Sindicatul Europol acuză că a fost luată decizia ilegală ca pompierii să verifice persoanele carantinate, după ce polițiștii au refuzat să se ocupe de acest lucru, și îi atacă pe cei doi secretari de stat MAI Bogdan Despescu și Raed Arafat.

„Cei care ocupă funcții politice în MAI, secretarii de stat Despescu și Arafat, și-au activat «slugile» și le-au «asmuțit» împotriva populației. După ce au văzut că polițiștii și-au studiat atent fișa postului și au constatat că nu au atribuții pe linia verificării persoanelor față de care s-a luat măsură carantinării/izolării, s-a instalat panica în MAI”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol într-o postare publicată pe Facebook.

Aceștia precizează că cei doi secretari le-au impus „în mod ilegal” pompierilor să se ocupe de verificările persoanelor carantinate.

„Singura problemă, una «mică» de altfel, este că pompierii nici măcar nu au dreptul, conform legii. Cu alte cuvinte, pompierii vor ajunge să fie umiliți de orice carantinat care cunoaște legea și știe că doar în fața polițiștilor și jandarmilor are obligația de a se legitima”, susțin sindicaliștii.

În schimb, un oficial din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne contactat de Libertatea, a declarat că pompierii, împreună cu polițiștii naționali, locali și jandarmii participă la aceste activități încă de la începutul pandemiei.

„La nivel național, pompierii alături de polițiști și jandarmi au fost alături toată pandemia. În funcție de personal și numărul de activități, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență stabilește responsabilități: la o persoană se duce jandarmul, la altul pompierul, la altul poliția locală, iar la altul poliția națională”, a explicat oficialul.

Activitățile la care participă și pompierii sunt prevăzute de lege, mai spune oficialul.

„Potrivit articolului 67 din Legea 55, constatarea contravențiilor la articolul 65 se face de către subofițerii și ofițerii de pompieri și protecție civilă cu atribuții pe linia respectivă. Suntem în linia întâi de doi ani și după doi ani ne trezim că ce caută pompierii în treaba asta. Într-adevăr depinde de județ, de localitate, în funcție de personal, însă este o chestiune generală”, a mai explicat oficialul.

La articolul 65 din Legea 55 constituie contravenţii, printre altele, și următoarea prevedere: „nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d).

 
 

Urmărește-ne pe Google News