Elevul ucrainean din Iași care a început școala azi după programa românească. „Vrea să devină arhitect și să ajute la reconstrucția țării”

Familia lui Iaroslav s-a refugiat din regiunea Cetatea Albă, de lângă Odesa, o bucată de pământ cu care istoria a făcut ping-pong în ultima jumătate de mileniu: în 1484 a pierdut-o Ștefan cel Mare în fața turcilor, sub stăpânirea cărora a stat peste 300 de ani, apoi a ajuns la ruși, moldoveni, români, ruși din nou și din 1991, e parte a Ucrainei independente și pașnice. Până pe 24 februarie 2022.  

„Nu mi-a venit să cred în veacul ăsta că este posibil așa ceva. E imposibil. Am văzut pe 23, când ieșeam de la muncă, cerul parcă era mai supărat, mai posomorât, o culoare întunecată. Și pe 24 totul a început. Vlad s-a speriat când l-a văzut pe tata îmbrăcat și cu muniție de război, era isteric, alerga, plângea. Apoi am început să dormim toți 4 în pat, să fugim în caz de ceva”, povestește Irina, mama lui Iaroslav. 

Tatăl lor e grănicer de 17 ani și nu vrea să plece din Ucraina

Decizia de a pleca din țară i-a rupt de tot inima. Iar șocul războiului a fost foarte mare pentru toată familia. Soțul Irinei are 36 de ani și lucrează de 17 ani ca grănicer. În februarie, după anunțul lui Putin și începerea invaziei, a plecat din casă în echipament complet de militar și cu mitraliera agățată de gât. Băiatul cel mai mic, Vlad, a izbucnit în lacrimi. 

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Au rezistat cinci luni în Ucraina măcinată de război, până când viitorul copiilor i-a împins spre România. Ar fi putut să vină și tatăl cu ei, fiindcă legea le permite să plece și bărbaților care au mai mult de trei copii, dar Irina povestește că le-a spus: „Cum să plec, când toată viața am apărat granițele?”. Însă știindu-și copiii și soția în pericol, „nu se simțea liber”, acum el își face misiunea în liniște, iar Irina spune că stă, alături de copiii ei, „în picioare în România” și îl așteaptă și pe el, când se va termina războiul. 

Apa și aerul de la Iași „ne amintesc de țara noastră”

Când au trecut granița, în iulie, prima dată s-au îndreptat către Otopeni, lângă București, unde aveau niște rude îndepărtate care le-au oferit un loc în care să stea mai aproape de casa lor din Ucraina. Dar au făcut cunoștință cu o familie din Iași care i-a primit în gazdă și s-au decis să vină aici. Când au ajuns în oraș, Irina spune că „apa și aerul ne amintesc de țara noastră, e mai aproape de suflet, mai puțin aglomerat”.

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Irina vorbește o română veche, dar cursivă și frumoasă. Spune că este conștientă că nu știu, cu toții, limba așa cum ar trebui de bine, dar vor cu toții să învețe. „Noi vorbim limba, dar nu atât de perfect cum ne-am dori și încercăm să o învățăm mai bine, ascultăm cum vorbește lumea în jur și sperăm că o să știm la perfecție. Este liniște în România, sunt oameni aici aproape de sufletul nostru și nu ne simțim străini: toți oamenii ne-au primit și am văzut că au un suflet enorm de bun, le mulțumesc că au grijă de noi”, spune Irina. 

Copiii știu ce vor: arhitect, fotbalist, gimnastă

Tatăl a fost și cel care i-a convins pe copii că este cea mai bună decizie să plece: ei erau atașați de școală, aveau prieteni, dar primul care a înțeles a fost chiar Iaroslav. „Este dezghețat și deștept, sperăm că a rămas așa și vara nu i-a luat cunoștințele”, glumește Irina.

Și în ciuda războiului, copiii sunt hotărâți asupra viitorului: Vladislav vrea să fie fotbalist, a jucat deja în Iași la două echipe de juniori în cele nici trei luni de România. Mama îl alintă „Ronaldo 2”. Elvira e ambițioasă și vrea să fie gimnastă, fiindcă a auzit de Nadia Comăneci, dar momentan face doar dansuri. Iar Iaroslav vrea să devină arhitect. 

