„Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sunt pe zi ce trece tot mai expuși la infectarea cu noul coronavirus, numărul cazurilor de infectare din această lună ajungând la 150 de polițiști care au acționat în prima linie”, se arată în comunicatul publicat, luni, de Sindicatul Europol.
Aceștia au enumerat și secțiile de Poliție din București cu cele mai multe cazuri.
„La nivelul Poliției Capitalei avem deja multe Secții de Poliție unde au izbucnit focare Covid, aici numărându-se Secția 13 cu 12 cazuri, Secția 12 cu 6 cazuri, Secția 26 cu 4 cazuri, Brigada Rutieră cu 8 cazuri și Structura Financiară cu 6 cazuri”, mai transmit sindicaliștii.
De asemenea, virusul a ajuns și la Poliția de Frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă, acolo unde 4 polițiști de frontieră au fost testați pozitiv.
„Așteptăm ca fiecare șef de inspectorat de poliție din țară să dea dovadă de responsabilitate, să citească și să înțeleagă în mod corespunzător prevederile dispoziției comune ce a fost transmisă în teritoriu, astfel încât să evalueze rapid riscurile de infectare a personalului, pentru ca ulterior la nivelul Ministerului Afacerilor Interne să fie dispuse măsuri în vederea punerii în aplicare a aspectelor pe care organizația noastră le-a solicitat privind testarea periodică a angajaților aflați în prima linie”, se mai arată în comunicat.