„Mă simt destul de OK. Bineînţeles că am fost îngrijorată, dar am făcut acel RMN şi acum ştiu foarte bine ce am. Am mai avut probleme de acest gen în trecut, dar acum e un pic mai mult. Voi face recuperare, tratament şi fizioterapie, nimic altceva. Sper să fiu aptă ca să joc la turnee. Voi mai sta în pauză încă o săptămână, adică fără să joc tenis. Iar după aceea o să o iau uşor-uşor şi să văd cum stau. Mereu mi-am dorit ca anul următor să fie mai bun decât cel care a trecut. Şi dacă se va întâmpla să rămân pe locul 1 (n.r. – la sfârşitul anului 2018), pentru că eu o să cred şi o să fiu sigură atunci când se va încheia anul competiţional, o să fie mai bun decât anul trecut, cu un Grand Slam şi cu locul 1. E tot ce mi-am dorit şi nu pot decât să mă bucur că am fost aptă să îmi păstrez acest loc la sfârşit de an”, a declarat Simona Halep, potrivit Agerpres.

„Am fost îngrijorată şi eu la început, când nu ştiam ce am. Dar după RMN şi după ce am vorbit cu medicii m-am liniştit şi m-am relaxat. Orice tenisman are această problemă şi este oarecum normal. Bineînţeles că este un risc, orice accidentare este un risc. Dar nu este risc atât de mare şi nu e periculos să se întâmple ceva foarte, foarte grav. De aceea o să îmi păstrez încrederea şi voi vedea ce va fi în viitor”, a declarat ea.


Citește și:

Simona Halep va încheia anul 2018 pe locul 1 WTA. Prezența la Turneul Campioanelor nu mai este obligatorie

Urmărește-ne pe Google News