„Sindromul Caracal” la nivel de țară! Andreea Bragă, activistă pentru drepturile femeii: „Avem situații în care polițistul refuză să înregistreze plângerea unei femei bătute”

Un asistent social din Colonești, Bacău, a reușit să obțină mai multe ordine de restricție pentru femei victime ale violenței domestice. 

„Florin de la primărie”, cum îl știu femeile, primește multe amenințări de la bărbații mânioși că le intră în treburile lor de familie. Familii schingiuite de violență, cu copii care își apără mamele lovindu-și tații, copii care ascund obiectele ascuțite din casă sau dorm prin vecini sau prin grădini de frică. Nu e Colonești o comună atipică în privința violenței, dar e atipică în privința atitudinii autorităților. 

În Colonești, asistentul social, polițiștul și primarul au decis să ia atitudine. Colonești nu este însă țara toată.

Așadar, cazurile zilnice de violență în familie ar fi de aproape 400. 

Jurnalistic aproape, milioane de români și-au pus furioși întrebările: de ce poliția nu a intervenit mai devreme?, de ce procurorul a așteptat ordinul judecătoresc pentru a intra peste agresor? 

Andreea Bragă, activist pentru drepturile femeilor, membră a Centrului FILIA și a Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, a identificat, datorită experienței, un tipar național în modul de operare al autorităților în cazul Caracal. 

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Cazuri în care prejudecățile bat litera legii, cazuri ce construiesc tabloul dezolant al suferinței femeilor din România: polițiști care refuză să înregistreze plângerile, procurori care nu se autosesizează sau resping ordinele de restricție provizorii eliberate de polițiști.  

În cazul unei agresiuni, prima persoană care este judecată este victima: sigur a căutat-o, sigur era îmbrăcată cu o fustă scurtă, ce a căutat cu el acolo

Doamna Bragă, în ceea ce privește reacția autorităților, v-ați mai întâlnit cu cazuri asemănătoare de-a lungul timpului?
Eu lucrez pe subiectul violenței împotriva femeilor și fetelor de ani de zile. Am învățat că prejudecățile care există într-o societate se reflectă de la firul ierbii până la președinție, cum se spune. Adică peste tot există într-o măsură mai mare sau mai mică prejudecăți despre femei, despre minorități, despre orice. Cred că nu există oameni buni și răi în totalitate, cred că fiecare dintre noi avem puncte tari și puncte slabe, la fel sunt și cei din rândul autorităților. Sigur că au o responsabilitate față de cetățeni. Dacă ne uităm în ultimii ani de zile, societatea civilă a luptat foarte mult pentru modificarea legislației în ceea ce privește violența domestică și cea împotriva femeilor și fetelor, odată cu ratificarea Convenției de la Istanbul. 

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Da, polițiștii au foarte multe prejudecăți, sunt foarte multe situații din teren care ni se semnalează că există o blamare a victimei, atât din partea comunității, care în cazul unei agresiuni, prima persoană care este judecată este victima. 

Care sunt tiparele de gândire și de acțiune?
Se spune, sigur a căutat-o, sigur era îmbrăcată cu o fustă scurtă, ce a căutat cu el acolo, lasă că știm noi cum sunt fetele la vârsta asta și tot așa, până la autorități care nu iau în serios cazurile de acest tip. Că vorbim de acte sexuale cu minori, știu că a existat și o investigație la Libertatea acum ceva timp în care vedeam că judecătorii argumentează pedepsele mici pentru că fetițele de 11-13 ani ar fi provocat agresori adulți de 40-50 de ani.

Prejudecățile acestea sunt atât în rândul polițiștilor, cât și în rândul judecătorilor, procurorilor, practic în rândul tuturor profesioniștilor care ar trebui să intervină imediat pentru siguranța fetelor și femeilor. 

Acești profesioniști nu trec prin cursuri de formare care să-i sensibilizeze față de violența domestică sau violența împotriva femeilor și fetelor, nu sunt formați astfel încât să înțeleagă și nu trec prin nimic care să le încerce propriile lor prejudecăți. 

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Procurorul se autosesizează doar când există 90 de zile de spitalizare pentru victimă.

Cum trebuie acționat în mod normal?
Am văzut în ultimele zile că poliția a fost foarte puternic prezentă în lumina reflectoarelor și pe bună dreptate: polițistul este primul care ajunge la fața locului, este cel care poate face o intervenție imediată în anumite situații. Din punctul meu de vedere, cred că sunt și alte autorități, procurori, judecători, care ar trebui să fie un pic analizați. De ani de zile, ca membră în Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor, rețea care a făcut diferite monitorizări pe ordine de protecție, plângerile înregistrate la poliție, pe dosarele care ajung la parchete, câte dintre acestea se încheie cu rechizitorii. Și atunci când vorbim de loviri și alte violențe împotriva femeii în familie, sunt extrem de puține cazuri în care aceste plângeri se încheie cu rechizitoriu, mai exact între 2 și 4%, cel puțin în perioada 2013-2015. 

Violența în familie sau agresiuni sexuale, nu sunt considerate niște fapte atât de grave în rândul autorităților.

Ce cerințe ați avut și nu s-a făcut nimic?
Una dintre cerințele Rețelei de-a lungul timpului a fost ca cercetarea penală să pornească din oficiu atunci când vorbim de violență în familie, care este în acord cu prevederile Convenției de la Istanbul. Este o rezistență pe această modificiare pentru că în acest moment Codul penal prevede ca doar când există 90 de zile de îngrijiri medicale, procurorul este obligat sau se autosesizează.

Adică aproape moartă, la atâtea zile de spitalizare…
Probabil că ai fost în comă și printr-o minune ai supraviețuit, altfel nu-mi dau seama ce alte lovituri poți primi pentru a fi nevoie de 90 de zile de îngrijiri medicale. Constituția le-ar fi permis să intre, Constituția permitea de foarte mult timp tuturor să intre în domiciliu, dar niciodată nu o făceau, nici când era vorba de violență domestică. Codul penal spune că procurorul se poate autosesiza atunci când vorbim de violență domestică. Dar sunt extrem de puține cazuri în care se autosesizează, sunt foarte puțin cazurile în care plângerea începe la inițiativa procurorului când vorbim de aceste fapte. 

Așa că nu cred că este doar o problemă de legislație, ci de o problemă de atitudine, prejudecăți și cât de prioritar consideră anumite autorități că este violența asupra femeilor și fetelor. 

Care este dimensiunea violenței împotriva femeilor și fetelor în acest moment?
Avem undeva la 11 mii de plângeri înregistrate la poliție de fapte de loviri și alte violențe între membrii de familie, deci suntem la nivelul anului trecut, probabil că undeva la sfârșitul anului se vor înregistra în jur de 25 de mii de fapte de loviri și alte violențe. Dar astea sunt doar loviri și alte violențe, sunt multe alte fapte de violență în familie care sunt înregistrate de poliție.

Ceea ce este cu adevărat îngrijorător pentru mine este că sunt nenumărate situații în care minore din familie sunt agresate sexual, violate sau are loc un act sexual cu ele făcute de un membru din familie.

Da, și din dosarele consultate de Libertatea rezultă faptul că principalii agresori sunt cei din familie.
În majoritatea situațiilor de agresiuni sexuale, agresorul este o persoană cunoscută. Când spun că sunt multe, mă refer la faptul că sunt trei cazuri de astfel de plângeri care sunt înregistrate în medie pe săptămână. Lovirile și alte violențe sunt doar vârful aisbergului pentru că sunt cele care sunt raportate, sunt multe situații care nu sunt raportate. Un studiu al Fundamental Rights Agency din 2016 arată că 87% dintre cazurile de loviri și alte violențe nu sunt raportate la poliție. Aici poliția joacă un rol foarte important pentru că îndată ce încrederea în poliție crește, crește și numărul de plângeri înregistrate.

Sunt contorizate și plângerile vecinilor sau altor persoane care sunt martore și dau dovadă de spirit civic?
Vecinii pot avea o atitudine civică sunând la 112. Ele pot fi contorizate la 112. La un moment dat, rețeaua ceruse în baza Legii 544 informații de la STS să vedem câte apeluri la 112 pentru fapte de violență împotriva femeii au fost făcute într-un an. Erau în 2015 undeva în jur de 149 de mii de apeluri făcute pentru a sesiza cazuri de violență domestică. În multe cazuri, cam atunci apelează victimele la poliție, când este extrem de gravă situația sau vecinii. Plângerile înregistrate la poliție sunt cele ale victimelor. 

