si europene, negre la culoare? Imi pare normal, da-o draq de istorie si de bun simt al unor chestiuni. Bunul-simt s-a dus naiba de mult si negru e alb de fapt, exact ce face "spalatoria" occidentala..In numele egalitatii, homosexualii pot sa-si expuna punctul de vedere dar ce-i care nu sunt de acord ca acestia sa infieze copii, nu pot, le pun stelute ca-s intoleranti cica. Homosexualii sunt "mai" egali iar homosexualitatea cica e ceva normal, firesc si suntem noi prosti ca nu stim asta. Mda. Eu credeam ca daca ar fii asa, omenirea disparea demult sau nici nu aparea.Ceapa ei, Eva, cand s-a jucat cu marul...De ce-o fii facut bunuL D.zeu barbat si femeie? Trebuia sa faca hermafroditi la toate speciile...Asta homesexual e omul dupa chipul si asemanarea Lui ?
Zele tata, stii ca nu te-am jignit niciodata dar efectiv imi vine *** cand te aud cu salutul Banderist, mama si tata asasinilor. Eviscerau copiii, le dadeau foc sau turnau apa fierbinte pe copii ! Chiar asa, nazist declarat? Stephan Bandera? Da" chiar asa a ajuns rahatul asta de lume occidentala, sa tolereze nazismul si atrocitatile doar pentru ca-s asupra rusilor, inamicii Sua, alaturi de chinezi unicele popoare care nu-s lingaii , slugarnicii Sua ? Nu exista criminali or sustinatori si finantatori ai terorismului pe pamant care sa se apropie macar la degetul mic de Nato, de Sua. In Siria au dat bani, arme si au antrenat grupari teroriste ce taiau capetele copiiilor si se plimbau pe strada cu ele in mana. Daca crezi ca nu spun adevarul, citeste de exemplu despre Nour al-Din al-Zenki...Al Qaida a fost infiintata tot de Sua, Statul Islamic s-a nascut in Irak pe structura armatei irakiene trimisa acasa in atacul asupra Irak. De 33 de ani a atacat Nato , ocupa Irak si refuza sa plece chiar si la cererea expresa, la rezolutia Parlamentului irakian. In Arhipeleagul Bikini au detonat nucleare la suprafata si au obligat populatia sa ramana pe loc ca sa studieze efectele radioactivitatii pe termen mediu si lung.Zeci si zeci de tari atacate, zeci de milioane de morti si zeci de milioane refugiati doar in ultimii 30 ani. Astea sunt fructele lumii libere pe care o propovaduiti!Desigur, dupa obiceiul occidental hotul striga cel mai tare hotii! Asasini, teroristi :) Mda

Iti vine sa ma jignesti? E bine: nu stii cati vor sa ma omoare. Din Rusia si dintre comentatorii unui site romanesc, Libertatea.

Singura data cand viata ti-a fost in pericol a fost atunci cand soferul lui matale a provocat accidentul ala! Dar nu cred c-a fost vina lui Putin pentru ca soferii cu permise in Ucraina conduc foarte periculos !

Asa crezi? Ai nu ai aflat cum sta treaba de fapt? :)) Fostul premier israelian, Naftali Bennett a declarat ca Putin l-a asigurat cand a inceput razboiul ca nu-l va ucide pe Zele...L-a anuntat pe Zelensky si acesta l-a intrebat - esti sigur? Da, mi-a dat cuvantul! Dupa 2 ore a aparut Zele pe strada in Kiev spunand-nu mi-e frica :)) Esti simpaticut, prietene, actor profesionist ce sa mai...Iiih, ucrainenii ce mor cu sutele de mii sunt figuranti, nu mor deadevaratelea, nuh?

Ce DOVADĂ poate fi mai bună că AMERICA -deși nu anexează Crimei- COTROPEȘTE STATE FĂRĂ SĂ DUCĂ MĂCAR UN RĂZBOI PE TERITORIUL EI - decât mărturia chiar a Agenților care fac asta, pentru SUA? Fake news?? Deschide, ia pop-corn și privește: YouTube/PLATFORMĂ PUBLICĂ! Dați căutare pe YT: joe perkins asasini economici. Când i-am arătat vecinului meu -Perkins mărturisind ce fac ei ca Agenți pt SUA- a rămas înmărmurit. Iată ce spune acesta: "Noi, când mergem să cotropim o țară, o facem întâi cu binișorul…DAR dacă nu ne iese și sunt șefi de state care ni se opun, cum era Saddam, îi lichidăm SAU chiar intrăm militar în acel stat" încheiat citatul. Incomode chestii, eh? Sensibile… SUA, iată E FĂRĂ PATĂ: NU are războaie pe teritoriul ei -în contrast cu Rusia ucigașă- e curată integră civilizatoare; la televizor, toți o vorbesc de bine. Astfel, că și dacă mai sunt "mici nereguli" e imună la bârfa opiniei publice internaționale A VESTULUI (că RESTUL oricum e Taliban) Însă Biblia -Dumnezeu, prin Cuvântul Său- ne spune că spre Sfârșit, EL VA JUDECA pe cea mai cu vază dintre națiuni: "VA FI ARSĂ DE TOT ÎN FOC, ÎNTR-O SINGURĂ ZI" Dar mai bine citiți singuri Apocalipsa Cap 18/NT. ÎNSEAMNĂ CĂ EL VEDE ceva profund viciat incorect și ne-etic la această "cea mai cu vază" dintre națiuni care SIGUR nu e Rusia! Apoi, tot pe YT: americani susțin, nu ruși, că primesc mesaje de la Dumnezeul lui Israel că "SUA VA FI INVADATĂ DE RUSIA+CHINA"— https://youtu.be/z8D2yJoaMiY —tradusăAici— http://twinkles.uv.ro
fany • 08.06.2023, 09:25
Simbolurile naziste afișate de soldații ucrainieni , pot părea inofensive în contextul unui război nimicitor prin care ei trec. Nu asta este problema. Îngrijorarea trebuie să se îndrepte spre perioada de după încheierea păcii , pentru că, logica războiului ,schimbă mentalități. Dacă mai ești și învingător ( Slava Ucraina), atunci ți s-a urcat definitiv la cap și începi sa emiți pretenții inclusiv teritoriale. N-ar fi bine să le dăm și Chilia și Sulina că știți, ei au multă treabă și noi îi reținem. Sper să mă înșel însă în același timp, să constatăm că după război ucrainienii noștri s-au pus pe treabă și vor deveni prima economie a Europei desigur datorită unui alt "plan Marshall ". Unde vom fi noi în ecuația asta? Vom rămâne tot la bicicletă, cu siguranță; adică le-am dat-o , n-am luat-o...
vudejea • 08.06.2023, 00:42
Unde-i bah *** ala veninos? Nu zice el nimic pe aici ca tree sa-i spun ceva :))...Zic si asa , anticipat - PASOL NA TURBINCA la Ivan , trolu" de la Leningrat... Acolo sa stai, druga flescaita-n cealalta poveste a lui Creanga. ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
267890 • 07.06.2023, 19:19
Ăsta este adevărul. Ucraina e condusă de un regim nazist. Nu o spun eu. Doar repet ce spuneau oficialii UE inainte de inceperea conflictului. Numai că ameticanii erau de altă părere. Aveau nevoie de război așa că l-au "spălat" pe pianist, l-au îmbrăcat în tricoul maro si l-au asmuțit la Putin, care deabia aștepta, dar nu se aștepta la așa o suceală a UE. Cât privește teritoriul, Ucraina nu s-a învecinat niciodată cu Marea Neagră. Niciodată. Nu spun eu. E vorba de istorie. Ca să nu mai vorbim de teritoriile românești, ungurești, cehe sau poloneze pe card Ucraina le-a căpătat de la Stalin. Despre drepturile minorităților în Ucraina nici nu se pune problema. Deci ce fel de regim se află la Kiev? Nu contează. Zelensky cântă înaine la pian.
