Site-ul oficial de turism al României – Romania.travel – a fost închis, spre surprinderea noului ministru de resort. „Nu cred așa ceva”, a reacționat acesta, atunci când a aflat despre situație de la un reporter Profit.ro. Ulterior, Bogdan a oferit mai multe clarificări.

„M-am interesat să văd despre ce e vorba şi site-ul nu funcţionează de la începutul lunii ianuarie. Domeniul a fost luat pe persoană fizică şi este administrat de Ministerul Turismului. Nu e cadrul legal să-l plătim, motiv pentru care o să-l plătesc eu din salariul meu de ministru, astfel încât luni să funcţioneze din nou. Asta-i viaţa”, a spus Bogdan Trif.

Acesta a precizat că site-ul a fost creat de fostul șef al Biroului de Turism al României la New York și că până în prezent a fost plătit tot din „buzunar”, în lipsa unui cadru legal.


Citește și: VIDEO / În vizită la Raluca Zenga, la Dubai. Stă în cel mai scump cartier, vede marea din living și are plajă privată


 
 

Urmărește-ne pe Google News