Polițiștii de frontieră ne-au dezvăluit că într-un mod incredibil, sistemul de supraveghere a graniței de la Marea Neagră este închis sau stricat pentru a permite pescuitul ilegal al mornului, pește care oferă icre negre. Este vorba de unul dintre cele nouă turnuri ale Sistemului Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului de la Marea Neagră (denumit mai simplu SCOMAR). Mai exact, turnul de pe plaja Perișor. În fiecare dintre cele nouă turnuri sunt camere performante care permit furnizarea de imagini clare până la distanța de o sută de mile. Spre exemplu, se poate vedea ce este într-o barcă, ceea ce radarul nu poate face.

Mărturii de necrezut

După ce la sfârșitul lunii trecute, polițiști de frontieră ne-au dezvăluit despre faptul că echipamentul cu termoviziune de pe brațul Chilia, din Delta Dunării, nu mai funcționează, fapt recunoscut și de conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPG), alți colegi ne-au mărturist că astfel probleme sunt și la Marea Neagră.

Ne-a fost indicat turnul din dreptul plajei de la Perișor, de lângă Gura Portiței. “Cineva, cred că dintre braconieiri, a aruncat chiar cu acid pe instalația de răcire a camerei! Radarul funcționează, e adevărat, dar pe radar nu vedem decât o partă, ținta, nu vedem și ce-i în bărci. Mentenanța e subcontractată unei firme de casă din Tulcea. Nici nu cred că se pricep, vine din când în când un tip, șterge lentilele de la camere cu șervețele umede și curăță găinațul cu o mătură”, au fost primele mărturisiri ale unui polițist de frontieră.

ICE Dunărea – fabrica de valută a lui Ceaușescu și a primilor milionari cu legături în Securitate. Cine a învârtit miliardele de dolari din conturile firmei
Recomandări
ICE Dunărea – fabrica de valută a lui Ceaușescu și a primilor milionari cu legături în Securitate. Cine a învârtit miliardele de dolari din conturile firmei

“Aici se face cel  mai mare braconaj la sturioni, iar mafia nu vrea să se vadă pe camere sturionii din bărci, pescuiți ilegal. Gândiți-vă, o moruniță de 200 de kg poate avea chiar și 50 de kile de icre care se vând cu 1000 de euro kg. 50.000 de euro sunt bani, nu?”, ne spune un alt angajat al Poliției de Frontieră.

Dezvăluirile polițiștilor se referă la cel mai performant sistem de supraveghere a granițelor României, așa cum este considerat SCOMAR. Conducerea Poliției de Frontieră recunoaște că instalațiile optometrice de la Perișor nu funcționează mereu, însă întreruperile sunt remediate rapid. “În situația în care au fost identificate defecțiuni, acestea au fost remediate în cadrul contractului de mentenanță”, ni s-a transmis de la IGPF.

Specialistul în turism face mentenața

SCOMAR a fost inaugurat în 2009. Instalația reprezintă nouă turnuri de comunicații de-a lungul coastei Mării Negre. “Pe platforma superioară este amplasat subsistemul de supraveghere format din subsistemul radar și subsistemul optoelectronic”, ni s-a transmis de la Poliția de Frontieră. “SCOMAR reprezintă unul dintre cele mai moderne sisteme de supraveghere din Europa,  fapt, remarcat inclusiv de experţii străini cu ocazia vizitelor de evaluare desfasurate în țara noastră”, ni s-a mai precizat de la instituția amintită.

Un avion de pasageri s-a prăbușit în Coreea de Sud. 179 de oameni au murit, sunt 2 supraviețuitori
Recomandări
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Coreea de Sud. 179 de oameni au murit, sunt 2 supraviețuitori

Mentananța pentru SCOMAR este asigurată de firmele Mira Telecom și Pro Optica în baza unui contract de 6,85 milioane de euro (fără TVA) cu o durată de patru ani.

Până la începutul acestui an, cele două compani au subcontractant către Mian Tech, deținută de Mihai Bănică. Acesta mai deține o firmă de turism Mian Tour, specializarea sa fiind plimbările cu șalupa. “Acum nu mai fac mentanță acolo. Nu mai erau bani, am preferat să ies. Nu pot să vă spun cum se făcea mentenața, erau niște proceduri, timpi. Cât am lucrat acolo, nu au fost probleme majore, nu am văzut nici braconieri”, ne spune acesta. În 2015, conform datelor obținute cu ajutorul aplicației termene.ro, Mian Tech avea doar doi angajați.


Citește și: VIDEO / De la paznic al sufletului, la straja frontierei. Preotul Vasile Pântea a lăsat crucea pentru pistol

Dezastrul, povestit de polițiștii de frontieră

Șefii de la frontiera de la marea Neagră se laudă cu performanțe SF – un polițist de frontieră aflat într-un birou din Constanța poate viziona și om partiodă de table jucată în larg de marinari sau pescari, atât de bună e aparatura. Asta la Constanța, unde sunt duse toate oficialitățile și delegațiile străine. 90 de kilometri mai la nord, la turnul de obervație de la Perișor, la sud de Sfântu Gheorghe, povestea SF a luat sfârșit.

Vladimir Putin va sfârși ca Bashar al-Assad în 2025, anunță Maximilian Andronnikov, aka Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”
Recomandări
Vladimir Putin va sfârși ca Bashar al-Assad în 2025, anunță Maximilian Andronnikov, aka Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”

Polițiștii de la Frontieră râd ținându-se cu mâinile de burtă când îi întrebăm de performanțele camerei de supraveghere.

Polițist: – Camera nu funcționează decât rar, rar de tot. Aici se face cel  mai mare braconaj la sturioni, iar mafia nu vrea să se vadă pe camere sturionii din bărci, pescuiți ilegal. Gândiți-vă și Dumneavoastră – o moruniță de 200 de kg poate avea chiar și 50 de kile de icre care se vând cu 1000 de euro kg. 50.000 de euro sunt bani, nu? Mai puneți și carnea care se vinde la restaurantele de lux din București și ajungeți la 55.000 de euro numai pentru un pește!

Rep.: – Și se prind mulți sturioni?

Se prind, cu zecile și cu sutele. Dacă ar merge camera, am avea dovada că braconează, de-aia nu merge.

Rep.: Bun, nu vă merge camera, dar aveți radar.

Radarul funcționează, e adevărat, dar pe radar nu vedem decât o pată, ținta, nu vedem și ce-i în bărci. Dacă trimitem șalupa Poliției după ei, aruncă peștele în mare, în locurile știute de ei, sau în plase marcate cu dispozitive GPS și îl recuperează mai târziu. Fără cameră suntem orbi la contrabandiști.

Rep.: Dar mentenanța ce face?

Mentenanța e subcontractată unei firme de casă din Tulcea. Nici nu cred că se pricep, vine din când în când un tip, șterge lentilele de la camere cu șervețele umede și curăță găinațul cu o mătură. Un coleg mi-a spus că l-a văzut și cum verifica dacă funcționează senzorii de ploaie de la stația meteo – cică făcea pipi pe senzori”

Rep.: Să revenim la camera de supraveghere. Cum s-a stricat și de ce nu a încercat nimeni să o repare?

Nu înțelegeți? – nu se dorește să funcționeze! Cineva, cred că braconieiri, a aruncat chiar cu acid pe instalația de răcire a camerei! Altfel a fost un comandant care ținea să repare neapărat  camera, în 2012 – domnuil comisar șef Dumitru Radu! L-au schimbat după cinci luni, prin mai 2012!”

Răspunsurile Poliției de frontieră

Care este componența SCOMAR și când a fost pus acesta în funcțiune?

Sistemul integrat complex de observare, supraveghere şi control al traficului la Marea Neagra (SCOMAR) are ca principale obiective observarea, supravegherea și controlul frontierei româneşti la Marea Neagră.

SCOMAR este un sistem operativ de supraveghere, care permite detectarea timpurie, urmărirea, recunoaşterea şi identificarea navelor ce desfăşoară activităţi ilegale de trafic la Marea Neagră.

Organizarea Sistemului Complex pentru Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră permite:
îmbunătăţirea procesului de supraveghere a frontierei de stat în zona maritimă;
îmbunătăţirea securităţii navigaţiei în zona operaţională a sistemului;
diminuarea activităţilor ilegale în marea teritorială şi în zona contiguă;
asigurarea continuă a supravegherii în zona acoperită;
crearea unei baze de date privitoare la activitatea maritimă în zona mării;
diminuarea numărului de nave de patrulare, misiuni de supraveghere şi implicit o importantă economie de combustibil si resurse.

SCOMAR este pregatit pentru supraveghere şi monitorizare permanentă, furnizând o imagine tactică a suprafeţei apei din zona maritima teritoriala, zona contigua și zona economica exclusiva (pana la 100 mile marine in larg), a activităţii aeriene şi a situaţiei terestre. Sistemul a fost proiectat pentru a garanta detectarea din timp a navelor şi bărcilor astfel încât să fie localizate înainte de a se apropia de malul coastei şi astfel, asigurând Politiei de Frontiera Romane timpul de reacţie esenţial pentru a putea întreprinde acţiunile necesare.
Sistemul SCOMAR a fost pus în funcțiune în etape, în anul 2007 infrastructura de comunicații, respectiv în anul 2009 componenta de supraveghere.

Descrierea sistemului

Sistemul este alcătuit din următoarele subsisteme:
Subsistemul Staţie de Senzori care include Staţii de Senzori (SS) echipate cu senzori optoelectronici şi radar;
Subsistemul Comunicaţii, care permite schimbul de date (transmisia imaginilor, vocii şi datelor), în timp real, între Subsitemul Statie de Senzori şi Centrul de Comandă şi Control
Subsistemul Centrul de Comandă şi Control centralizează si analizeaza toate informaţiile provenite de la Subsitemul Statie de Senzori şi de la alte sisteme interconectate;
Unităţi operative de intervenţie (navale, terestre, aeriene).

Subsistemul staţiilor de senzori detectează, identifică şi urmăreşte navele suspecte, folosind funcţiile radarului şi ale senzorilor, prin transmiterea imaginilor video sau semnalelor obţinute către Centrul de Comandă şi Control, unde ameninţarea este analizată şi apreciată.
Centrul de comanda și control receptionează informaţii de la o multitudine de senzori (radare, dispozitive electo-optice, alte tipuri de senzori) și creează o imagine a situaţiei tactice, prin utilizarea unui algoritm de corelare a informaţiilor senzorilor.
Sistemul oferă o interfaţa grafică geografică foarte bogată, ce permite operatorilor să prelucreze o cantitate mare de informaţii și să controleze un număr mare de senzori într-un mod simplu și automatizat.
Toţi senzorii sunt conectaţi la servere prin intermediul reţelei de comunicaţii și asigură, astfel, informaţii asupra ţintelor și imagini video din zona sectorului.
Datele sunt recepţionate și procesate de serverul local al sectorului. Pe baza acestora se construieşte imaginea situaţiei  tactice ţinte /traiecte, alerte și informaţii de la senzori. Imaginea situaţiei tactice este trimisa la staţia de lucru a operatorului, pentru afişare si prelucrare.
Centrul de Comandă și Control este situat la sediul Gărzii de Coastă din Constanța, asigurând prin intermediul aplicației integrate de supraveghere funcționalități de colectare, transmitere, fuziune, afișare în sistem video-wall a  informaţiilor de la senzorii de supraveghere.

