Concret, sindicaliştii au reclamat că prevederile noii legi vor aduce condiţii restrictive pentru TAROM, care vor pune compania în inferioritate concurenţială pentru că se va crea un cadru de funcţionare necompetitiv în raport cu operatorii privaţi.
„În situaţia în care TAROM nu va fi exceptată de la prevederile acestei legi a «ruşinii naţionale», iar alte companii cu capital majoritar de stat, dar care nu lucrează neapărat într-o piaţă concurenţială, vor fi exceptate, noi, membrii Sindicatului Unit TAROM (SUT), începând cu 1 decembrie 2023, piloţi, însoţitori de bord, mecanici de aviaţie, personal operativ de sol nu vom mai ridica niciun avion de la sol”, au transmis sindicaliştii TAROM, scrie news.ro.
În urma apariţiei „legii austerităţii”, Sindicatul Unit TAROM a depus un memorandum la Guvern şi la Ministerul Transporturilor de exceptare a companiei de la prevederile acesteia.
„Constatăm din presă, cu nesurprindere, că încă o dată domnul Grindeanu, ministru al Transporturilor, prin discutarea în Guvern a unui memorandum de exceptare de la prevederile acestei legi a CFR Călători, CFR Marfă şi a Metrorex, a uitat de compania de aviaţie TAROM. Dorim să-l întrebăm şi pe această cale, că pe cea sindicală specificată de Legea 367/2022 nu doreşte să discute cu noi, de ce discriminează iar angajaţii companiei TAROM? Activitatea din aviaţie nu este interesantă pentru dumneavoastră, domnule ministru?”, se mai arată în document.
„Sindicatul Unit TAROM (SUT) a transmis încă din luna iulie o notificare de declanşare a Conflictului Colectiv de Muncă înregistrată SG cu nr. 3216/14.07.2023, notificare la care se vor mai adăuga încă alte multe nerespectări ale CCM în vigoare”, au mai precizat sindicaliștii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro