Din păcate, în ziua de azi, foarte mulți părinți pun profesia pe primul loc uitând că au acasă unul, doi sau chiar mai mulți copii care doresc să-și petreacă cât mai mult timp cu putință alături de mami și tati, să se joace și să se plimbe împreună sau chiar să-i ajute la lecțiile și proiectele pentru școală. Psihologii avertizează că lipsa părinților îi afectează puternic pe micuți, dezvoltând anumite tulburări de comportament.

Una dintre aceste tulburări, care a luat o mare amploare în ultima perioadă afectând din ce în ce mai mulți copii, este ATCP – Angered Temper with Choleric Progression. Sindromul reprezintă un ansamblu de tulburări de comportament la copiii cu vârste cuprinse între 1 și 12 ani, care se pot recunoaște prin următoarele caracteristici specific cum ar fi: agresivitate, nervozitate excesivă, timiditate, minciună, gelozie fraternală, șantaj emoțional la adresa celor din familie sau anturaj, somatizare corporală, limbaj lipsit de respect,  relații proaste cu cei din jur -ajungându-se la violență verbală, chiar fizică sau la celălalt pol – la neîncredere majoră în sine. Aceste comportamente sunt observabile de către familie, profesori sau colegi, căci afectează relațiile copilului cu cei din jur, performanța lui școlară și adaptarea la grup.

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

”Copiii de azi primesc prea mult din ceea ce nu au nevoie și prea puțin din ceea ce au nevoie. Mulți dintre copiii cu probleme de comportament (care se bat mint, nu ascultă) sunt de fapt deprimați. Sunt copiii însingurați în interior, desi sunt înconjurați de bone, bunici și educatoare. Un copil deprimat se poartă diferit de adultul deprimat. Copilul nu își arată tristețea direct, ci poate fi violent, răutăcios cu alți copii, sau se contrazice din orice. Dacă îl certăm sau îl pedepsim direct putem să îl împingem și mai tare către depresie, către izolare”, spune psihoterapeutul Diana Luana Frazzei.

psihoterapeutCopilul are nevoie să fie văzut într-un anume fel, valorizat într-un anume fel. El cere să îi fie recunoscută individualitatea, personalitatea.

”E nevoie să ți-l treci în agendă ca pe ceva important pentru tine și, așa cum nu chiulesti de la sedință, să nu chiulești de la întâlnirea cu micul om care depinde de tine. Nu pentru făcut lecții sau mers la ora de chitara sau mate (de la asta sigur nu chiuliți), ci de la 20 de minute de joacă, 20 de alergat pe afară, 20 de vorbit despre cai verzi pe tavan… Cum tratam un copil cu ATCP? Cu atenție. Nu îi poți cumpăra o atenție, așa cum îi cumperi învățătoarei. E nevoie să i-o dai pe a ta. Nu e nimic de cumpărat, tot ce îți trebuie ai deja: timp. Se cere doar să îi croiești si lui un pic, din partea de timp de calitate bună. Lasă lupta cu viața deoparte și fii cu el o oră, așa cum vrea el. La început nu vei știi cum. Nu te speria. El îți va arăta ce ai de făcut, „pune-te la mintea lui”. La mintea copilului tau interior”, ne sfătuiește psihologul Cristina Trepcea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Municipiul din România care s-a umplut de urși. Se află într-unul dintre cel mai frumoase județe ale României și e bine ca turiștii să-l evite
FANATIK.RO
Municipiul din România care s-a umplut de urși. Se află într-unul dintre cel mai frumoase județe ale României și e bine ca turiștii să-l evite
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Doctorul care a creat „capsula pentru sinucidere” vrea ca inteligența artificială să asiste la eutanasia asistată
Financiarul.ro
Doctorul care a creat „capsula pentru sinucidere” vrea ca inteligența artificială să asiste la eutanasia asistată
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI