Directorul spitalului Prieteniei Turco-Palestiniene a declarat, în cadrul unei conferințe de presă difuzate de postul de televiziune Al-Jazeera, că unitatea medicală, care tratează în principal pacienți bolnavi de cancer, și-a epuizat combustibilul și nu mai poate funcționa.

„Spunem lumii să nu-i abandoneze pe pacienții bolnavi de cancer în fața unei morți sigure din cauza faptului că spitalul este scos din funcțiune”, a adăugat directorul Subhi Skaik.

Ministrul palestinian al sănătății, Mai al-Kaila, a confirmat afirmațiile directorului, într-un comunicat, adăugând că acest lucru face ca numărul de spitale care nu mai funcționează în acest moment, în Fâșie, să ajungă la 16, dintr-un total de 35.

„Viețile a 70 de pacienți bolnavi de cancer din interiorul spitalului sunt grav amenințate”, a spus Mai al-Kaila, în comunicat.

„Numărul bolnavilor de cancer din Fâșia Gaza este de aproximativ 2.000 (de oameni), care trăiesc în condiții de sănătate catastrofale, ca urmare a agresiunii israeliene continue asupra Fâșiei și a strămutării unui număr mare de persoane”, a adăugat al-Kaila.

După ce luptătorii grupării palestiniene Hamas au atacat sudul Israelului, pe 7 octombrie, ucigând 1.400 de persoane, Israelul a răspuns cu o blocadă totală asupra Fâșiei Gaza, bombardamente intense și o operațiune terestră.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Israelul a promis să elimine Hamas. Dar condițiile umanitare disperate din Gaza provoacă o mare îngrijorare în întreaga lume, deoarece alimentele, combustibilul, apa potabilă și medicamentele se termină, iar spitalele se chinuie să trateze numărul mare de victime.

Bilanțul morților din Gaza a ajuns miercuri la 8.796 de palestinieni, inclusiv 3.648 de copii, potrivit Ministerului Sănătății din enclava controlată de Hamas.

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT desfășurarea războiului dintre Hamas și Israel

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (9)

ionels   •   02.11.2023, 11:51

Mi se par cam multe viztime civile.

Simona.T   •   02.11.2023, 10:34

nici nu ma asteptam sa aiba spital de oncologie acolo...

durban22   •   02.11.2023, 09:37

Combustibil au destul ,nimai ca il foloseste HAMAS PENTRU GENERATOARELE DE CURENT DIN TUNELURI, si chiar daca le-ar fi furnizat tot Hamas l-ar confisca ...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI