Protestul spontan la metrou, care a început în dimineața de vineri, 26 martie, a afectat traficul din București. Peste 250.000 de călători au rămas fără transport, după ce sindicaliştii din Metrorex au intrat în grevă.

La amiază, ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a acuzat o „mafie” permisă de miniștrii anteriori ai transporturilor. Seara, Prefectura Capitalei a anunțat după discuțiile cu sindicatele că protestul a fost suspendat și că circulația se va relua sâmbătă dimineață. Dar noaptea, Metrorex a precizat într-un comunicat că reluarea traficului se va face chiar de la ora 22:00.

Ulterior, unul dintre sindicaliști s-a dus la stația de metrou Piața Unirii și a rostit un discurs în fața celor prezenți, prin care i-a anunțat ce s-a discutat: „Nu vor fi disponibilizări la metrou, nu se vor micșora salariile și nu se vor lua măsuri disciplinare contra celor care au protestat”.

În discurs, reprezentantul sindicaliștilor l-a numit pe prefectul Alin Stoica „perfect”, iar pe directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv, „Fane de la butoane”.

„Dumnezeu este mai mare ca toți”, a mai spus sindicalistul, iar greviștii prezenți au aplaudat și au scandat minute în șir.

 
 

Urmărește-ne pe Google News