floris • 07.06.2023, 23:24
267890 • 07.06.2023, 19:19
Ăsta este adevărul. Ucraina e condusă de un regim nazist. Nu o spun eu. Doar repet ce spuneau oficialii UE inainte de inceperea conflictului. Numai că ameticanii erau de altă părere. Aveau nevoie de război așa că l-au "spălat" pe pianist, l-au îmbrăcat în tricoul maro si l-au asmuțit la Putin, care deabia aștepta, dar nu se aștepta la așa o suceală a UE. Cât privește teritoriul, Ucraina nu s-a învecinat niciodată cu Marea Neagră. Niciodată. Nu spun eu. E vorba de istorie. Ca să nu mai vorbim de teritoriile românești, ungurești, cehe sau poloneze pe card Ucraina le-a căpătat de la Stalin. Despre drepturile minorităților în Ucraina nici nu se pune problema. Deci ce fel de regim se află la Kiev? Nu contează. Zelensky cântă înaine la pian.
lol, ce propagandist, chiar crezi ca pune cineva botu la asa ceva !!!! daca am lua toate teritoriile istoric vorbind nici nu exista romania !!!!!!! odata ce s-au impartit teritoriile in urma unui pact,ca e corect sau nu, asta e, o luam cum este acum. asta e era moderna,era pacii, dezvolti la maxim ce ai acum nu ce ai citit undeva ca ai avut odata de mult !!!! in zilele noastre cu granitele actuale, in europa ma refer ca asta ma doare, este loc pentru toate popoarele europei exact cum sunt acum, incap fara grija !!! si noi prostimea, daca tara in care traim ar ataca alta tara sa isi dubleze teritoriile si chiar daca ar castiga razboiul la final chiar daca tara noastra ar avea teritorii duble noi sigur o sa o ducem mai rau ca inainte de razboi, 100%. Atunci intreb, ce mama dracu atata polemica cu istoria si alte rahaturi, vrei sa o ducem bine trebuie obligatoriu pace , ce atata incitare la violenta, ce atata incitare la nationalism ? murim si in timp de pace, nu trebuie numaidecat razboaie si pandemii pt asta. vreeti sa muriti mai repede, vreti sa stati flamanzi si uzi prin transee ? asta e viata ? pt ce ? ca vrea altul sa ma conduca ? eu ce castig ca indur foame,frig sau chiar o moarte violenta ?
Mazavalt • 08.06.2023, 02:25

"Atunci intreb, ce mama dracu atata polemica cu istoria si alte rahaturi, vrei sa o ducem bine trebuie obligatoriu pace , ce atata incitare la violenta, ce atata incitare la nationalism" Ce drajda mea spui tu acolo bre.... cum adica ce atat incitare la violenta? Pai asta e politica SUA. Ia spune-mi tu mie de ce AFRICA s-a intors impotriva americi? Simplu pentru ca america vine si le spune... NOI..va spunem sa nu mai lucrati cu CHina... Pe un aeroport din Zambia tovarasa Harris a spus chestia asta. Acel aeroport a fost construit de CHINEZI, s-a intalnit cu presedintele chinez dupa ce a mers pe o sosea construita de CHINEZI.... America este cuibul violentei!!! Din asta traiesc. Si fara nationalism... mataluta al cui esti?
Alamar13 • 07.06.2023, 21:23
267890 • 07.06.2023, 19:19
Ăsta este adevărul. Ucraina e condusă de un regim nazist. Nu o spun eu. Doar repet ce spuneau oficialii UE inainte de inceperea conflictului. Numai că ameticanii erau de altă părere. Aveau nevoie de război așa că l-au "spălat" pe pianist, l-au îmbrăcat în tricoul maro si l-au asmuțit la Putin, care deabia aștepta, dar nu se aștepta la așa o suceală a UE. Cât privește teritoriul, Ucraina nu s-a învecinat niciodată cu Marea Neagră. Niciodată. Nu spun eu. E vorba de istorie. Ca să nu mai vorbim de teritoriile românești, ungurești, cehe sau poloneze pe card Ucraina le-a căpătat de la Stalin. Despre drepturile minorităților în Ucraina nici nu se pune problema. Deci ce fel de regim se află la Kiev? Nu contează. Zelensky cântă înaine la pian.
@ 267890 -Fiecare are dreptul , la Opinia sa Nimeni nu are dreptul la Adevarul sau. Adevarul este o Singularitate. Confunzi Opinia Personala , cu Adevarul. Lipsa de Educatie. Sanatate.
seaman651 • 07.06.2023, 18:42
Eu port un craniu si m-am ras in cap. Nu sunt nici nazist si nici vreo alta forma de ciudatenii de-astea. Nu-mi place bocancul rusilor pe grumazul meu, n-as ezita sa lupt impotriva lor, nu i-a invitat nimeni nicaieri, deci n-au dreptul sa fie in alta tara. Mi se falfaie cate a invadat SUA, atata timp cat nu-i lasa pe rusi sa intre la noi. NATO s-a extins dintr-un singur si simplu motiv: agresiunea RuZZiei.