Recomandări

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

„Are o mare suferință și durere în inimă pentru țara lui, vrea să devină arhitect și să ajute la reconstrucție. Îi place mult cartea și școala, sperăm să facă față bine la matematică-informatică, știm că este la un liceu bun, vrem să facă mândre două țări, România și Ucraina”, spune Irina. 

Băiatul începe clasa a IX-a, la profilul matematică-informatică, la Colegiul Național Emil Racoviță din Iași. Fratele său, de 12 ani, Vladislav, și sora sa, Elvira, de 8 ani, vor începe și ei studiile la Școala Alecu Russo din Iași, dar nu știu încă dacă vor intra în linie cu toți ceilalți sau vor avea statut de audient, pentru că lor nu le-au venit actele.  

„Acum e liniște, e bine, dar în suflet nu” 

Mama explică faptul că mulți dintre ucrainenii care i-au sprijinit pe ruși în trecut nu o vor mai face și în viitor. Limba și oamenii simpli nu sunt vinovați de nimic, dar crede că cei care conduc destinele rușilor nu înțeleg că „viața e cea mai prețioasă”. Înainte să cadă primele bombe, Irina simțise în sfârșit că viața i se așezase. Știau ce făceau, copiii mergeau la școală, se trezeau toți cu bucurie. „Acum e liniște, e bine, dar în suflet nu.” 

„Suntem nevoiți să ne descurcăm, am fost isterică, am fost în lacrimi, a fost plin de necunoscut, dar oamenii ne-au făcut să credem în noi. Acum lacrimile sunt doar noaptea, în pernă, nu ca să le vadă toți. Ele sunt, nu s-au dus nicăieri”.

125 de refugiați la Iași, audienți în școli din Iași

Familia e mulțumită că Iaroslav a putut fi înscris direct la liceu în limba română. Conform Inspectoratului Școlar Județean, mai sunt 125 de elevi care vor fi în continuare audienți: participă la ore și activitatea lor este trecută într-un catalog provizoriu, până când procedura de echivalare a studiilor este finalizată. 

Și frații lui Iaroslav s-au înscris tot la școala în română, dar nu și-au primit încă foile matricole din Ucraina, au trecut prin testul de nivel și pot intra în clasele corespunzătoare vârstei lor. Avantajul lor a fost că știu româna. În Iași, sunt patru copii în această situație, trei din familia Vornicescu. 

„Așteptăm să vedem prima zi de școală câți se prezintă, câți se înscriu și câți aduc documentele, fiindcă fără ele nu pot fi elevi la zi, doar audienți”, au explicat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean pentru Libertatea. 

„Copiii sunt tot ce e important în viață”

Mama și bunica lui Iaroslav sunt emoționate pentru prima zi de școală. Au mers sâmbătă la cumpărături prin tot Iașiul pentru a lua rechizite și haine pentru prima zi de școală. 

Irina Vornicescu spune că este mândră tare de ei și că își dorește ca toți trei să învețe în limba română, să treacă în alte clase și să ajungă tot ce își doresc în viață. „Băiatul trece în clasa a IX-a, trebuie să te decizi la o specializare, ca să nu își piardă mult din viață. Ți-e jale de casă, de țară, de tot, dar copiii sunt mai aproape – ei sunt tot ce e important în viață”, spune femeia de 32 de ani. 

La cumpărături, lui Iaroslav i-au făcut cu ochiul rucsacii colorați din magazinele din Iași, pictați după modele de supereroi și fotbaliști. Însă toți cei trei copii au venit cu ghiozdanele când au fugit din Ucraina, din regiunea Cetatea Albă, aflată la câțiva kilometri de granița cu Republica Moldova. Doar că nu le-au adus pline de cărți de școală, ci cu haine și ce provizii au reușit să adune în fugă mama și bunica.

Pentru a mai aduna din lucruri, femeile au mai îndrăznit să treacă granița de două ori de pe 18 iulie, când s-au refugiat la Iași, lăsându-și sufletul de cealaltă parte a graniței. Au văzut distrugerile făcute de bombe în localitățile vecine și au fost urmărite de „alarmă după alarmă pe Telegram”. Au umplut bagajele cu hăinuțe pentru copii și așteaptă de la școli să le spună de ce rechizite mai au nevoie, ca să facă ultima tură de cumpărături.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro