„Ofiţerii de poliţie şi toţi agenţii Ministerului de Interne sunt luaţi ostatici de către guvern, care blochează cu bună ştiinţă toate acordurile legate de Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris. Nimic nu se mişcă. S-a umplut paharul”, a transmis Alliance, unul dintre principalele sindicate ale poliţiştilor din Franţa.

Mai mult, sindicaliștii au amenințat că „nu ne vom împiedica să perturbăm traseul” flăcării olimpice, care urmează să sosească pe 8 mai la Marsilia, în sudul Franţei.

Un1té (fost Unité SGP police), celălalt sindicat principal al poliţiştilor francezi, a făcut apel pentru organizarea unui miting pe 30 aprilie, în faţa Ministerului de Finanţe, pentru deblocarea compensaţiilor financiare.

La sfârşitul lunii ianuarie, ministrul de interne, Gerald Darmanin, a anunţat o primă excepţională, care poate ajunge la 1.900 de euro pentru poliţiştii şi jandarmii care lucrează în regiunea pariziană, plătită de stat drept compensaţie pentru mobilizarea forţelor de ordine în perioada Jocurilor Olimpice (26 iulie – 11 august) şi Paralimpice (28 august – 8 septembrie).

La acest bonus se adaugă o indemnizaţie de 50 de euro pe noapte pentru toţi poliţiştii deplasaţi cel puţin cinci zile în misiuni de securitate sau în legătură cu Jocurile Olimpice de la Paris.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News