În perioada 2-5 decembrie, reprezentanţi ai Departamentului de Siguranţă şi Securitate al Consiliului UE s-au aflat într-o vizită oficială în România pentru a verifica stadiul pregătirilor pe componenta de securitate.
Delegaţia europeană a vizitat sediul SPP şi departamentele Serviciului, printre care Centrul de Pregătire, fiind prezentate măsurile luate din punctul de vedere al instruirii şi pregătirii, astfel încât să se asigure o buna gestionare a evenimentelor ce se vor desfăşura în perioada următoare, relatează Agerpres.
Experţii în securitate tehnică din cadrul SPP vor folosi sistemul de recunoaştere facială în cadrul summit-ului care va avea loc în mai 2019 la Sibiu, fiind pentru prima dată când un astfel de sistem este implementat în timpul unui summit european, au fost informați oficialii europeni.
Îările care găzduiesc organizaţii internaţionale au responsabilitatea să asigure securitatea acestor organizaţii şi a activităţilor întreprinse de acestea. De asemenea, au sarcina să asigure securitatea şi siguranţa deplasărilor delegaţilor care urmează să participe la activităţi, și să ia toate măsurile preventive necesare în toate situațiile.