Primarul General, Gabriela Firea, îi va acorda titlul de cetățean de onoare al Municipiului București tenismenei Simona Halep, pentru performanțele obținute. Evenimentul va avea loc, luni, 26 februarie, începând cu ora 19, la Teatrul Excelsior din Capitală.
La ceremonie vor participa personalități ale vieții sportive precum președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, Ilie Năstase, Andrei Pavel, Virginia Ruzici și Bogdan Stelea.
De luni, Simona Halep revine pe prima poziție în ierarhia WTA. Românca nu a participat la turneul de la Dubai din cauza unei accidentări, însă nici daneza Caroline Wozniacki nu a făcut-o, astfel că sportiva noastră revine pe primul loc în clasamentul mondial profesionist.
Citește și Reușită românească la Berlinală: „Nu mă atinge-mă” a câștigat Ursul de Aur
Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!