Jumbo • 08.06.2023, 20:05
seaman651 • 07.06.2023, 18:42
Eu port un craniu si m-am ras in cap. Nu sunt nici nazist si nici vreo alta forma de ciudatenii de-astea. Nu-mi place bocancul rusilor pe grumazul meu, n-as ezita sa lupt impotriva lor, nu i-a invitat nimeni nicaieri, deci n-au dreptul sa fie in alta tara. Mi se falfaie cate a invadat SUA, atata timp cat nu-i lasa pe rusi sa intre la noi. NATO s-a extins dintr-un singur si simplu motiv: agresiunea RuZZiei.
Pai hai sa te intreb ceva:de cate ori te au xalcat rusii din 57 incoace, cand comunistul Dej i a facut plecati, dupa ce le am achitat despagubirile de razboi? Poate e greu de inteles istoria, dar noi i am atacat pe rusi, si in final am pierdut. Acum, la 33 dw ani dupa ce stapanii tai sua au pus cizma n tara mea, nu mai avem nimic si avem si datorii
anonimus • 08.06.2023, 09:11
seaman651 • 07.06.2023, 18:42
Eu port un craniu si m-am ras in cap. Nu sunt nici nazist si nici vreo alta forma de ciudatenii de-astea. Nu-mi place bocancul rusilor pe grumazul meu, n-as ezita sa lupt impotriva lor, nu i-a invitat nimeni nicaieri, deci n-au dreptul sa fie in alta tara. Mi se falfaie cate a invadat SUA, atata timp cat nu-i lasa pe rusi sa intre la noi. NATO s-a extins dintr-un singur si simplu motiv: agresiunea RuZZiei.
astia cu tatuaje cu cranii si de genul intradevar sunteti gata de "lupta" intodeauna, mai cu motiv mai fara doa ca sa pareti mai fiorosi .
Mazavalt • 08.06.2023, 02:19
seaman651 • 07.06.2023, 18:42
Eu port un craniu si m-am ras in cap. Nu sunt nici nazist si nici vreo alta forma de ciudatenii de-astea. Nu-mi place bocancul rusilor pe grumazul meu, n-as ezita sa lupt impotriva lor, nu i-a invitat nimeni nicaieri, deci n-au dreptul sa fie in alta tara. Mi se falfaie cate a invadat SUA, atata timp cat nu-i lasa pe rusi sa intre la noi. NATO s-a extins dintr-un singur si simplu motiv: agresiunea RuZZiei.
Este logic sa fi ras IN cap, imi dau seama dupa modul tau de gandire.... LA RAS...
Cumdalf_the_Grey • 07.06.2023, 19:43
seaman651 • 07.06.2023, 18:42
Eu port un craniu si m-am ras in cap. Nu sunt nici nazist si nici vreo alta forma de ciudatenii de-astea. Nu-mi place bocancul rusilor pe grumazul meu, n-as ezita sa lupt impotriva lor, nu i-a invitat nimeni nicaieri, deci n-au dreptul sa fie in alta tara. Mi se falfaie cate a invadat SUA, atata timp cat nu-i lasa pe rusi sa intre la noi. NATO s-a extins dintr-un singur si simplu motiv: agresiunea RuZZiei.
Pe scurt: nu-ti place sa fi agresat, dar iti place sa fi agresor. Mai bine taceai.
valihaita • 07.06.2023, 18:09
Pai in timpul ultimului razboi mondial ucrainienii erau folositi la paza lagarelor de concentrare !
Alamar13 • 07.06.2023, 21:20
valihaita • 07.06.2023, 18:09
Pai in timpul ultimului razboi mondial ucrainienii erau folositi la paza lagarelor de concentrare !
