Sinistratii din Tuzla traiesc de 9 luni in case de copii

80 de persoane traiesc de aproximativ noua luni intr-o tabara de copii de la marginea localitatii Tuzla, din judetul Constanta. Ramasi fara case, ca urmare a inundatiilor care au maturat Dobrogea in toamna anului trecut, oamenii mai asteapta si in ziua de azi ajutorul promis de oficialitati.

O casa, un sac de ciment, o roaba de pietris sau, spun ei, macar un simplu pat. “Nu este treaba mea, nu ma intereseaza” – aceasta este reactia primarului din localitate.

80 de persoane traiesc de aproximativ noua luni intr-o tabara de copii de la marginea localitatii Tuzla. Ramasi fara case in urma inundatiilor care au maturat Dobrogea in toamna anului trecut, oamenii mai asteapta si in ziua de azi ajutorul promis de oficialitati. O casa, un sac de ciment, o roaba de pietris sau, spun ei, macar un simplu pat. “Nu este treaba mea, nu ma intereseaza”, este reactia oficialitatilor.

Valul de inundatii care a maturat cu furie Romania de la un capat la celalalt in cursul anului trecut nu a ocolit nici Dobrogea. Locuitorii din Tuzla au trait pe pielea lor scene de cosmar, pe care le vazusera pana atunci doar la televizor sau despre care citisera numai in ziare.

Intr-o singura seara, 60 de case au fost distruse sau avariate, suficient pentru ca circa 80 de persoane sa ramana fara un acoperis deasupra capului, fara masa, fara pat sau fara munca lor de-o viata.

Multumiti ca au scapat cu viata din ceea ce ei au considerat a fi cea mai grea incercare a vietii lor, oamenii s-au refugiat care pe unde au putut. Unii la rude, altii la prieteni, iar altii, prin bunavointa unor directori de la Inspectoratul Scolar, in  ceea ce pana nu de mult a fost tabara de copii de la marginea localitatii. Dupa ce furia apelor s-a mai linistit, oamenii si-au adunat de prin ograzi, sau din ceea ce fusese pana atunci casa lor, ceea ce au considerat ca le este util si s-au refugiat in casutele de langa podul ce traverseaza cea mai importanta artera care leaga Constanta de restul statiunilor de pe litoral.

Au trecut de atunci noua luni, perioada in care oamenii s-au convins ca promisiunile primarului, viceprimarului, prefectului, subprefectului si chiar cele ale primului ministru au fost, ironic, doar apa de ploaie. Au trecut mai bine de noua luni de la evenimentele care tineau prima pagina a ziarelor si care deschideau buletinele de stiri televizate si nimic nu s-a intamplat. Nimic. Tuzlenii sunt exact in aceeasi situatie ca in luna septembrie, cu casele daramate sau la un pas de a se prabusi, dar cu traista plina de promisiuni. Poate-poate se va rezolva si problema lor, cine stie!?

Vasile Focsa spune ca nu poate uita clipele de dupa sinistrul care le-a maturat casa, momente in care autoritatile locale, usor extaziate de prezenta unui reflector sau a  obiectivului unei camere de filmat, s-au intrecut care mai de care in promisiuni. “Sa-i fi vazut atunci, te simteai ca si cum ti-ar fi pus Dumnezeu mana in cap. Aproape ca uitasem de casa mea ce zacea sub ape si ma gandeam doar la ziua in care vom primi tot ceea ce ne-au promis ei”.

Dupa ce s-au saturat sa astepte ajutoarele promise de Guvern, Prefectura si Primarie, oamenii si-au luat inima in dinti, au facut memorii, au solicitat audiente, in incercarea de a prinde macar un capat de veste buna. “Au venit niste ajutoare, dar le-a luat Primaria, nu stiu ce-a facut cu ele. Noua nu ne-a dat nici macar un pat, ca sa zic asa. De ce le-a fost teama sa recunoasca ca nu ne pot ajuta? De ce nu ne-au zis atunci, fratilor, sunteti pe barba voastra, noi, statul roman, nu putem face nimic pentru voi. De ce? Ne-au mintit si ne-au amagit, asta au facut. Primarul din Costinesti chiar s-a zbatut si nu s-a lasat pana nu a rezolvat problema oamenilor”, spune revoltat Vasile.

Ironia sortii face ca efectul inundatiilor sa se faca resimtit si in alte moduri. “Eu am lucrat la o alimentara, aici, aproape, dar a venit apa si a nenorocit tot in calea ei. Patronul a fost nevoit sa ne bage in somaj pe toti si a inchis pravalia. Am ramas complet descoperiti, eu si familia mea. Acum traiesc dintr-un ajutor de somaj de doua milioane, dar am rate la mobila de platit, 4 milioane in fiecare luna, pentru inca patru ani de acum inainte”.

Pentru Gheorghe Marioara, unul din vecinii lui Vasile, situatia este si mai complicata. Imobilizat intr-un scaun cu rotile de ceva ani buni, el incearca sa isi faca singur curaj si sa se obisnuiasca cat poate cu drumurile pe care le face zilnic intre tabara si fosta sa casa. Ii este dor de momentele in care privea linistit, din curte, peste gard, oamenii ce treceau pe strada, ii e dor de verile calde cand se odihnea la umbra si savura un simplu pahar cu apa rece. “Cand a navalit apa in casa am crezut ca s-a coborat iadul pe pamant. Nu puteam sa ma misc, ma uitam la apa cum creste si cum ajunge la glezne, la genunchi, la brau, la gat. Daca nu veneau pompierii muream inecat. Acum vin in fiecare zi aici, mi-e frica sa nu intre hotii si sa fure ce-a mai ramas. Nu mai e mare lucru, adevarul asta este, dar sunt ale noastre. Niste mobila veche, niste carti si ceva paturi si cuverturi aproape mucegaite. Am muncit totusi o viata intreaga pentru ele”.

Cu siguranta situatia de la Tuzla nu este singulara, dar spre deosebire de alte localitati afectate, reactia oficialitatilor este cat se poate de elocventa. Intrebat de reporterii Libertatii cum de s-a ajuns in situatia incredibila ca sinistratii sa locuiasca in aceleasi “case cu imprumut” si dupa noua luni de la inundatii, primarul din Tuzla a oferit un raspuns halucinant: “Nu ma intereseaza, nu este treaba mea”.

Vasile Focsa s-ar apuca in orice moment de o noua casa daca si-ar permite sa cumpere materialele de contructii necesare. Insa, fara nici un fel de ajutor de nicaieri, el asteapta ca oficialitatile sa-si tina promisiunea facuta imediat dupa inundatii

Urmărește-ne pe Google News