„Cum am fost obișnuiți de guvernanți, o serie de măsuri care au intrat în vigoare vineri spre sâmbătă au fost aflate de polițiști de pe internet sau de la TV”, se arată în comunicat.

Sindicaliștii din Poliție susțin că agenții s-au confruntat cu probleme pe teren, deoarece nu au fost instruiți cu privire la noile măsuri de relaxare.

„Cu toate că aceste propuneri au fost discutate încă de la începutul săptămânii și exista posibilitatea diseminării lor către MAI în vederea instruirii personalului propriu, ne-am trezit din nou cu măsuri pe care polițiștii trebuie să le aplice, dar în legătură cu care nu s-a realizat prelucrarea și instruirea acestora”, a mai precizat Sindicatul Polițiștilor Europeni.

„Prevederile legale sunt lacunare, incomplete sau interpretabile”

Europol menționează că mai mulți polițiști s-au plâns că nu au putut lua măsuri, întrucât prevederile legale sunt lacunare, incomplete sau interpretabile. Mai mult, se arată în comunicat, niciun șef nu a putut fi de găsit în weekend pentru a clarifica situațiile întâlnite în teren.

„În aceste condiții, am primit o serie de întrebări din partea colegilor cu privire la diferitele contexte și circumstanțe pe care le-au constatat și față de care nu au putut lua măsuri, întrucât prevederile legale sunt lacunare, incomplete sau interpretabile. Și din păcate, pentru că actul normativ și-a produs efectele încă din weekend, în mod evident, niciun șef nu a putut fi de găsit pentru a clarifica situațiile întâlnite în teren”, a transmis Sindicatul Europol.

 
 

Urmărește-ne pe Google News