Bărbatul, în vârstă de 76 de ani, avea cancer în fază terminală, după ce medicii i-au depistat o tumoră în zona laringelor. De mai mulți ani, nu mai putea vorbi și respira doar cu ajutorul unei traheostome, un tub special, instalat la nivelul gâtului. Sătul de chinul pe care-l trăiește din cauza bolii necruțătoare, pensionarul a recurs la un gest extrem.

Sinucidere la Spitalul de Urgență Galați într-un moment de nesupraveghere

A profitat că asistenta de tură preluase de urgență un pacient din București și a reușit să se strecoare în sala în care se fac pansamentele.

Locul de unde s-a aruncat bărbatul

De acolo, a reușit să deschidă geamul și a căzut în gol de la zeci de metri. Impactul cu solul i-a fost fatal.

„Echipa de urgenţă a fost chemată pentru un pacient care zăcea pe caldarîmul din curtea spitalului. Din păcate suferise atît de multe leziuni prin cădere şi decedase pe loc. Apoi am aflat că era un pacient care avea cancer la laringe şi treheostomă, era probabil depresiv “, a precizat dr. Lidia Şandru, UPU Spitalul de Urgenţă Galaţi.

Medicii spun că bărbatul se afla de doi ani în evidența secției de Oncologie.

„Avea o tumoră laringeală, un cancer avansat. Era internat doar pentru tratament de îngrijire deoarece tumora era într-un stadiu atât de avansat încât nu mai există soluţie terapeutică. Nu a dat niciun semn că ar vrea să îşi ia viaţa. Chiar cu jumătate de oră înainte de a se sinucide, a fost în salon asistenta care era de tură şi nici dînsa , nici ceilalți pacienţi nu au observat ca pacientul să aibă o tulburare de comportament”, a precizat dr. Lucica Grigorică, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi. (foto)

Polițiștii chemați la fața locului au deschis un dosar penal pentru moarte violentă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News