Georgia, țară cu o populaţie de 3,7 milioane de locuitori, a cunoscut luni întregi de tensiuni crescânde între partidul de guvernământ Visul Georgian şi opozanţii care îl acuză că urmăreşte politici tot mai autoritare, antioccidentale şi pro-ruse.

Criza s-a agravat după anunţul de joi conform căruia guvernul va îngheţa negocierile cu UE timp de patru ani, mii de manifestanţi pro-europeni confruntându-se cu poliţia care a ripostat cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Duminică seara, protestatarii s-au adunat din nou la Tbilisi pe bulevardul central Rustaveli, aruncând cu artificii în poliţie, care a răspuns cu salve de tunuri cu apă.

Preşedinta pro-occidentală a Georgiei, Salome Zurabișvili, a cerut să se facă presiuni asupra Curţii Constituţionale pentru a anula alegerile de luna trecută câştigate de Visul Georgian. Atât opoziţia, cât şi Zurabișvili afirmă că scrutinul a fost fraudat.

Dmitri Medvedev îi amenință pe protestatari

Potrivit agenţiei georgiene de ştiri Interpress, în afara capitalei demonstranţii au blocat un drum de acces către principalul port comercial al ţării, în oraşul Poti de la Marea Neagră.

Presa georgiană a raportat proteste în cel puţin opt oraşe şi localităţi. Postul de televiziune al opoziţiei Formula a prezentat imagini cu oameni din Haşuri, un oraş cu 20.000 de locuitori din centrul Georgiei, care aruncau cu ouă în biroul local al Visului Georgian şi rupeau steagul partidului.

UE şi Statele Unite sunt alarmate de îndepărtarea Georgiei de la o cale pro-occidentală şi întoarcerea pe orbita Rusiei sub conducerea Visului Georgian, condus de miliardarul prorus Bidzina Ivanișvili. În timp ce adoptă legi de inspirație rusă, Visul Georgian susține că acţionează pentru a apăra suveranitatea Georgiei.

Rusia urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei. Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a susținut că are loc o tentativă de revoluţie şi a amenințat că Georgia „se deplasează rapid pe calea Ucrainei, în abisul întunecat. „De obicei, acest tip de lucruri se termină foarte rău”, a ameninţat fostul președinte rus. Liderul rus Vladimir Putin a salutat anterior „curajul și caracterul” puterii din Georgia.

Tensiunile riscă să se agraveze

Preşedinta Salome Zurabișvili a declarat sâmbătă că va refuza să demisioneze la sfârşitul mandatului său, la sfârşitul acestei luni, deoarece noul parlament este ilegitim şi nu are autoritatea de a-i numi succesorul.

Premierul Irakli Kobahidze i-a transmis să părăsească reședința prezidențială pe 29 decembrie.

În cea mai mare parte a perioadei care a urmat prăbuşirii Uniunii Sovietice în 1991, Georgia s-a orientat puternic spre Occident şi a încercat să slăbească influenţa Rusiei, în faţa căreia a pierdut un scurt război în 2008. Georgiei i s-a promis o eventuală aderare la NATO, iar anul trecut a devenit candidat oficial pentru aderarea la UE.

Însă opozanţii interni şi guvernele occidentale au devenit din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că Visul Georgian intenţionează – în ciuda negărilor sale – să abandoneze această cale. În iunie, a promulgat o lege care obligă organizaţiile nonguvernamentale să se înregistreze ca „agenţi străini” dacă primesc mai mult de 20% din finanţare din străinătate.

Şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, care a preluat funcţia duminică, şi-a exprimat solidaritatea cu manifestanţii. „Suntem alături de poporul georgian şi de alegerea sa pentru un viitor european”, a postat ea pe X

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește-ne pe Google News