Vecinul nu poate depune o plângere de violență, ci mai degrabă de tulburare a liniștii. De aceea a fost nevoie de ordinul de restricție provizoriu.

Cine poate face ceva?
Comunitatea știa că vecina este agresată, poliția știa că mergea și femeia în cauză să înregistreze plângerea o dată, de două ori, de trei ori… Dar acum depinde de context că poate nu avea unde să se ducă, există județe unde nu există adăposturi sau e un număr limitat de locuri, poate nu știa legea, n-avea acces la un avocat, iar o cerere pentru un ordin de protecție are patru pagini de limbaj juridic, nu cred că toată lumea se poate descurca să completeze o astfel de cerere. Plus că nu toată lumea este lângă o judecătorie să știe să aducă probe și așa mai departe. Și atunci de multe ori poliția era conștientă că la casa cutărescu există multe cazuri de violență domestică, că Georgică o bate pe partenera sa de foarte multe ori, dar dacă ea nu vrea, că îi place așa, interveneau prejudecățile, noi nu putem face ceva. Cine poate să facă ceva este procurorul care are informații pentru că poate victima și-a înregistrat plângerea, dar putea să și-o retragă.

Există o dinamică în relațiile de violență în care cam 50% din plângerile înregistrate de victime sunt retrase, asta este realitatea. 

Da, victimele își asumă greu abuzul, e normal.
Putem înțelege de ce: că există dependență psihologică față de agresor, că ea dorește de fapt să se schimbe, nu vrea să-l părăsească, că poate ea nu-și permite să trăiască de la o lună la alta cu copii și există o dependență financiară, poate e terorizată de el că o s-o omoare, că poate se schimbă, că de obicei după conflict, agresorii se schimbă în feți-frumoși și spun că n-o să mai facă, a lovit-o pentru că o iubește și așa mai departe. Atuncea există o ciclicitate.

Studiile din SUA arată că până la 9 ori se întoarce în medie o victimă la agresor. Sigur că poate fi o femeie care pleacă după prima palmă sau poate fi o femeie care pleacă după 20 de ani de bătăi. 

Toate aceste lucruri sunt cuoscute de poliție?
Nu există cursuri de formare pentru profesioniști, care este un domeniu destul de vast,  nu ajunge să faci trei ore ca să-ți schimbi și prejudecățile și să înțelegi și cum funcționează violența domestică și să pui în aplicare tot ce ai învățat. Automat nu ai cum să înțelegi și te frustrezi ca polițist când ai o victimă care își retrage plângerea de mii de ori. Și atunci avem situațiile în care polițistul refuză să înregistreze plângerea sau o trimite la plimbare: „hai mai du-te acasă și mai gândește-te și dacă ești sigură, vii mâine” sau zic că înregistrează plângerea, dar nu dau număr de înregistrare. Pentru a obține un ordin de protecție ulterior, femeia ar avea nevoie de această dovadă de la poliție. De aceea am insistat să existe ordinul de protecție provizoriu, dat pe loc de polițist. Uneori existau polițiști care își doreau să facă mai mult, dar nu aveau cum.

Și de când există ordinul de restricție provizoriu, a fost folosit?
Da. Este foarte interesant de urmărit pentru că vedem o creștere tot mai mare a cererilor de ordin de protecție de la o lună la alta. Polițiștii au acum un instrument prin care pot dispune imediat agresorului să părăsească domiciliul sau să-i interzică să se apropie de victimă. În același timp, el trebuie să trimită imediat dosarul la procuror și procurorul este cel care confirmă sau infirmă acest ordin de protecție. Încă nu avem date despre câte aceste ordine de protecție date de polițiști au fost respinse de procurori. 

Pentru că iarăși avem semnale din teren că procurorii resping invocând constituția, că nu este constituțional, că se încalcă dreptul agresorului la proprietate sau sunt situații în care cheamă victima la audieri, când ea tocmai trebuie protejată, nu expusă. 

Procurori nu sunt în toate satele din România. Sunt multe detalii care ne scapă din vedere și completează imaginea de ansamblu în ce privește violența domestică și împotriva femeilor.  

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro