„Vă urez succes în această funcţie. E important pentru noi”, a spus preşedintele către noul judecător CCR.

Simina Tănăsescu a fost propusă pentru funcţie de preşedintele Klaus Iohannis, şi l-a înlocuit pe Petre Lăzăroiu, al cărui mandat de 9 ani s-a încheiat la Curtea Constituţională.

Simina Tănăsescu a demisionat în luna iunie 2018 din funcţia de consilier prezidenţial, în urma unui scandal provocat în urma unei întâlniri cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu.

Aceasta a fost acuzată că a încercat să facă presiuni asupra judecătorului Petre Lăzăroiu, căruia i-a spus că „are o sarcină ingrată”, de a-i vorbi despre revocarea sa de la Curte, în acest sens fiind depusă o sesizare a unui ONG la Preşedinţie.

La scurt timp după izbucnirea scandalului, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Simina Tănăsescu nu a reprezentat Preşedinţia română în discuţia pe care a avut-o cu judecătorul CCR.

Pe 15 iunie expiră şi mandatele la CCR ale judecătorilor Ştefan Minea şli Simona-Maya Teodoroiu.

În locul lor au fost desemnaţi de către Senat Gheorghe Stan, iar de către Camera Deputaţilor Cristian Deliorga, cei doi trecând deja de votul Parlamentului.

Elena Simina Tănăsescu (n. 1968) este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din Bucureşti (1991) şi a obţinut titlul de doctor cu menţiunea « foarte bine cu felicitările juriului » la Facultatea de drept şi ştiinţe politice, Universitatea „Aix-Marseille III”, Franţa (1997).

Este profesor de drept constituţional şi drept european în cadrul Universităţii din Bucureşti şi a fost profesor invitat la universităţi din Europa şi America Latină. A participat în calitate de director, cercetător sau raportor naţional în numeroase proiecte cu finanţare naţională sau internaţională.

Citeşte şi:

Tudor Giurgiu a dezvăluit pentru Libertatea tema următorului său film: „Masacrul de la Fântâna Albă, din 1941, când rușii au omorât aproape 3.000 de români”

Urmărește-ne pe Google News