Mai mult, prin acelaşi ordin, emis cu doar două zile înainte ca probele de aptitudini, se amâna până pe 30 mai şi afişarea locurilor disponibile în liceele şi şcolile profesionale.
Ordinul ministrului Educației, potrivit căruia probele de aptitudini pentru admiterea în acest an la liceele profesionale nu vor mai avea loc pe 15-17 mai, așa cum era în calendarul admiterii, ci se amânau pentru 10-12 iunie, a provocat haos printre elevii claselor a VIII-a și părinții acestora și a scandalizat sindicatele din învățământ, pentru că el a fost emis cu doar o lună înaintea Evaluării Naționale.
Rezultatele repartizării computerizate la licee 2019
Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, Marius Nistor, a declarat, pentru Libertatea, că prin ordinul emis luni, Ecaterina Andronescu a dorit să modifice data examenelor vocaționale pentru admiterea la liceu „ca să crească masiv numărul de clase de la școlile profesionale“.
Nistor a mai spus că, prin același ordin, decizia de afișare a locurilor disponibile în școlile profesionale se amâna după alegerile europarlamentare din 26 mai, ca să nu provoace un scandal mediatic.
„Planurile de școlarizare nu au fost comunicate unităților de învățământ, deși trebuia să se întâmple acest lucru, având în vedere că cifra de școlarizare este publicată deja. Nu poți să stabilești numărul de locuri într-o unitate de învățământ fără să ții cont de numărul de clase și de profilul lor. E o chestiune logică. Din sursele noastre, planurile de școlarizare vor fi comunicate după alegerile europarlamentare. Actualul ministru își dorește foarte mult să crească numărul de clase profesionale în detrimentul claselor cu profil teoretic de la liceu. Faptul că aceste modificări au fost promovate ilegal interesează mai puțin ministerul. Conducerea acestui minister este mai degrabă interesată de cum am aflat de ordinul respectiv“, a spus Marius Nistor.
Președintele Federației ”Spiru Haret” a adăugat că o eventuală creștere a numărului de clase de la școlile profesionale nu trebuie să fie făcută în grabă și forțat, ci dezbătută cu principalii actori din educație – elevi, părinți, profesori – și corelată cu cerințele și nevoile angajatorilor dispuși să încheie parteneriate cu unitățile de învățământ.
„170 de clase de învățământ teoretic ar fi transformate în clase de profesională“, a precizat Nistor.
Președintele Asociației Edu Cer, Ștefan Vlaston, spune că reducerea numărului de clase cu profil teoretic în favoarea creșterii claselor profesionale înseamnă că „profesorii vor norme”. De aceea sindicatele din educație „au luat foc“.
„Preocuparea principală a ei (ministrul Ecaterina Andronescu – n.r.) este aceea de a-și șterge eticheta de groparul învățământului profesional, schimbând din pixul propriu raportul numărului de locuri de la liceu și învățământul profesional, fără o consultare prealabilă cu cei asupra cărora se răsfrânge această decizie“, a comentat pe pagina de Facebook Monica Anisie, fost secretar de stat în Ministerul Educației.
În 2009, când era ministru al Educației, Ecaterina Andronescu a hotărât peste noapte desfiinţarea şcolilor de arte şi meserii pe motiv că, după absolvire, majoritatea elevilor nu-și găseau un loc de muncă cu diplomele de la aceste școli.
„Între 95 şi 97% din absolvenţii acestor şcoli mergeau şi finalizau liceul pe ruta progresivă. Asta înseamnă cu un an de şcolarizare în plus. Şi atunci, pe bună dreptate, mi-a pus întrebarea: De ce fac aceşti elevi, de ce se duc pe această rută ca să finalizeze liceul? Şi răspunsul este unul singur, foarte simplu. Şcoala de arte şi meserii nu le era utilă. Cu certificatul de absolvire de acolo nu-şi găseau un loc de muncă“, spunea Ecaterina Andronescu în 2012.
Ecaterina Andronescu este la al patrulea mandat la Ministerul Educației. A fost ministru al Educației în perioada 2000-2003. Pe 22 decembrie 2008 a revenit în funcția de ministru al Educației, Cercetării și Inovării, în Guvernul Boc. A demisionat din funcție pe 1 octombrie 2009, odată cu miniștrii social-democrați, în semn de solidaritate cu Dan Nica, care fusese demis de Emil Boc din funcția de ministru al Internelor. Pe 2 iulie 2012, Andronescu a devenit din nou ministru al Educației și Cercetării, poziție pe care a deținut-o până pe 21 decembrie 2012, în Guvernul Ponta 1.
Din 16 noiembrie 2018, Ecaterina Andronescu este, pentru a patra oară, la conducerea Ministerului Educației.
Citește și: