Motiunea de cenzura depusa de PSD nu a reprezentat decat un bobarnac pentru guvernul Tariceanu. Cu 235 de voturi impotriva si 145 pentru, motiunea a picat intr-un ras general.
Inca de la inceputul sedintei comune de ieri, premierul Calin Popescu Tariceanu declara ca nu are emotii in legatura cu trecerea motiunii care i-ar fi trantit guvernul, sustinand ca are incredere in partenerii de coalitie.
In cadrul dezbaterilor pe marginea motiunii sefii de partide si deputatii de rand s-au intepat din plin. Tariceanu i-a luat “in balon” pe pesedisti, autorii motiunii de cenzura.
“Ce am remarcat in ultima vreme e ca PSD are o evolutie marcanta: de la culoarea albastra a trecut la culoarea rosie si probabil sub imperiul lecturilor proletcultiste cu mitracocor si al sfatuitorului sefului partidului dumneavoastra domnul fost ministru, ati adoptat si un simbol nou, cocorii”, a spus, ieri, Tariceanu. Mai mult, premierul l-a ironizat pe Mircea Geoana: “Sigur ca un viitor prim-ministru poate sa se gaseasca in aceasta sala, dar in mod sigur acesta nu cred ca va fi domnul Geoana”.
Presedintele PSD nu a ramas nici el fara replica. “Nu-mi aduc aminte sa-l fi vazut pe domnul Tariceanu o data cu prezenta presedintelui Traian Basescu aici si banuiesc ca, undeva, in zona aceea unde stateau sfatuitorii prezidentiali, se pregateste un nou prim-ministru din partea liberalilor”. Duelul verbal a fost preluat de deputatul PSD Victor Ponta, care a sarit in apararea lui Miron Mitrea, in legatura cu care Tariceanu folosise apelativul “manivela”.
Asadar, Ponta s-a intrebat de la microfon care sunt poreclele premierului in PNL “Slabiceanu?”, “Moliceanu?” sau “Razgandeanu?”. “Dar eu nu vreau sa-i dau o porecla domnului Tariceanu, ci o comparatie. Acum cativa ani, un fost prim-ministru a venit in fata dv. si v-a invitat sa-i numarati ouale. Nu avem nimic ce sa-i numaram, din pacate, domnului Tariceanu, imi pare rau ca trebuie sa spun lucrul acesta, pentru ca daca am avea ce numara l-am ruga sa isi demonstreze puterea, barbatia”, si-a continuat Ponta atacul, iscand rumoare in randul parlamentarilor Puterii.
Replica la serialul numararii oualor de premier a venit din partea lui Crin Antonescu, care a transat problema scurt: “Victoras, ai grija de copii!”. Atacurile politice, ieri, au depasit nivelul verbal, parlamentarii trecand la faza in care jucau “mima”. Liberalul Crin Antonescu si-a fluturat in bascalie mainile la sfarsitul discursului lui Geoana, imitand cocorii. Victor Ponta nu a lasat ironia netaxata si l-a intrebat pe deputatul PNL: “Ce e mai bine sa fii? Cocor sau very important papagal?”. Astfel, distractia la dezbaterea motiunii a atins cote maxime, iar motiunea de cenzura a cazut cu glorie.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!