În exclusivitate pentru Libertatea, românul, care e stabilit de ani buni în Spania, a rememorat acum, după uciderea de către americani a teroristului Bin Laden, momentul petrecut în urmă cu 28 de ani.
Tim
Adrian Mac Liman (66 de ani) e jurnalist, scriitor şi analist politic (foto: romanianvip.com) →
“ONU organiza, în acea perioadă, o serie de tratative privind aplanarea conflictului. În timpul acelei întâlniri, l-am remarcat pe unul dintre invitaţi. Era un tip bătrânicios, îmbrăcat în straie lungi, cu o barbă stufoasă. Deşi părea neîngrijit, era curat. Credeam că are 50-60 de ani. Avea o privire blajină, dar fixă, pătrunzătoare, a unui om hotărât. M-am apropiat de el, am dat mâna, mi-a spus că îl cheamă Osama bin Mohammed bin Awad bin Laden şi că are 26 de ani. Am stat de vorbă, în arabă, câteva zeci de minute. Ideile sale mi se păreau infantile, fanteziste”, şi-a amintit, pentru Libertatea, profesorul şi jurnalistul Adrian Mac Liman.
«Voia să schimbe toată lumea arabă»
Personajul care i-a atras atenţia prin faptul că nu se mulţumea doar cu respingerea trupelor sovietice, dorindu- şi instaurarea unui regim islamist diferit, în Afganistan şi în restul lumii arabe, avea să devină cel mai cunoscut lider terorist al planetei. În 1983, ajuta delegaţia afgană cu bani şi contacte. Le plătea şi le organiza deplasările în cele mai mici detalii. “Mi-am amintit de el la 11 septembrie 2001 şi luni, când se spune că a fost împuşcat. Nu mi-am imaginat vreodată că viziunea sa asupra islamului avea să se materializeze în regimul taliban. Voia să schimbe toată lumea arabă, însă în 1983 toţi îl vedeam ca pe un visător”, ne-a declarat Mac Liman.
Românul i-a luat un interviu în cadrul întâlnirii, materialul apărând în publicaţia spaniolă “La Vanguardia”. “Din păcate, nu mai am revista, însă el a fost personajul principal al reportajului, datorită hotărârii cu care îşi expunea părerile”, a adăugat Mac Liman.
Jurnalistul susţine că Bin Laden era ţinut sub observaţie încă de acum trei ani. “Americanii au anunţat familia Bin Laden că Osama a fost încercuit şi că e monitorizat. Sunt de părere că a murit când au crezut alţii că trebuie să moară. În lumea arabă se schimbă decorul şi actorii. Totul a venit pe fondul revoltelor din lumea arabă. Mi-e frică de scenariul care va fi aplicat”, a încheiat Adrian Mac Liman, care e specialist în problemele islamului şi ale Orientului Mijlociu.
Este specialist în problemele lumii arabe
Adrian Mac Liman s-a născut în Bucureşti, în 1944. La 14 ani, împreună cu familia, a plecat în Elveţia. “Din 83, când l-am cunoscut pe Osama, m-am mutat de 13 ori şi, din păcate, notiţele cu interviul le-am rătăcit!”, ne-a spus Mac Liman. Acum trăieşte în Spania, la Madrid. Este un ziarist cu multe surse şi conexiuni la nivel înalt, e scriitor şi analist politic. Este profesor şi membru al Grupului de Studii Mediteraneene din cadrul Universităţii Sorbona, din Paris. A semnat cărţile “Palestina-vulcanul” sau “Haosul care vine” şi e recunoscut drept unul dintre cei mai avizaţi specialişti în problemele lumii arabe. Adrian Mac Liman cunoaşte zece limbi străine şi vorbeşte şi azi perfect româna.
Îşi petrecea vacanţele în călătorii cu familia
Teroristul, pictat într-o biserică timişoreană
Teroristul Osama bin Laden este întruchiparea răului, într-o frescă pictată într- o biserică din Timişoara, printre icoanele sfinţilor. Acesta apare într-un avion apropiindu-se ameninţător de turnurile gemene din New York. Lăcaşul de cult a fost renovat în 2001, înainte de atentatele de la 11 septembrie, însă lucrările au fost încheiate după tragedie, iar pictorii, cu acordul preotului, s-au gândit să imortalizeze scena pe frescă, drept simbol al Iadului. (Andreea Haiduc)
Pe o frescă din bisericå este pictat Bin Laden într-un avion, înconjurat de flăcările Iadului →
Ştiri Comentează