Veteranul celui de-al Doilea Război Mondial a fost transportat, duminică, la spital, după ce a ieșit pozitiv la testarea pentru COVID-19. Nu a fost vaccinat împotriva coronavirusului, deoarece se afla sub tratament pentru pneumonie.

Marți, familia a anunțat că Tom Moore s-a stins pe patul de spital.

Un simbol pentru Regatul Unit

Sir Tom Moore a devenit cunoscut în întreaga lume după ce a anunțat că vrea să strângă 1.000 de lire pentru spitalele britanice.

În schimbul donațiilor, veteranul, care se afla atunci în recuperare după o operație la șold, promisese că va parcurge de 100 de ori lungimea grădinii sale, cu ajutorul unui cadru de susținere.

Campania a avut un succes răsunător: de la cele 1.000 de lire sterline la care spera să ajungă, Tom Moore a adunat 32 de milioane de lire.

După campania sa, regina Elisabeta a II-a i-a acordat în iulie lui Sir Tom Moore titlul de Cavaler.

Festivitatea a avut loc în aer liber, la Castelul Windsor, fiind prima întâlnire faţă în faţă cu publicul reginei Elisabeta, toate celelalte angajamente publice fiind făcute online din cauza pandemiei de coronavirus.

Regina, în vârstă de 94 de ani, a zâmbit în timp ce îl atingea pe Moore pe umeri cu sabia de cavaler care a aparținut tatălui ei, George VI.

Tom Moore a fost înnobilat de regina Marii Britanii

Urmărește-ne pe Google News