Liderul şi viceliderul de sindicat, împreună cu alte trei persoane, care fac parte din comisia de negociere, au rămas în sala de protocol încă de marţi după-amiaza sperând că cei din administraţie le fac o nouă propunere. Sindicaliştii au aflat azi că George Copos nu vine la Piteşti şi s-au oferit să formeze ei o delegaţie, care să plece la Bucureşti.

Oamenii aşteaptă „undă verde” de la patronul Rapidului, ca să nu facă drumul degeaba. La ultimele negocieri, salariaţilor li s-a oferit o majorare salarială de 80 de lei, de la 1 octombrie, diferenţa de la prima de Crăciun rămasă neachitată din 2009 în valoare de 215 lei, plus o cotă de 5% participare la profit, însă oamenii au refuzat.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News