Comentează40 de femei și copii și 85 de bărbați care își vor petrece Paștele fie înghesuiți într-o pensiune, singura care și-a deschis ușa pentru ei, fie în niște containere pe un deal.
Reporterii ziarului Libertatea i-au vizitat pe oamenii care, în Săptămâna Patimilor, în ciuda necazului care a dat peste ei, îi mulțumesc lui Dumnezeu că au scăpat cu viață.
Viața la trei zile după dezastru
“Ne-a fost teamă. Să zicem bogdaproste că a fost ziua și nu a fost noaptea, să ne ieie prin somn. Că altfel eram terminați. Oricum, s-au speriat și copiii. Ne-am speriat noi, bătrânii, d-apoi copiii”, spune o bătrână.
Are 77 de ani și luni, la trei zile după dezastru, a venit să dea de
mâncare la animale. Are trei gâscani, vreo cinci găini și doi câini mari. Porc
n-a mai vrut să crească, de teama ursului.
“A început să curgă pădurea”
Înainte de prăpăd, locuia cu fiica ei și cu ginerele, într-o casă micuță, cu anexă, de lângă pârâul Azuga. Mai în față are o curte în care ține păsările și unde dorm cei doi câini ai familiei.
Casa celor trei este una dintre cele 20 de gospodării inundate și parțial distruse după ce cinci hectare de versant împădurit din Muntele Sorica din Azuga au luat-o pur și simplu la vale.
Bătrâna a fost cazată acum într-o pensiune din oraș, alături de ceilalți sinistrați, însă nu poate lăsa animalele să moară de foame.
“S-a auzit o pocnitură foarte tare și a ieșit fum și dintr-odată a început să curgă pădurea, pietrele. Am rămas blocată, eu stăteam cu mama în casă. Noroc că a venit o nepoată și ne-a spus să ieșim afară că e dezastru. Am plecat desculță, cu ce aveam pe mine”, povestește Elena, o femeie de 62 de ani, cazată și ea temporar la pensiune.
“Și ce dacă suntem țigani?”
Micul cartier afectat de prăbușirea versantului este cartier de romi. “Dar suntem oameni cinstiți și educați”, spune Elena, care mărturisește că un pădurar i-a râs în față și i-a spus, cu dispreț, că știe el că se bucură acum că au căzut copacii, că au lemne de foc.
“Și ce dacă suntem țigani? Vrem doar să ne fie respectate drepturile, ca tuturor”, subliniază Elena. În fond, de ce s-ar bucura că i-a fost distrusă casa și acum stă la mila autorităților?, se întreabă. Nu doar nenorocirea cu casa i-a lovit, ci și rasismul și ura altora.
Subsolul casei pe care o împărțea, până săptămâna trecută, cu soacra ei de 84 de ani, a fost complet inundat, la fel și casele celor doi copii ai ei. Ba chiar într-una dintre ele trunchiul gros al unui copac a spart zidul.
“De când s-a întâmplat ce s-a întâmplat, stau seara cu ochii pe ea, că o văd că își visează casa”, spune Elena, referindu-se la soacra ei, care nu se poate opri din plâns. Tocmai la bătrânețe, când e cel mai greu, a lovit-o necazul atât de rău.
Vor locui cel puțin un an în containere
Casele oamenilor ar fi fost oricum demolate, spune primarul orașului Azuga, George Barbu. Ele au fost construite mult prea aproape de pârâu, iar oamenii trăiau într-un pericol iminent. De-a lungul anilor, spune edilul, au tot fost inundații, dar abia acum a găsit o soluție pentru ei.
Primăria Azuga a obținut anul acesta fonduri europene în valoare de peste
1,2 milioane de euro pentru a construi trei blocuri cu 48 de locuințe sociale. În
maximum doi ani, acestea ar trebui să fie gata, dar pe măsură ce se
construiesc, familiile vor fi mutate acolo treptat.
“Eu pericolul îl vedeam. Nu ca plecare a muntelui, dar suntem în apropierea pârâului Azuga, aici au mai fost inundații și am văzut că nu erau în siguranță”, spune George Barbu.
Blocurile vor fi construite pe locul în care sunt acum anexe și grădini ale altor oameni, pe un teren care este oricum în proprietatea primăriei. Localnicii care dețin acele grădini vor fi nemulțumiți cu siguranță, însă, spune Barbu, construirea locuințelor sociale este prioritară.
Până atunci, săptămâna aceasta vor fi aduse în Azuga 20 de locuințe modulare în care vor locui, cel puțin un an, sinistații.
Terenul de pe dealul pe care se află fostul stadion sportiv a fost curățat luni de gunoaie, crengi de copaci și pietre și tot ce a mai adus cu el pământul revărsat de pe munte.
Oamenii ale căror case au fost distruse nu au așteptat să facă autoritățile totul. Au muncit cot la cot cu angajații primăriei, veniți cu excavatoarele, și au strâns la un loc saci întregi de gunoaie. Chiar și bătrânii și copiii. La prânz, terenul era perfect curat și pregătit pentru noile containere.
Domnul Vlad
Cei 125 de oameni afectați de alunecarea de teren stau acum într-o pensiune din Azuga, singura care i-a acceptat, la “domnul Vlad”, cum se adresează ei patronului. Nu se mai opresc din a-i mulțumi că le-a oferit ce aveau cel mai mult nevoie: un acoperiș deasupra capului.
“Domnul Vlad” îi laudă, la rândul lui. Sunt oameni educați, politicoși și curați, spune Vlad Cristea. Stau de trei nopți la el în pensiune, dar nu a avut probleme cu ei. Este surprins că tot încearcă să-și arate recunoștința, pentru că nu i se pare ceva ieșit din comun că i-a lăsat să locuiască acolo o perioadă. În fond, primăria plătește pentru mâncare, iar pensiunea stătea oricum goală acum, din cauza stării de urgență și a pandemiei de coronavirus.
Un necaz nu vine niciodată singur
Într-una dintre camerele din pensiune stă familia Păun. Georgiana și
Cătălin, care au trei copii, mama lui Cătălin și trei nepoți din partea
fratelui lui Cătălin. În total, nouă suflete.
Cătălin era la cumpărături când s-a prăbușit pământul și a alergat într-un suflet acasă.
“S-a întâmplat, asta este. Un necaz nu vine niciodată singur. Cum a venit epidemia aceasta, s-a întâmplat și asta. Dar trecem peste. Suntem sănătoși, suntem împreună și mergem mai departe. Încercăm să supraviețuim și să fim ca înainte”, spune Cătălin, optimist.
Casa lui a fost cea mai afectată, era prima, cea mai aproape de pârâu. Nu a putut salva decât un frigider, un aragaz și niște haine. Mobila s-a umflat de la apă, parchetul a fost distrus. Totul a fost distrus.
Casa și-a construit-o singur, de la zero, cu materiale de construcții cumpărate cu bani împrumutați de la două bănci, ambele pe cinci ani. Încă plătește la el, mai are patru. Din salariile adulților, el – șofer pe mașină de gunoi, ea – femeie de serviciu la școală, nu-și permit decât să cumpere de mâncare și eventual să asigure cheltuielile curente.
Cătălin nu știe ce se va întâmpla mai departe, dar știe că Dumnezeu îl va
ajuta. Casa îi poate fi luată, dar nu și credința.
Paștele, “cum o vrea Ăl de Sus”
Pentru Cătălin, Georgiana, bunica și cei șase copii, dar și pentru Elena
și soacra ei de 84 de ani, de care trebuie să aibă grijă, și pentru ceilalți
sinistrați care vor petrece Paștele pe un deal, în niște containere,
sărbătorile vor fi dificile.
“Paștele va fi cum o vrea Ăl de Sus. Noi ne mulțumim că avem unde să stăm. O mai fi un Dumnezeu și pentru noi”, spun ei.