Oamenii au încercat să ridice actele necesare pentru a-și înmormânta rudele, dar o defecțiune a softului instituției din Bulevardul Mareșal Averescu nu le-a permis acest lucru.

„Problema e că nu putem să introducem în soft adresa de domiciliu și sistemul nu ne permite să mergem mai departe fără acest câmp completat”, au explicat funcționarii instituției pentru Libertatea.

Deși certificatele de deces pot fi întocmite și manual, funcționarii nu au dorit inițial să facă acest lucru, invocând temeri legate de responsabilitate, susțin cei care au așteptat la coadă ore întregi.

Situația a devenit tot mai tensionată pentru că, în lipsa certificatului de deces, oamenii nu pot ridica trupurile celor dragi de la morgă și nu le pot înmormânta.

Problema s-a rezolvat cu puțin timp înaintea orei 14.00, în sensul că șefii și-au dat acceptul să se întocmească actele manual. Doar că azi, fiind sărbătoare legală, programul s-a terminat la ora 14.00.

Sistemul de eliberare a certificatelor de deces în Sectorul 1 din București a picat ore întregi. Problema, rezolvată la terminarea programului
Așa arată programul de funcționare. Azi, 2 ianuarie, e sărbătoare legală și programul se termină la ora 14.00
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

„Au zis că cine așteaptă înăuntru o să fie primit. Acum iar s-au oprit și stau pe telefoane. Dacă ne vor spune că s-a închis programul, o să iasă scandal mare. Cred că o să se ajungă la poliție”, au spus pentru Libertatea oamenii nemulțumiți, care au așteptat ore întregi să ia certificatele de deces ale rudelor.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)

Puck 02.01.2025, 17:41

Demisia, Clotilde Armand! Urgent! Ca dl Tuță e necuvântător. Nici măcar scuze nu știe să ceară!

1234vasile 02.01.2025, 17:18

Buna seara si La multi ani, Ma intereseaza in mod deosebit acum in 2025 situatia drepturilor urmasilor refugitilor, Lege amanata de 3 ani. Cand vom intra in posesia sumelor legiferate. Trebuie sa moara si urmasii, urmasilor?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.