Sesizarea a fost depusă în martie 2023 de deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), aceștia cerând verificarea constituționalității hotărârii prin care denumirea limbii de stat a fost schimbată din moldovenească în română în legislația Republicii Moldova.
Semnatarii solicitării au argumentat atunci că schimbarea Constituției a avut loc cu voturile unei majorităţi simple de deputaţi, şi nu cu două treimi din voturi.
De partea lor, reprezentanții grupului parlamentar al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), de la guvernare, au susținut în momentul adoptării legii că esența a fost punerea în aplicare a deciziei din 2013 a Curții Constituționale, potrivit căreia Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova prevalează asupra Constituţiei din 1994.
În Declarația de Independență se menționează că limba de stat a Republicii Moldova este „româna”, în timp ce în Constituția din 1994 se precizează că limba de stat este „moldoveneasca”.
PAS a afirmat atunci că aplică o hotărâre adoptată cu mult timp în urmă.
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat pe 16 martie 2023 un proiect de lege elaborat de un grup de deputați de la PAS care prevedea că în legile Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie, sintagma „limba moldovenească” este înlocuită cu „limba română”.
Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta
Realist2023 • 11.03.2024, 18:42
Fratilor, asta e inca un PAS ISTORIC in reunirea cu romanii de peste Prut - este o importanta unire lingvistica formala (caci de facto toti stiau ca e aceeasi limba) consfintind "decesul" asa-zisei "limbi moldovenesti" indelung promovata de rusnaci. Vivat Limba Română !