Peste 173.000 de elevi sunt așteptați să ia parte la simularea pentru Evaluarea Națională 2025, în peste 3.500 de unități de învățământ.
Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.
Miercuri, circa 10.000 de elevi aparținând minorităților naționale vor susține proba de limba și literatura maternă.
Luni, elevii au susținut simularea pentru Evaluarea Națională la Limba și Literatura Română.
Rezultatele simulărilor de la Evaluarea Națională 2025 vor fi comunicate individual pe 31 martie.
Acestea vor fi analizate în fiecare școală prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții și în consiliile profesorale.
Ministerul Educației precizează: „Rezultatele obținute la simulare se comunică individual, nu prin afișare. Ele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, pentru adoptarea unor măsuri care au scopul de a îmbunătăți performanțele școlare, în perspectiva examenelor din vara acestui an.”.
Principalele obiective ale acestei simulări naționale sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real și optimizarea rezultatelor obținute la finalul studiilor gimnaziale.
Notele obținute nu se trec în catalog, cu excepția cazului în care există o solicitare scrisă din partea elevului sau părintelui.
Evaluarea lucrărilor se va realiza digital, prin intermediul unei platforme specializate.
Subiectele și baremele la Evaluarea Națională 2025 vor fi publicate în fiecare zi la ora 15:00, pe pagina web dedicată, după încheierea fiecărei probe.