Ea a arătat că Poliţia Română trebuie să se reformeze şi că a cerut noii conduceri a instituţiei să facă o analiză pentru a fi identificate toate vulnerabilităţile.
„Este un moment de start, spun eu. Tocmai de aceea, am cerut noii conduceri a Poliţiei Române să facă acea analiză, acea diagnoză, pentru că sunt extrem de interesată să identificăm toate vulnerabilităţile. Este important să şi găsim soluţiile. Această diagnoză, aşa cum ştiţi, trebuie urmată de un plan de măsuri cu termene asumate, pentru că este evident că Poliţia Română trebuie să se reformeze”, a spus ministrul Carmen Dan, într-o emisiune la Antena 3.
În ceea ce priveşte noul mecanism de testare psihologică, ministrul de Interne a apreciat că în baza unei fişe de semnalare, psihologul îşi poate atinge obiectivul de a indica angajaţii cu probleme.
„Mai mult decât atât, trebuie identificate mecanisme, şi în acest moment este identificat un mecanism nou de testare psihologică în baza unei fişe de semnalare. Este de neînţeles pentru mine de ce nu a existat această cunoaştere anterioară a angajaţilor ministerului, care să fie pusă la dispoziţia psihologului pentru ca acesta, în funcţie de acele vulnerabilităţi indicate în fişa de semnalare, să-şi adapteze bateriile de teste atunci când face testarea psihologică. Şi acest mecanism începe să funcţioneze de-abia de acum. Mi se pare că acea testare psihologică (vechea testare – n.r.), fără a avea o asociere cu această fişă de semnalare, nu-şi atingea obiectivul, nu era îndeajuns de relevantă încât să ne indice unde sunt angajaţi problemă şi ce trebuie să dispunem ca măsuri pentru a nu ajunge în situaţii de genul acesta”, a arătat Carmen Dan.
Ministrul de Interne a mai spus că se bazează pe noua conducere a Poliţiei Române pentru ca angajaţii instituţiei să treacă prin noul mecanism de testare psihologică într-un timp cât mai scurt.
Anul trecut, în luna noiembrie, Ministrul de Interne spunea că vrea o testare mai dură și a șoferilor din instituție, după incidentul în care un autocar MAI era pe punctul de a lovi un tramvai, în Capitală.
Decizia a venit după ce un autocar al Ministerului Afacerilor Interne a fost la un pas să lovească un tramvai și să se răstoarne peste mașinile aflate în coloană pe bulevardul Averescu din Capitală.
Șoferul, un plutonier-major, a rămas fără permis și a fost amendat de Brigada Rutieră a Capitalei.
”Nu mi-e ușor să trag ponoasele, pedepsiți-mă!”, declara, după incident, șoferul.
Vineri, 16 februarie, a fost o zi plină pentru minstrul de Interne. Dimineața, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a participat la bilanțul Poliției Române pe anul 2017.
Astfel, am aflat – printre altele – că Poliţia a intervenit în mai puţin de 10 minute, în 80% dintre cazurile de la 112.
Apoi, seara, a fost publicat pe site-ul instituției raportul Corpului de Control al MAI după scandalul polițistului pedofil! Vezi aici ce conține și cine sunt vinovații.
Precizăm că și premierul Viorica Dăncilă a participat la bilanțul Poliției Române pe anul 2017. ”Poliția nu are ce căuta în jocuri politice sau care distorsionează”, a fost concluzia sa.
FOTO: captură video – Antena 3
CITEȘTE ȘI…
REPORTAJ/”Cugireana”, cândva cel mai lung tren din Europa, ducea zilnic 10.000 de navetişti. Acum este scos din circulaţie
EXCLUSIV / Povești neștiute din lumea artiștilor, spuse de ”Tati” Stoian Anghel, cel mai vechi organizator de spectacole din România!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro