Fugiţi din calea războaielor şi a foametei care le macină vieţile, fugarii îşi încearcă norocul forţând graniţele României în speranţa că vor ajunge, mai apoi, undeva în Occident. Cinci asemenea fugari care au plătit bani grei călăuzelor au fost prinşi la Vama Veche.
În cea mai recentă acţiune a poliţiştilor de frontieră constănţeni a fost interceptat, cu ajutorul aparaturii SCOMAR, un grup de cinci imigranţi. Cei trei sirieni şi cei doi somalezi care au încercat să intre fraudulos în România au fost prinşi pe o plajă din apropierea staţiunii Vama Veche. Turcul care le-a fost călăuză şi i-a lăsat pe malul românesc după ce i-a transportat cu o ambarcaţiune pe Marea Neagră, a fost prins ceva mai târziu cu ajutorul poliţiştilor de frontieră bulgari deoarece bărbatul intrase în apele teritoriale ale statului vecin.
Cei cinci fugari, ce au vârste cuprinse între 16 şi 32 de ani, le-au declarat oamenilor legii că nu aveau de gând să stea prea mult în România pentru că doreau să-şi găsească un rost în Danemarca, Suedia, sau Germania. Fiecare dintre cei cinci a plătit pentru aventură între 3.000 de euro şi 10.000 de euro, bani pe care, iată, i-au aruncat în vânt pentru că autorităţile române i-au oprit din drumul lor spre Occidentul mult visat.

Urmărește-ne pe Google News