UPDATE 21.15 – După patru zile de la dispariție, tânăra a fost găsită internată la Spitalul Obregia din sectorul 4.


Polițiștii de la Secția 9 din București caută o tânără de 22 de ani, Simona Ghinea, dispărută de la domiciliu și despre care bunicul ei, singura rudă pe care fata o are, nu mai știe nimic. În noaptea de vineri spre sâmbătă (30/31 octombrie 2020), Simona ar fi fost văzută pentru ultima dată de prieteni, iar de atunci a dispărut în mod misterios.

Iubitul Simonei, cu care s-ar fi mutat în urmă cu o lună, ar fi întrebat-o pe o prietenă a tinerei dacă a văzut-o pe Simona, spunându-i că aceasta a dispărut. Bunicul Simonei a explicat pentru sursa citată că noul iubit al nepoatei sale ar fi schimbat-o pe aceasta în rău, iar în ultimele luni, tânăra ar fi slăbit și era tot timpul agitată.

Cadavrul ars al unei fete, găsit în Giurgiu, i-a speriat pe apropiații Simonei

Ana, o prietenă a Simonei, a lansat un apel pe Facebook în speranța că va fi ajutată să dea de tânăra dispărută. “Ultima dată am vorbit cu Simona pe 19 octombrie, când îmi povestea foarte veselă că s-a mutat cu noul ei iubit.

Bunicul Simonei a anunțat dispariția. Foto: Facebook / Simona Ghinea

Am postat în seara asta pe un grup de pe o rețea de socializare că prietena mea a dispărut sâmbătă dimineața, în jurul orei 5.00 pentru că niciun prieten nu mai știe nimic de ea de trei zile.

Nu se mai poate lua legătura cu ea, nimeni nu știe unde este, nici iubitul ei, nici bunicul ei, singura parte din familie pe care o mai are.

Simona este înaltă, 1,70 m, e slabă, aproximativ 40 de kilograme, părul lung, ochii căprui, tenul măsliniu.

Abia astăzi am aflat și eu de la o prietenă care a share-uit ceva pe Facebook. Atunci m-am alarmat. Suntem prietene de câțiva ani și am încercat să iau legătura cu cât mai multe persoane, să pot să mă informez și să fac ceva.

În momentul în care am văzut știrea de la Giurgiu m-am alarmat. Am văzut în comentarii pe cineva care vorbea despre acest caz și toată lumea spunea că totul corespunde cu ce a declarat Poliția și m-am speriat foarte rău.

Bineînțeles că am zis că nu e ea, nu trebuie să fie ea și nu poate să fie ea. Refuz să cred”, spune Ana, prietena fetei dispărute.

Oricum, din punctul meu de vedere, conform detaliilor, nu poate fi Simona. Nu corespunde înălțimea, nu corespunde mărimea la încălțăminte, Simona poartă 38-39, iar Poliția a declarat că în acel caz e vorba de o mărime de 35-36. Se precizează că persoana are un mic defect la dantură, că avea dantura impecabilă și avea doar un dinte lipsă. Simona nu avea o dantură așa de bună.


Ana, prietena Simonei

Ana mai spune că nu știe prea multe despre noul iubit al fetei: “Cu prietenul ei a vorbit o altă prietenă de-a ei. El a sunat-o și a întrebat-o pe Facebook dacă a văzut-o pe Simona. Ea a zis că nu, iar el i-a zis că pur și simplu a dispărut și nu știe nimic de ea.

Prietenii o caută și ei pe Simona. Foto: Facebook / Simona Ghinea

Eu nu știu nimic despre el, doar ce mi-a spus ea că s-au mutat împreună și atât. Doar ce mi-a spus bunicul ei că nu este un om tocmai în regulă”.

Poliția a anunțat dispariția Simonei și că o caută

Poliția a anunțat dispariția fetei și că aceasta e căutată: “Luni, 2 noiembrie a.c., Secția 9 Poliție a fost sesizată de bunicul unei tinere cu privire la faptul că nepoata sa, Ghinea Simona Elena, în vârstă de 22 de ani, a plecat în seara de 31 octombrie a.c., în jurul orei 20.00, de la o adresă din sectorul 2 și nu s-a mai întors. Din datele existente tânăra este cunoscută cu plecări voluntare”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News