„Transferul forțat al civililor este interzis de dreptul internațional umanitar sau de legile războiului și poate fi urmărit în justiție ca o crimă de război și o crimă împotriva umanității”, a precizat organizația internațională.
Cele peste 50 de interviuri cu refugiați și voluntari realizate de HRW relevă faptul că oficialii ruși i-au împiedicat în mod sistematic pe ucrainenii care au fugit din calea luptelor să plece în teritoriile controlate de guvernul de la Kiev.
În schimb, ucrainenii strămutați au fost forțați să se mute în Rusia sau în republicile separatiste autoproclamate din estul Ucrainei care sunt dependente de Moscova.
„Desigur, am fi folosit oportunitatea de a merge în Ucraina dacă am fi putut”, a declarat pentru Human Rights Watch o femeie transferată în Rusia de la Mariupol. „Dar n-am avut de ales, n-am avut posibilitatea să mergem acolo”, a precizat aceasta.
Doar refugiații cu mai multe resurse financiare au reușit să fugă în zonele controlate de Ucraina, indică raportul HRW.
Indiferent de ruta pe care călătoreau, sute de mii de ucraineni au fost forțați să se supună unui proces de control de securitate – cunoscut sub numele de „filtrare” – care se pare că este administrat de oficiali locali pro-Kremlin și de armata rusă.
Conform raportului HRW, filtrarea implică, de obicei, colectarea datelor biometrice ale ucrainenilor, percheziționarea bunurilor acestora și interogarea cu privire la opiniile lor politice. Mulți locuitori din teritoriile ocupate ar fi fost forțați să rămână în izolare în timp ce așteptau să fie supuși procesului de filtrare.
Ucrainenii care nu au reușit să treacă de verificări și să obțină „adeverințe de aprobare” – cel mai adesea din cauza presupuselor lor legături cu armata ucraineană – au fost mutați în centre de detenție din autoproclamata Republică Populară Donețk, a precizat organizația care supraveghează respectarea drepturilor omului.
Unii dintre acești deținuți au fost trimiși la închisoarea Olenivka, unde peste 50 de prizonieri de război ucraineni au fost uciși într-un atac care a avut loc în luna iulie.
„Există motive serioase de îngrijorare cu privire la faptul că civilii pe care grupurile armate rusești și cele afiliate Rusiei îi rețin în urma filtrării riscă să fie supuși la tortură sau alte rele tratamente” și să dispară în timp ce se află în detenție, mai arată raportul.
Moscova susține că peste 2,8 milioane de ucraineni au ajuns în Rusia din februarie, când a început conflictul, și până în prezent. În schimb, oficialii de la Kiev afirmă că cel puțin 1,2 milioane dintre cetățenii ucraineni au fost transferați cu forța în Rusia sau în republicile separatiste de către autoritățile ruse.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia