Un bărbat filmat de camerele de supraveghere ale sinagogii părăsind locul incendiului şi exploziei din faţa clădirii religioase purta un steag palestinian, a anunţat AFP la începutul după-amiezii de la o sursă apropiată anchetei, confirmând un raport al BFM-TV.

Potrivit unei alte surse apropiate cazului, camera de supraveghere l-a arătat pe bărbat ţinând în mână sticle goale şi purtând un steag palestinian în jurul taliei.

Parchetul naţional antiterorism a preluat ancheta, a declarat premierul demisionar Gabriel Attal, adăugând că forţele de ordine „îl urmăresc în prezent pe suspect”.

Într-un comunicat de presă, Parchetul Naţional Antiterorism (PNAT) a descris evenimentele în detaliu: sâmbătă dimineaţă, între orele 8.00 şi 8.30, două vehicule au fost incendiate în interiorul sinagogii Ben Yacoov, iar două incendii ar fi izbucnit la două uşi care dau acces în clădire.

PNAT a precizat că un poliţist local, care s-a deplasat la faţa locului, a fost rănit de deflagraţia provocată de explozia unei butelii de gaz aflate într-unul dintre vehiculele incendiate. În sinagogă se aflau cinci persoane, inclusiv rabinul, însă nimeni nu a fost rănit.

PNAT a deschis o anchetă pentru „tentativă de omor în legătură cu o întreprindere teroristă”, „distrugere prin mijloace periculoase în legătură cu o întreprindere teroristă” şi „asociere infracţională teroristă în vederea pregătirii de infracţiuni contra persoanei”.

Anchetele au fost încredinţate subdirecţiei antiteroriste, direcţiei zonale sud a poliţiei naţionale şi direcţiei generale a securităţii interne.

Prefectul departamentului Hérault, François-Xavier Lauch, „a denunţat incidentul în termenii cei mai duri”. „Am cerut poliţiei şi jandarmilor să consolideze securitatea intereselor evreieşti din departament”, a scris François-Xavier Lauch pe contul său X, după ce a ajuns la locul incidentului.

Yonathan Arfi, preşedintele Consiliului reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa (CRIF), a declarat pentru AFP că atacul a fost „o încercare de a ucide evrei”.

„Explozia unei canistre cu gaz într-o maşină în faţa sinagogii din La Grande-Motte, într-un moment în care credincioşii urmau să sosească, nu este doar un atac asupra unui lăcaş de cult, este o încercare de a ucide evrei”, a afirmat Yonathan Arfi.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News