@ valihaita Se pare ca cei din industria Libertatii de Expresie, isi rezerva dreptul subiectiv de a anula Libertatea de Expresie , si deci voi repwta intrebarea adresata tie : cand ucrainienii erau de garda la lagarele de prisoners rusi , ce face au romanii, in al doilea razboi mondial ? Sa nu -mi spui ca romanii ,construiau biserici si erau ocupati cu botezurile , in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Cumdalf_the_Grey • 07.06.2023, 19:45
valihaita • 07.06.2023, 18:09
Pai in timpul ultimului razboi mondial ucrainienii erau folositi la paza lagarelor de concentrare !
Asa e. Si Divizia Waffen-SS „Galitia”, formata din ucrainieni, a fost una din cele mai brutale.
gepeto • 07.06.2023, 17:37
Articolul nu mentioneaza de zelensky care purta tricou cu simbolul "crucea de fier". Desigur a zis ca e simbolul armatei, dar ala era tridentul pe care l-a mixat cu cel nazist (un search pe wikipedia ajuta). Acum nu il mai poarta, e doar tridentul. Ca le pun sa isi bata joc de rusi , ca vor sa dea apa la moara, ca o fi chiar adepti ai extremei dreapta cum relata bbc inainte sa inceapa razboiul, nu se stie . Dar ceva e dubios la ei
Alamar13 • 07.06.2023, 17:22
Multi americani sunt socati de faptul ca ziarul folosit ptr impachetat pestele, New York Times , nu a intrat inca in insolventa. Ptr admiratorii lui Dumbgalf the Gay : insolvent = falimentar. In realitate, subiectul mentionat de neo marxistii de la carpa falimentara NY Times,ai carui angajati se aflau in greva , acum cateva luni, cerand salarii decente, de la conducerea acestui ziar , care zilnic ataca " porcii de capitalisti salbatici", subiectul se numeste : xenofobism , nu rasism. Ce probabil Fake....pardon: NY Times. Nu stie , inca este ca in Romania ,sunt mult mai multi Legionari , Vadimisti , AUR ari , Simion Zelea Codreanu si Diana Horia Sima Sosoaca , decat Banderisti ucrainieni.
vudejea • 07.06.2023, 17:17
Ex nihilo, pune-i la prieten altceva...Cauta pe net „john mearsheimer discurs 2016 despre ucraina” Asta e profesor universitar, doctor in stiinte politice, american, la universitatea din Chigago-scoala realista de gandire, nu palavre ce facem noi aici...Stiinta pare uneori magie de aia in 2022 cand am vazut ce vorbea despre Ucraina in 2016, am ramas cu gura cascata! Am verificat repede pe youtube data postarii-2016. Acum realizez deplin ca stiintele politice si sociologia sunt stiinte adevarate nu balarii
seaman651 • 07.06.2023, 18:45
vudejea • 07.06.2023, 17:17
Ex nihilo, pune-i la prieten altceva...Cauta pe net „john mearsheimer discurs 2016 despre ucraina” Asta e profesor universitar, doctor in stiinte politice, american, la universitatea din Chigago-scoala realista de gandire, nu palavre ce facem noi aici...Stiinta pare uneori magie de aia in 2022 cand am vazut ce vorbea despre Ucraina in 2016, am ramas cu gura cascata! Am verificat repede pe youtube data postarii-2016. Acum realizez deplin ca stiintele politice si sociologia sunt stiinte adevarate nu balarii
Si profesorul asta universitar nu trebuie luat cu putina sare?
laur_gr • 07.06.2023, 16:29
Rasism este cand tratezi diferit in functie de culoarea pielii, nu cand zici "ala negru". De ce nu e rasism cand zici "ala chinez", care de fapt e din Corea? Daca e 1 alb intr-o gramada de negri si zici "ala alb" care e problema? Daca consideri "negru" o jignire, asta inseamna de fapt rasism. Negru e o culoare, de ce sa fie jignire?
vudejea • 07.06.2023, 16:58
laur_gr • 07.06.2023, 16:29
Rasism este cand tratezi diferit in functie de culoarea pielii, nu cand zici "ala negru". De ce nu e rasism cand zici "ala chinez", care de fapt e din Corea? Daca e 1 alb intr-o gramada de negri si zici "ala alb" care e problema? Daca consideri "negru" o jignire, asta inseamna de fapt rasism. Negru e o culoare, de ce sa fie jignire?
