Cuprins:
12 plângeri în 4 ani: zero trimiteri în judecată
Doar reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” au depus 12 plângeri penale la Parchetul General în ultimii patru ani, dintre care niciuna nu s-a materializat cu o trimitere în judecată.
Într-un singur caz a existat o sesizare a instituțiilor competente care s-a finalizat cu constituirea unui dosar penal, trimiterea în judecată și condamnarea unui cetățean român.
Astfel, Cătălin Valeriu Dănoiu este singurul român condamnat în ultimii 10 ani pentru promovarea, în public, de idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, răspândirea şi deţinerea de simboluri legionare.
„Greșeala” acestuia a fost că, în sutele de postări realizate pe blogul propriu (De veghe patriei), a avut ca „ținte” și diverse instituții ale statului, cum sunt SRI, Poliția Română, DIICOT, Ministerul Afacerilor Interne. Altfel, bărbatul, cel mai probabil, ar fi fost ignorat și încă ar fi promovat idei și personaje ale Mișcării Legionare, lucru sancționat penal de legislația românească.
Stickere cu Corneliu Zelea-Codreanu pe sediile SRI și Poliției Capitalei
Polițiștii și procurorii au documentat o activitate infracțională a acestuia care s-a derulat pe o perioadă de peste 5 ani, între aprilie 2017 și noiembrie 2023. La sfârșitul anului trecut a și fost reținut, după ce a fost prins afișând în diverse locuri din Capitală stickere cu simboluri legionare și cu portretul liderului legionar Corneliu Zelea-Codreanu.
Bărbatul a lipit astfel de stickere inclusiv pe clădirea Serviciului Român de Informații și pe cea a Poliției Capitalei.
Pe site-ul de internat pe care îl administra, bărbatul a publicat materiale (fotografii, articole, mesaje) și simboluri specifice organizațiilor de extremă dreaptă și mișcării legionare, respectiv fotografii cu Corneliu Zelea-Codreanu, Horia Sima, lideri ai Mișcării Legionare și alți membrii marcanți ai organizației, cu crucea triplă, svastica, salutul legionar, steaua lui David, crucea celtică.
Acesta transmitea periodic mesaje de tipul: „Trăiască Legiunea și Căpitanul”, „Legiunea Arhanghelului Mihail”, „Cuvântul Căpitanului”, „Înainte spre marea biruință legionară”, precum și fotografii, inclusiv de tip selfie, în timp ce realiza salutul specific Mișcării Legionare. Posta și fotografii cu el în timp ce se afla la diverse evenimente care îl comemorează și glorifică pe Zelea-Codreanu, inclusiv la Tâncăbești, în pădurea unde a fost asasinat în 1938 liderul legionar.
Materiale de propagandă, găsite la percheziție
Procurorii au mai susținut că, în perioada mai-octombrie 2023, Dănoiu a răspândit simboluri legionare prin aplicarea de stickere cu portretul lui Corneliu Zelea-Codreanu în diverse zone din București, cum ar fi pe sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sedii sau clădiri ale Serviciului Român de Informații, în campusul studențesc Regie, în parcuri și în alte zone ale Capitalei.
În urma percheziției realizate în locuința bărbatului, polițiștii au descoperit 147 de abţibilduri autocolante ce conţineau fotografia lui Corneliu Zelea-Codreanu împreună cu menţiunea „Exemplu său, lupta noastră” şi un număr de 31 de abţibilduri autocolante ce aveau însemnul specific mişcării legionare şi menţiunile „1927” (anul înființării Mișcării Legionare) și „Ne-am Întors!”.
În plus, au fost identificate obiecte vestimentare cu inscripții legate de Mișcarea Legionară, precum și numeroase cărți cu aceeași tematică. „Le-am spus clar gunoaielor din SRI, hârtia igenică a Mossadului: «Voi continua cu Propaganda Legionară până în ziua când mă asasinați!» Trăiască Legiunea și Căpitanul!”, este unul dintre sutele de mesaje identificate pe blogul acestuia. Multe dintre afirmațiile șocante ale românului aveau ca țintă statul evreu și locuitorii acestuia, dar și populația de etnie romă.
Recunoscut pe stradă și abordat în mediul online
Cătălin Valeriu Dănoiu a recunoscut tot în fața procurorului și a judecătorului, dar a afirmat că postările și restul acțiunilor de promovare a cultului legionar au avut un rol educativ.
„Inculpatul este un susținător vehement al Mișcării Legionare și al liderilor legionari, blogul fiind canalul său de comunicare prin intermediul căruia transmite mesaje cu caracter discriminatoriu, ofensator, injurios către publicul larg. Blogul inculpatului nu are un caracter educativ, pedagogic, postările acestuia nefiind o lecție de istorie, ci reprezintă atitudinea lui față de minoritățile etnice și față de unele din instituțiile statului”, a susținut magistratul de la Judecătoria Sectorului 5, care a analizat dosarul.
Anchetatorii au constatat că bărbatul avea o „oarecare” popularitate printre adepții aceleiași ideologii, fiind chiar recunoscut pe stradă și abordat în mediul online de urmăritori. „Ce îmi scrie un copil de 19 ani: «Mi-am făcut și eu tatuajul tău cu gardul legionar!» Așa vă vreau! Trăiască Legiunea și Căpitanul”, susținea adeptul legionarilor, mesajul fiind însoțit și de o poză cu un tatuaj cu simbolul legionarilor și anul 1927.
