Dacă până acum segmentul de malus avea 8 clase și ajungea până la penalizări de 100% din RCA, acum acestea nu vor depăși 32%. În cazul categoriilor de bonus, acestea vor fi tot 8 de la 14, câte erau înainte, iar reducerea prețului de RCA va fi de maxim 32%, de la 50%.
Așa se face că toate reducerile sau penalizările se vor face în funție de clasa în care se va încadra șoferul. Iar grupa B0 este cea atribuită unui șofer nou, fără antecedente, și are un coeficient de 100%, aplicat primei de asigurare. Reducerea sau penalizarea aplicată conducătorului auto se va face în funcție de accidentele pe care le-a avut acesta în anul anterior încheierii poliței RCA.
„În cazul contractelor RCA încheiate fără continuitatea valabilității perioadei de asigurare, calcularea noii clase de bonus-malus are în vedere și eventualele daune înregistrate în anii anteriori pentru care nu s-a aplicat malus”, potrivit normei ASF nr. 39/2016.
Cum se calculează penalizările
Potrivit actului normativ, dacă în perioada de referință este înregistrată o daună plătită, asigurații sunt penalizați prin reducerea clasei de bonus în cazul în care asigurații beneficiază de clasele B1-B8 și aplicarea clasei de malus în cazul în care asigurații beneficiază de clasele B0 și M1-M8.
Astfel că, reducerea clasei de bonus sau aplicarea clasei de malus se va face astfel după un anumit tipar. Pentru fiecare daună materială se coboară două clase, pentru două sau mai multe daune materiale se scad 4 clase și pentru daunele care conțin și despăgubiri pentru vătămarea sănătății sau a integrității corporale ori deces se scad 6 clase.
Dacă asiguratul vrea să își mențină clasa de bonus-malus acesta semnează un contract legat de posibilitatea răscumpărării daunelor prin care se angajează să plătească dauna provocată în accident.
Contractul de asigurare se poate încheia și pe o lună dar și pe 12 luni, multilpu de o lună, în condițiile în care până acum vorbeam de RCA încheiată doar pe 6 și 12 luni. În plus, tariful RCA se poate plăti și în rate, nu doar integral cum era până acum.
În plus, asiguratul poate cere suspendarea contractului RCA, dacă mașina este imobilizată sau dreptul de circulație al acesteia este supendat. Dar pentru ca această regulă să se aplice, asiguratul va trebui să nu țină mașina pe domeniul public.