Un student de 20 de ani din Volos este singurul supraviețuitor al primului vagon al trenului Intercity 62, care s-a ciocnit marți noaptea cu un tren comercial. Studentul, care se deplasa la Salonic, unde învață, se afla cu alți studenți în vagonul restaurant complet ars imediat după ciocnire și a fost aruncat pe câmp.

Potrivit informațiilor, salvatorii l-au găsit acolo inconștient.

Tânărul de 20 de ani a fost dus imediat la spital, unde a fost băgat direct în operație. „Este singurul supraviețuitor din primul vagon”, au spus medicii care luptă să-l țină în viață.

Tânărul a suferit două operații la cap și este internat în secția de terapie intensivă.

Se observă în imaginile făcute publice de la locul dezastrului că vagonul în care se afla restaurantul s-a transformat într-o masă amorfă de fiare, el aprinzându-se după impactul teribil dintre cele două locomotive.

Un tren cu pasageri, care făcea legătura între Atena și Salonic, s-a ciocnit cu un marfar, în noaptea de marți spre miercuri, acesta fiind „cel mai grav accident feroviar pe care l-a cunoscut Grecia vreodată”.

Potrivit celor mai recente date oferite de oficialii eleni, numărul morților în accidentul feroviar a ajuns la 46.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News