Sindicaliștii din Cartel Alfa critică Guvernul și îl consideră responsabil de conflictele sociale care vor apărea în urma adoptării Ordonanței de Urgență privind noile măsuri fiscal bugetare, act normativ care conține și controversata „taxă pe lăcomie”. Ei se alătură demersurilor celorlalte sindicate și federații și amenință cu proteste la începutul anului viitor.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” solicită convocarea de urgenţă a Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social, potrivit Agerpres.

„Guvernul, prin lipsa totală de dialog social, prin dispreţul faţă de lege şi faţă de cetăţeni este direct responsabil de viitoarele conflicte sociale. O parte dintre federaţiile membre ale Confederaţiei Naţionale Sindicale ‘Cartel ALFA au demarat deja procesul de consultare internă în vederea organizării unor forme de protest la începutul anului 2019 şi procesul se va amplifica având în vedere nemulţumirile profunde ale membrilor noştri din aproape toate domeniile de activitate”, avertizează reprezentanţii sindicatului.

Sindicaliștii spun că prin adoptarea OUG nr. 144/2018, act normativ care aduce noi schimbări în ceea ce privește salarizarea funcționarilor public, precum și o „taxă pe lăcomie”, Executivul nu se gândește la cetățeni, ci doar la cei aleși.

Ei condamnă faptul că Ordonanța a fost adoptată în perioada sărbătorilor și mai ales, fără nicio consultare publică.

CNS „Cartel Alfa” susţine că aleşii şi persoanele din conducerea autorităţilor publice reprezintă singura categorie de bugetari cărora  salariul le creşte automat, cu fiecare creştere a salariului minim, ceea ce constituie o discriminare faţă de ceilalţi salariaţi bugetari.

„Adoptarea unor acte normative privind soarta salariaţilor cu ignorarea regulilor dialogului social este deja un obicei al guvernului care creează numai efecte negative. Din nou, decidenţii care se pare că au muncit numai în birou, creează o anomalie discriminatorie: condiţiile de muncă nu sunt legate de situaţia bugetară ci de mediul şi situaţia concretă de la locul de muncă. Dacă există constrângeri bugetare, atunci prima măsură trebuie să fie eliminarea privilegiilor, a pensiilor speciale abuzive, plafonarea indemnizaţiilor speciale şi nu tăierea din veniturile salariaţilor care lucrează în ture ca să acopere deficitul masiv de personal sau în condiţii de muncă stresante, periculoase şi riscante”, mai spune Cartel Alfa.

Și sindicaliștii din sănătate au anunțat organizarea unui amplu protest denumit „Plugușorul Nedreptăților”, la începutul anului viitor, nemulțumiți de noile măsuri fiscale inițiate de Guvern prin Ordonanța publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.

Actul normativ include și o taxă pe „lăcomie” băncilor, în cazul în care indicele ROBOR depăşeşte 2%.

Citește și: Ce au făcut Meghan Markle și Kate Middleton de Crăciun, în casa Reginei. „A fost o noapte minunată”

Citește și: Peste 10 câini sunt abandonați zilnic pe străzile Capitalei, unii ajung în adăposturile ASPA. Mesajul iubitorilor de animale: ”Adoptă, nu cumpăra!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News