Ei spun că acest proiect vine cu măsuri care vor aduce prejudicii învățământului preuniversitar și universitar.

Concret, cele mai importante nemulțumiri vizează:

  • înghețarea salariilor în anul 2025, la nivelul celor din noiembrie 2024

„Practic, prin această măsură, se calcă în picioare Declarația politică din anul 2023 a președinților PSD și PNL referitoare la Educație, publicată în Monitorul Oficial, angajamentele publice ale acelorași președinți referitoare la salarizarea în învățământ, prevederile OUG nr. 57/2023, precum și promisiunile recente ale guvernanților, conform cărora, în anul 2025, salariații din învățământ vor primi încă o majorare salarială, astfel încât să se respecte angajamentele luate în timpul amplelor proteste din învățământ, din anul 2023.
Nu trebuie să se uite un lucru: Și promisiunile trebuie respectate, la fel ca prevederile legale”, au transmis Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“.

Aceștia spun că, deși au fost majorări consistente, salariul unui profesor debutant este de 4.000 de lei net lunar, dar ei consideră că este insuficient. „În mod normal, astăzi, un profesor debutant ar trebui să primească cel puțin 6.000 de lei net, salariu pe care îl are, din păcate, un profesor spre sfârșitul carierei”, susțin sindicaliștii.

Regiunea României care vede prima autostradă între orașe la 35 de ani de la Revoluție. Șosele de zeci de miliarde proiectate până în 2030
Recomandări
Regiunea României care vede prima autostradă între orașe la 35 de ani de la Revoluție. Șosele de zeci de miliarde proiectate până în 2030
  • modul în care se intenționează să se acorde voucherele de vacanță

„Guvernul ar urma să acorde vouchere de vacanță în cuantum de 800 de lei, cu condiția ca salariatul să achiziționeze pachete turistice de cel puțin 1.600 de lei. Această măsură va afecta, în primul rând, salariații cu venituri mici, care nu-și vor permite să completeze cu cel puțin 800 de lei sumele pentru a-și achiziționa astfel de pachete turistice. Guvernul, dacă nu-și permite să acorde aproximativ 1.400 de lei, așa cum a făcut-o până acum, ar fi bine să acorde măcar acei 800 de lei, fără să mai impună și coparticiparea de minimum 800 de lei. Altfel, vor pierde și salariații, vor pierde și patronatele din turism și, implicit, statul român”, atrag atenția sindicaliștii.

Ei au enumerat apoi cele mai importante măsuri care vor fi suspendate până în 2027:

  • alocarea pentru sistemul educațional a unui procent de minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat;
  • acordarea de vouchere educaţionale în cuantum fix pentru servicii de sprijin, intervenţii psihopedagogice şi materiale-suport, pentru participare la manifestări ştiinţifice sau de participare la cursuri de perfecționare în domeniul funcției ocupate;
  • reducerea numărului de elevi în învăţământul liceal, inclusiv în cel dual;
  • reducerea cu două ore a normei didactice pentru cadrele didactice implicate în proiecte europene și pentru cele care au o vechime de minimum 15 ani și gradul didactic I;
  • majorarea cu 25% a costului standard pentru unităţile de învăţământ defavorizate;
  • decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul din învăţământul preuniversitar și universitar.
Elogiu adus României de televiziunea americană CNN: „Nu au mai rămas multe locuri în Europa, dar România se apropie”
Recomandări
Elogiu adus României de televiziunea americană CNN: „Nu au mai rămas multe locuri în Europa, dar România se apropie”

Sindicaliștii au anunțat că cele prezentate mai sus sunt doar o parte a nemulțumirilor profesorilor, care vor să reînceapă acțiunile de protest. În aceste condiții, este foarte probabil ca, în perioada imediat următoare, primele acțiuni de protest să aibă loc în Piața Victoriei din București”, au mai spus sindicaliștii.

Ce prevede, printre altele, Ordonanța „trenuleț” care va fi adoptată de Guvernul condus de Marcel Ciolacu în ședința de luni, 30 decembrie:

  • înghețarea pensiilor și salariilor bugetarilor la valoarea din noiembrie 2024
  • eliminarea voucherelor de vacanță și a primelor la bugetari
  • orele suplimentare de lucru la stat se vor compensa doar prin zile libere, fără să fie plătite
  • alocațiile pentru copii rămân înghețate la valoarea din noiembrie 2024
  • studenții vor avea tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun și transportul cu metroul, în localitatea în care își are sediul facultatea
  • studenții vor avea tarif redus cu 90% pe transportul intern auto și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, însă doar pe distanța/rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află facultatea

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Singurul aeroport din Europa care se află în două țări. Una dintre ele a oferit terenul, cealaltă a plătit costurile construcției
FANATIK.RO
Singurul aeroport din Europa care se află în două țări. Una dintre ele a oferit terenul, cealaltă a plătit costurile construcției
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Reacţia unor turişti din Filipine, veniţi în Bucureşti, atraşi de legendele cu vampiri: E prima dată când ieşim din hotel
Observatornews.ro
Reacţia unor turişti din Filipine, veniţi în Bucureşti, atraşi de legendele cu vampiri: E prima dată când ieşim din hotel
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI