„Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim! Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică. De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere!” a spus Toni Iuruc.

În prima declarație, Iuruc infirmase despărțirea de tenismenă: „Nu comentez viața noastră privată. Nu, nu divorțez mâine. Nu mai insistați, no comment”.

Simona Halep și Toni Iuruc s-au cununat civil pe 15 septembrie 2021, în Constanța. Căsătoria religioasă și petrecerea de după nuntă erau programate peste numai două luni, pe 13 noiembrie 2022, la Cazino Sinaia.

Potrivit prosport.ro, Simona Halep (30 de ani) și Toni Iuruc (43 de ani) nu vor împărți nimic, aceasta fiind înțelegerea dintre ei din momentul în care s-au cunoscut: fiecare pleacă din căsnicie cu averea proprie.

16 ianuarie 2022. Simona Halep și Toni Iuruc, în timpul pregătirii campioanei pentru Australian Open | Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News