Site-ul Ministerului Educației a picat constant iar marea problemă a MEN este că nimeni nu se ocupă de întreținerea lui. Câteva persoane fizice, din afara instituției, au creat, la începutul anului 2016, noul site al MEN, în mandatul de ministru al lui Adrian Curaj. Platforma, ce avea să înlocuiască portalul vechi edu.ro, de a cărui funcționare se ocupa compania SIVECO, a fost predată beneficiarului. Nu a fost încheiat însă un contract de mentenanță, pentru că nu exista un buget și pentru asta, arată romanialibera.ro.
A costat între două-trei mii de euro
Site-ul a intrat astfel în responsabilitatea purtătorului de cuvânt, de atunci, al MEN, Mirabela Amarandei. Fostul purtător de cuvânt al ministerului spune că de mentenanța site-ului s-au ocupat oameni de la direcția IT a MEN. ”Eu m-am ocupat de partea de asigurare a conținutului site-ului. Am coordonat comunicarea din minister. De mentenanță se ocupau persoane din minister. Nu a fost asigurată și mentenanța de cei care au realizat site-ul pentru că nu a existat buget. Nu îmi mai amintesc exact suma plătită pentru realizarea site-ului, dar a fost între două și trei mii de euro”, a declarat Mirabela Amarandei.
Ministrul Mircea Dumitru spune că n-a avut probleme
Fostul ministru Adrian Curaj spune că site-ul a fost realizat cu personalul din MEN. ”Eu am vrut să avem un site nou, cel vechi fiind depășit. Site-ul a fost realizat în interiorul instituției. Au fost desemnate persoane care să se ocupe de mentenanța lui. Acum, nu mai știu cine se ocupă, dacă nu mai sunt în minister”.
Actualul ministru, Mircea Dumitru, spune că nu a avut probleme. “Când a fost pus în funcțiune site-ul, a existat o persoană din minister responsabilă de mentenanța acestuia. Cei din minister trebuie să răspundă, acum, de ce nu se mai ocupă nimeni”, susține ministrul educației.
VIDEO/ Programele de afterschool, o soluție pentru copiii singuri acasă. Centrul „Salvați Copiii” are grijă de 10 ani de „orfanii albi”