Pai da, ai dreptate ! Ai vazut pe Netflix serialul acela cu printese si regine englezoaice si europene, negre la culoare? Imi pare normal, da-o draq de istorie si de bun simt al unor chestiuni. Bunul-simt s-a dus naiba de mult si negru e alb de fapt, exact ce face "spalatoria" occidentala..In numele egalitatii, homosexualii pot sa-si expuna punctul de vedere dar ce-i care nu sunt de acord ca acestia sa infieze copii, nu pot, le pun stelute ca-s intoleranti cica. Homosexualii sunt "mai" egali iar homosexualitatea cica e ceva normal, firesc si suntem noi prosti ca nu stim asta. Mda. Eu credeam ca daca ar fii asa, omenirea disparea demult sau nici nu aparea.Ceapa ei, Eva, cand s-a jucat cu marul...De ce-o fii facut bunuL D.zeu barbat si femeie? Trebuia sa faca hermafroditi la toate speciile...Asta homesexual e omul dupa chipul si asemanarea Lui ?
vudejea • 07.06.2023, 16:11
Zele tata, stii ca nu te-am jignit niciodata dar efectiv imi vine *** cand te aud cu salutul Banderist, mama si tata asasinilor. Eviscerau copiii, le dadeau foc sau turnau apa fierbinte pe copii ! Chiar asa, nazist declarat? Stephan Bandera? Da" chiar asa a ajuns rahatul asta de lume occidentala, sa tolereze nazismul si atrocitatile doar pentru ca-s asupra rusilor, inamicii Sua, alaturi de chinezi unicele popoare care nu-s lingaii , slugarnicii Sua ? Nu exista criminali or sustinatori si finantatori ai terorismului pe pamant care sa se apropie macar la degetul mic de Nato, de Sua. In Siria au dat bani, arme si au antrenat grupari teroriste ce taiau capetele copiiilor si se plimbau pe strada cu ele in mana. Daca crezi ca nu spun adevarul, citeste de exemplu despre Nour al-Din al-Zenki...Al Qaida a fost infiintata tot de Sua, Statul Islamic s-a nascut in Irak pe structura armatei irakiene trimisa acasa in atacul asupra Irak. De 33 de ani a atacat Nato , ocupa Irak si refuza sa plece chiar si la cererea expresa, la rezolutia Parlamentului irakian. In Arhipeleagul Bikini au detonat nucleare la suprafata si au obligat populatia sa ramana pe loc ca sa studieze efectele radioactivitatii pe termen mediu si lung.Zeci si zeci de tari atacate, zeci de milioane de morti si zeci de milioane refugiati doar in ultimii 30 ani. Astea sunt fructele lumii libere pe care o propovaduiti!Desigur, dupa obiceiul occidental hotul striga cel mai tare hotii! Asasini, teroristi :) Mda
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
VolodimirZelenski • 07.06.2023, 16:44

Cumdalf_the_Grey • 07.06.2023, 19:47
VolodimirZelenski • 07.06.2023, 16:44
Iti vine sa ma jignesti? E bine: nu stii cati vor sa ma omoare. Din Rusia si dintre comentatorii unui site romanesc, Libertatea.
Pana la urma cineva va reusi ;)
valihaita • 07.06.2023, 18:12
VolodimirZelenski • 07.06.2023, 16:44
Iti vine sa ma jignesti? E bine: nu stii cati vor sa ma omoare. Din Rusia si dintre comentatorii unui site romanesc, Libertatea.
Singura data cand viata ti-a fost in pericol a fost atunci cand soferul lui matale a provocat accidentul ala! Dar nu cred c-a fost vina lui Putin pentru ca soferii cu permise in Ucraina conduc foarte periculos !
vudejea • 07.06.2023, 17:08
VolodimirZelenski • 07.06.2023, 16:44
Iti vine sa ma jignesti? E bine: nu stii cati vor sa ma omoare. Din Rusia si dintre comentatorii unui site romanesc, Libertatea.