Condamnat cu suspendare
În final, la al doilea termen de judecată, în 17 iulie 2024, Dănoiu a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani 4 luni și 10 zile închisoare, cu suspendare, sub supraveghere, pe un termen de 4 ani. Judecătorul i-a interzis să realizeze orice postări în mediul online, direct sau indirect, în nume propriu ori prin intermediari, cu pseudonime, pe orice site sau reţea de socializare timp de 3 ani.
În perioada de supraveghere va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioada de 120 de zile. Hotărârea din 17 iulie a rămas definitivă. Blogul pe care posta mesajele legionare și antisemite nu mai este funcțional.
Plângerile depuse de Institutul „Elie Wiesel”, ignorate
Reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” au depus în ultimii ani mai multe plângeri penale la Parchetul General.
„Dintre cele 12 plângeri depuse începând cu anul 2020, una a fost clasată, am făcut contestație și apoi a fost respinsă contestația noastră, fiind, astfel, închisă definitiv. Este legată de magazinul Ultras care vindea tricouri cu chipul mareșalului Antonescu, despre care se susținea că era erou național.
Aceasta este singura care a fost rezolvată în această perioadă prin clasare, în anul 2024. Despre restul de 11 nu avem foarte multe informații. La vreo șase dintre ele ni s-a răspuns că au fost trimise pentru soluționare la diferite instanțe și mai departe nu știm ce s-a întâmplat.
La trei nu avem niciun răspuns, iar la două ni s-au solicitat informații suplimentare pe care le-am și oferit. La unele dintre aceste plângeri am mai adăugat în timp și alte probe, alte fapte care s-au întâmplat”, a declarat, pentru Libertatea, Adina Marincea, cercetător științific la Institutul „Elie Wiesel”.
Comemorarea de la Tâncăbești, permisă ani la rând
Marincea a precizat că a fost depusă o plângere și în legătură cu comemorarea de la Tâncăbești, ce a avut loc în 2016, care însă a fost clasată în 2022. „În legătură cu acțiunile de la Tâncăbești, s-a mai făcut o plângere și în 2020, despre care am fost anunțați că a fost trimisă spre soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea și de acolo nu mai avem nicio informație”, spune Adina Marincea.
Potrivit acesteia, ignorarea situației de către autorități ajunge să încurajeze, de fapt, creșterea acestor mișcări și radicalizarea lor. „Este clar o nepăsare și o ignorare sistematică și uneori cred și voită. Atunci când vezi că nu există niciun fel de consecință nu ai nicio problemă să mergi să faci în public salutul nazist, să vinzi tricouri cu Antonescu și Zelea-Codreanu sau să faci pur și simplu amenințări. Este un semnal clar de încurajare față de aceste manifestări. Acum pare că autoritățile dintr-odată descoperă că există o problemă, există un val de descinderi care nu știm dacă vor duce la ceva. Pentru că este foarte posibil ca și acest val să fie doar o acțiune de imagine care nu se concretizează cu nimic, la fel cum nu s-au concretizat plângerilor făcute de noi”, a mai spus Adina Marincea.
Institutul „Elie Wiesel” a dat în judecată Primăria Capitalei și Consiliul General la Municipiului București și a obținut, la Tribunalul București, obligarea instituțiilor în sensul emiterii unei hotărâri prin care să fie schimbată denumirea străzii Mircea Vulcănescu din sectorul 1. S-a solicitat, de asemenea, și demolarea bustului lui Vulcănescu din sectorul 4. Mircea Vulcănescu a făcut parte din guvernul condus de Ion Antonescu, fiind subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe.
Zeci de persoane și organizații promovează mesaje antisemite și legionare
În raportul privind monitorizarea antisemitismului din România, publicat în aprilie 2024, Institutul „Elie Wiesel” a identificat peste 50 de persoane și organizații care publică, sistematic, pe Facebook, Instagram, Tiktok, Telegram și pe 18 website-uri conținut antisemit, negaționist, instigator, apologetic sau de extremă dreapta.
„În perioada mai 2023 – aprilie 2024 putem observa o tendință de extindere a spațiului manifestărilor antisemite, prin înmulțirea înscrisurilor și manifestațiilor stradale, acțiuni de vandalizare, distribuție de literatură și material de propagandă. Lideri sau responsabili politici au promovat atât online, cât și în Parlament, mesaje antisemite, negaționiste sau incitatoare la ură”, se precizează în raport.
Autorii remarcă faptul că, pe fondul atacului terorist asupra statului Israel din 7 octombrie 2023 și al conflictului din Orientul Mijlociu, a crescut numărul manifestărilor de antisemitism în mediul online, cuvântul „sionist”, anterior utilizat foarte rar, devenind un apelativ folosit în context cu semnificație antisemită, în special în comentariile online ale utilizatorilor.
„Diferite grupuri de extremă dreapta au continuat să organizeze ceremonii și comemorări legionare, mesajele acestora fiind promovate inclusiv în cadrul unor concerte sau evenimente sportive. Mai multe instituții publice au continuat să găzduiască evenimente care promovează cultul criminalilor de război și reabilitarea Mișcării Legionare, precum și personaje care neagă în mod sistematic Holocaustul din România”, mai afirmă autorii raportului menționat.
Foto: napocanews.ro