Doar 200 din cele aproape 1.000 de case construite in camp, la un kilometru de satul vechi, in Rastul Nou, sunt locuite. Celelalte, impietrite in clisa Dunarii, isi asteapta in zadar proprietarii, legati pe viata de glie si de blestemul ce i-a incercat. Paradoxul la romani este aplicat impecabil de olteni: sute de case noi s-au ridicat degeaba, la cererea si nevoia unor napastuiti care prefera acum ruinele lovite de Dunare cimentului si termopanului contemporan.

Florea Lula numara cu spor, din suta-n suta, casele din Rastul Nou, satul nedorit de oameni, dar nascut din furia apelor. ‘Pai ANL-ul a facut 300, Guvernul a sponsorizat alte 600, Mitropolia 20 si Gigi Becali 50, ne spune Lula. E printre putinii tarani din Rast care n-au stat pe ganduri dupa ce Dunarea le-a dat buzna in batatura, inghitindu-le tihna. Sta intr-una din casele ridicate din banii lui Becali si este multumit. ‘Am doua camere, baie si bucatarie. In curand, o sa-mi ridic si gardul.

Mi-am tras apa si curent, dar nu toti au avut norocul asta. Scruteaza zarea, luminata de acoperisurile stralucitoare, scaldate de soare, si continua. ‘Vedeti casele alea de acolo? Nu sta nimeni in ele! ?ia de la ANL si de la Guvern le-au construit, dar de ce nu s-au gandit cum se descurca taranii fara apa, fara lumina? Cica trebuie sa-si imbunatateasca locuintele prin forte proprii! Asta au putut sa faca aia mai tineri sau care aveau pus un ban deoparte, dar astia sunt putini. Majoritatea sunt batrani, au preferat sa ramana in Rast si sa mai incropeasca una-alta pe la casele inundate. Locuintele astea noi le pastreaza, poate, pentru odraslele lor.

Lula, aprobat din priviri de cativa vecini veniti sa puna tara la cale intr-o ghereta transformata in bar, e la fel de tumul-tuos ca Dunarea. ‘Ca sa nu mai zic ca unii, ale caror case nu fost afectate de inundatii, au primit locuinte la cheie in Rastul Nou, iar altii, cu gospodariile rase de ape, s-au trezit ca trebuie sa-si cumpere scaune, mese, paturi si materiale de constructii ca sa-si finalizeze casele repartizate. Pai, e corect?. Nu e, dar raspunsul nu salveaza situatia. Evident, materialele de constructie au venit o data si s-au furat de trei ori, romaneste, in timpul zilei, sau occidental, prin hartii ticluite in miez de noapte. Cei 35 de milioane de lei vechi, acoperiti de Guvern pentru manopera caselor ridicate prin forte proprii, nu-ti ajung decat pentru gard si, eventual, un ‘hai, noroc! la drum de seara.

Un tur prin satul nimanui e ca o intoarcere in timp, in Vestul Salbatic. Strazi pustii, case golite, cate o placuta pe peretele din fata, cu numele vesel al proprietarului: Alexe, Tudorica, Macanete, Stan, Sarbi, Marin… Adus de vant, un miros intepator se insinueaza in aerul plat al unei primaveri suparate. Cativa barbati descarca, plictisiti, niste saci cu ciment, aglomerand o prispa straina. In Rastul Olteniei si al Dunarii, o lume care incearca, neajutorata si pe bajbaite, sa-si gaseasca un rost, traieste azi pe picior mare, dar nu stie acest lucru. Si nu exista infrangere mai mare ca aceasta.

Strada Gheorghe Becali este cea mai populata

Patronul Stelei a incercat sa construiasca aici mai multe case, nu doar 50, dar nu s-a inteles cu Primaria. Toate casele de pe strada Gheorghe Becali sunt ocupate deja, poate si pentru ca latifundiarul din Pipera a impartit aici si cate un televizor color si jumatate de porc, la ultimul Craciun. 

12.000 de evacuati in sudul Olteniei

Rastul si alte sate din lunca Dunarii au fost inundate aproape complet in aprilie 2006, din cauza faptului ca fluviul si-a iesit din matca. 12.000 de oameni, din care  4.000 din Rast, au fost evacuati, fiind adapostiti in corturi, in tabere pentru sinistrati. Autoritatile au hotarat sa stramute satul, construind casele in camp, departe de zona inundata. Asa a luat nastere Rastul Nou, localitatea cu 800 de case pustii.

Nu exista acte pentru pamantul de la Rastul Nou

Suprafata de 270 de hectare, pe care se intinde Rastul Nou, era cultivata, inainte de ridicarea constructiilor, cu porumb. Terenul apartinea localnicilor, care au fost obligati sa vanda, la pretul de 12-13 milioane de lei vechi hectarul, de catre autoritatile locale.

‘Am fost amenintati cu exproprierea de primar, asa ca multi dintre noi au vandut de frica, la un  pret de nimic. Nu s-au facut acte, nimic, multora abia daca li s-au dat chitante de mana, fara nici o valoare, povesteste Florea Lula. De altfel, peste 40 de sateni au dat in judecata Primaria, solicitand inapoierea terenului pe care astazi se inalta casele nimanui.

Acum doi ani au blocat un drum national in semn de protest!

Acum doi ani, satenii din Rast au blocat drumul national 55A Calafat-Bechet, in semn de protest pentru intarzierea reconstructiei caselor distruse de Dunare. Actiunea s-a intins pe mai multe zile, cei peste 100 de sinistrati nemultumiti profitand si de vizita la fata locului a ministrului secretar de stat in MTCT, Ioan Andreica. Si totusi, astazi, prea putini sinistrati stau la Rast in prea multe case noi.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News