Asa crezi? Ai nu ai aflat cum sta treaba de fapt? :)) Fostul premier israelian, Naftali Bennett a declarat ca Putin l-a asigurat cand a inceput razboiul ca nu-l va ucide pe Zele...L-a anuntat pe Zelensky si acesta l-a intrebat - esti sigur? Da, mi-a dat cuvantul! Dupa 2 ore a aparut Zele pe strada in Kiev spunand-nu mi-e frica :)) Esti simpaticut, prietene, actor profesionist ce sa mai...Iiih, ucrainenii ce mor cu sutele de mii sunt figuranti, nu mor deadevaratelea, nuh?
ex_nihilo • 07.06.2023, 16:26
vudejea • 07.06.2023, 16:11
Zele tata, stii ca nu te-am jignit niciodata dar efectiv imi vine *** cand te aud cu salutul Banderist, mama si tata asasinilor. Eviscerau copiii, le dadeau foc sau turnau apa fierbinte pe copii ! Chiar asa, nazist declarat? Stephan Bandera? Da" chiar asa a ajuns rahatul asta de lume occidentala, sa tolereze nazismul si atrocitatile doar pentru ca-s asupra rusilor, inamicii Sua, alaturi de chinezi unicele popoare care nu-s lingaii , slugarnicii Sua ? Nu exista criminali or sustinatori si finantatori ai terorismului pe pamant care sa se apropie macar la degetul mic de Nato, de Sua. In Siria au dat bani, arme si au antrenat grupari teroriste ce taiau capetele copiiilor si se plimbau pe strada cu ele in mana. Daca crezi ca nu spun adevarul, citeste de exemplu despre Nour al-Din al-Zenki...Al Qaida a fost infiintata tot de Sua, Statul Islamic s-a nascut in Irak pe structura armatei irakiene trimisa acasa in atacul asupra Irak. De 33 de ani a atacat Nato , ocupa Irak si refuza sa plece chiar si la cererea expresa, la rezolutia Parlamentului irakian. In Arhipeleagul Bikini au detonat nucleare la suprafata si au obligat populatia sa ramana pe loc ca sa studieze efectele radioactivitatii pe termen mediu si lung.Zeci si zeci de tari atacate, zeci de milioane de morti si zeci de milioane refugiati doar in ultimii 30 ani. Astea sunt fructele lumii libere pe care o propovaduiti!Desigur, dupa obiceiul occidental hotul striga cel mai tare hotii! Asasini, teroristi :) Mda
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
Ce DOVADĂ poate fi mai bună că AMERICA -deși nu anexează Crimei- COTROPEȘTE STATE FĂRĂ SĂ DUCĂ MĂCAR UN RĂZBOI PE TERITORIUL EI - decât mărturia chiar a Agenților care fac asta, pentru SUA? Fake news?? Deschide, ia pop-corn și privește: YouTube/PLATFORMĂ PUBLICĂ! Dați căutare pe YT: joe perkins asasini economici. Când i-am arătat vecinului meu -Perkins mărturisind ce fac ei ca Agenți pt SUA- a rămas înmărmurit. Iată ce spune acesta: "Noi, când mergem să cotropim o țară, o facem întâi cu binișorul…DAR dacă nu ne iese și sunt șefi de state care ni se opun, cum era Saddam, îi lichidăm SAU chiar intrăm militar în acel stat" încheiat citatul. Incomode chestii, eh? Sensibile… SUA, iată E FĂRĂ PATĂ: NU are războaie pe teritoriul ei -în contrast cu Rusia ucigașă- e curată integră civilizatoare; la televizor, toți o vorbesc de bine. Astfel, că și dacă mai sunt "mici nereguli" e imună la bârfa opiniei publice internaționale A VESTULUI (că RESTUL oricum e Taliban) Însă Biblia -Dumnezeu, prin Cuvântul Său- ne spune că spre Sfârșit, EL VA JUDECA pe cea mai cu vază dintre națiuni: "VA FI ARSĂ DE TOT ÎN FOC, ÎNTR-O SINGURĂ ZI" Dar mai bine citiți singuri Apocalipsa Cap 18/NT. ÎNSEAMNĂ CĂ EL VEDE ceva profund viciat incorect și ne-etic la această "cea mai cu vază" dintre națiuni care SIGUR nu e Rusia! Apoi, tot pe YT: americani susțin, nu ruși, că primesc mesaje de la Dumnezeul lui Israel că "SUA VA FI INVADATĂ DE RUSIA+CHINA"— https://youtu.be/z8D2yJoaMiY —tradusăAici— http://twinkles.uv.ro
1 2 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.