„Inițial, un grup de circa 8 persoane a renunțat și a părăsit aeronava”, a povestit un client care avea bilet WizzAir, ieri după-amiază, pentru zborul W4 3003 București – Londra (Luton).

El susține că pasagerii au stat o oră și jumătate la poarta de îmbarcare. „Nu am primit nicio explicație. Măcar să ne fi spus că sunt probleme, să căutăm un loc pe scaune, nu să stăm ca vitele, înghesuiți și în picioare”, a explicat turistul.

După ce au urcat în avion, încă 3 ore de așteptare: „Când au coborât cei 8, a trebuit să ne scoatem toți bagajele din compartimentele de sus, de parcă se temeau ca unii dintre cei care au renunțat să nu lase cumva o bombă!”.

Nu ni s-a dat nici măcar un pahar cu apă sau vreun sandvici! Am luat două sticle mici și sandviciuri, pe care am dat 100 de lei.

Pasager:

Unii călători aveau bilete la finala Ligii Campionilor, de azi

Alte aproximativ 8-10 pasageri au decis, apoi, să abandoneze zborul. Unii dintre ei aveau bilete la finala Ligii Campionilor, de azi, de la Londra, Real Madrid – Borussia Dortmund.

„Se făcuse o căldură insuportabilă. La un moment dat, mă durea atât de tare capul, încât credeam că îmi plesnește! Nu am mai rezistat. Am decis să renunț. Nu am numărat exact, dar, în total, au coborât în jur de 20 de persoane”, a explicat pasagerul, revoltat.

FlightAware, site specializat în monitorizarea curselor aviatice, a calculat o întârziere de 4 ore și 4 minute. Zborul a durat două ore și 56 de minute.

„Cursa dura peste 3 ore. Ajungeam seara la Luton, apoi drumul până la Londra, oricum, totul se transformase fiasco. Am fost atât de nervoși încât am renunțat la finala Ligii Campionilor. Puteam pleca azi, dar ce garanție aveam că nu se întâmpla fix același lucru?”, spune turistul român, care se întreabă dacă va primi, acum, despăgubiri.

Distanța pe cale aeriană între București și Luton este de 2.111 kilometri. Potrivit WizzAir, la peste două ore de întârziere, se oferă „masă și băuturi răcoritoare”.

Regulile potrivit cărora se poate proceda la solicitarea de despăgubiri sunt disponibile pe site-ul companiei.

Libertatea a contactat agenția care se ocupă de relațiile cu presa pentru WizzAir, la telefon, prin WhatsApp și e-mail, dar, până la ora redactării acestui articol, nu am primit nici un răspuns.

Foto cu caracter ilustrativ: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News