SCOMAR reprezintă unul dintre cele mai moderne sisteme de supraveghere din Europa,  fapt remarcat inclusiv de experţii străini cu ocazia vizitelor de evaluare desfasurate in tara noastră.

Care este valoarea investiției în acest sistem și din ce surse a fost făcută?

Infrastructura de comunicații a fost realizată în cadrul proiectului PHARE 2003 – Sistemul Complex de Supraveghere, Observare şi Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR) – Faza I, în valoare de 4,9 mil. euro (fără TVA).

Serviciile de asistenţă tehnică în vederea derulării ultimei faze de investiţie au fost furnizate în anul 2008 în cadrul proiectului PHARE 2004 – Proiect Tehnic și documentație caiet de sarcini pentru contractarea Sistemului Integrat de Supraveghere, Observare şi Control al Traficului la Marea Neagră – Faza II, în valoare de 1,97 mil. euro (fără TVA).
Componenta de supraveghere a fost realizată în cadrul proiectului PHARE 2005 – Sistemul Integrat de Supraveghere, Observare şi Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR) – Faza  III,  în valoare de 17,99 mil. euro (fără TVA).
Câți stâlpi sunt ridicați în cadrul sistemului și pe câți dintre ei sunt instalate camere de supraveghere?
În cadrul SCOMAR au fost construite 9 turnuri de comunicații. Pe platforma superioară a turnurilor de comunicaţii este amplasat  subsistemul de supraveghere format din subsistemul radar și subsistemul optoelectronic. Radarele sunt specializate în supravegherea coastei şi în detectarea ambarcaţiunilor de mici dimensiuni, iar subsistemul optoelectronic este compus din camere girostabilizate instalate pe turnuri, cu rolul de a detecta, recunoaşte şi identifica ambarcaţiuni în spectrul vizibil şi infraroşu la suprafaţa mării.

Vă rugăm să ne comunicați dacă ați întâmpinat, în ultimii doi ani, probleme semnificative în funcționarea camerei de la Perișor și care au fost acestea?

Nu au fost întâmpinate probleme semnificative în funcționarea camerei de la Perișor. In situația in care au fost identificate defecțiuni, acestea au fost remediate în cadrul contractului de mentenanță. Acest contract prevede timpi de restabilire a functionalitatii și totodată clauze contractuale privind masurile aplicabile în situații de nerespectare a acestor timpi.

Totodata, așa cum a fost proiectat sistemul SCOMAR, senzorii de supraveghere (radare/camere) asigură funcționalități complementare.

De asemenea, facem precizarea ca  supravegherea frontierei de stat se realizeaza in sistem integrat, prin  mai multe subsisteme care actioneaza complementar.  In situatia in care sunt identificate defectiuni tehnice la una dintre componente, imediat dispozitivul de supraveghere si control al frontierei de stat este asigurat de echipaje mobile, care desfasoara misiuni de supraveghere cu ajutorul mijloacelor de mobilitate navala si terestra, dotate cu  camere de termoviziune sau aparatura de vedere pe timp de noapte,  astfel incat supravegherea frontierei sa fie realizata in mod constant si permanent.

Cu ce firmă ați semnat contractul de mentenanță al sistemului și care este valoarea contractului?

Acordul cadru pentru mentenanța SCOMAR în valoare de 6,85 mil. euro (fără TVA) a fost încheiat cu asocierea Mira Telecom SRL (lider) – Pro Optica SA (asociat) pe o durată de 48 luni, in urma organizarii unei proceduri de achizitie (licitatie publica deschisa), cu respectarea prevederilor legale in vigoare. Sursele de finanțare accesate sunt fonduri nerambursabile (Fondul Frontierelor Externe și Fondul pentru Securitate Internă). În cadrul contractelor aferente acestui Acord cadru au fost realizate inclusiv anumite modernizării la diverse componente ale SCOMAR.

Materialul a fost realizat în colaborare cu portalul cetateanul.net.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI