Dar, ce este această tehnologie, cum funcționează exact și de ce este atât de importantă vei afla citind acest articol.

Cum a apărut sistemul „Lane Assist”

Condusul mașinii reprezintă un prilej de relaxare, o adevărată plăcere pentru marea majoritate a șoferilor. Dar, atunci când ești nevoit să conduci pe distanțe mai lungi uneori își fac apariția oboseala și monotonia, care își pun amprenta pe starea fizică și psihică a celui aflat la volan.

Multe dintre accidente sunt provocate de șoferi care din motivele menționate anterior pierd direcția asupra mașinii, părăsesc banda de deplasare și fie intră pe contrasens, lovind alte mașini, fie ies complet de pe carosabil.

Pentru a preîntâmpina astfel de situații ce pot avea urmări dintre cele mai tragice a fost inventat sistemul „Lane Assist”.

Asemenea multor alte sisteme de siguranță pasivă și activă, „Lane Assist” poartă semnătura unui producător de automobile german, și anume Mercedes-Benz.

Cu toate că tehnologia a apărut pe camioanele Actros ale constructorului din Stuttgart, la sfârşitul anilor 90, primii care au dotat un autoturism cu acest sistem au fost japonezii de la Nissan, Toyota și Honda.

La începutul anilor 2000, „Lane Assist” se regăsea pe maşinile mai multor producători precum Mercedes-Benz, BMW, Audi, Volkswagen, Volvo, Ford, Citroen și altele. În prezent, unii producători de modele premium oferă standard acest sistem de siguranță pe mașinile lor.

Ce este sistemul „Lane Assist”

După cum sugerează și numele, tehnologia are ca principal scop să ofere asistență șoferului și să monitorizeze în permanență poziția de deplasare a automobilului pentru evitarea producerii de accidente nedorite la viteze mari.

În clipa în care mașina este pe care de a părăsi banda de circulație, „Lane Assist” recunoaște imediat acest moment și intervine activ la nivelul sistemului de frânare și al volanului.

Prin această intervenție, care este însoțită de avertismente vizuale sau acustice, sistemul redirecționează mașina spre centrul benzii. De regulă, aceste semnalizări vin la „pachet” și cu o vibrație în volan pe care șoferul o resimte și poate interveni decisiv în evitarea unei tragedii.

Cum acționează sistemul „Lane Assist”

De la dezvoltarea inițială sistemul „Lane Assist” a cunoscut mai multe etape evolutive. În prezent, tehnologia este integrată în sisteme inovatoare de siguranță pasivă și activă în contextul înăspririi tot mai mari a criteriilor în ceea ce privește siguranța rutieră.

Asistența la părăsirea benzii de circulație folosește o serie de senzori specifici și o cameră video, care este montată de regulă în spatele oglinzii retrovizoare. Unitatea centrală a sistemului primește imaginile captate de cameră, precum și cele înregistrate de radarul amplasat în bara de protecție față sau în grila frontală.

Cum funcționează sistemul Lane Assist

În momentul în care roțile încalcă marcajul sau ajung pe marginea carosabilului, fără ca șoferul să acționeze maneta de semnalizare, „Lane Assist” va interveni și va transmite în volan o vibrație, iar martorul de bord dedicat se va aprinde.

De asemenea, sistemul va interveni la nivelul frânelor pentru ca operațiunea de corectare a poziției mașinii pe șosea să se facă în depline condiții de siguranță, diminuând până la zero riscul unei coliziuni. Practic, forțele de frecare rezultate din contactul anvelopelor cu asfaltul vor duce la reglarea direcției de deplasare a mașinii.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News