Christian Tămaş a explicat, într-un interviu pentru Mediafax, efectele pe care situația instabilă din Turcia, țară lovită de atentate și de o tentativă de puci, o are asupra României și a Europei. Din punctul său de vedere, agravarea tensiunilor din Turcia poate avea ca efect creșterea valului de imigranți și deplasarea fizică a Statului Islamic spre granițele noastre.

„Relaţiile României cu Turcia vor depinde de evoluţia relaţiilor viitoare ale Uniunii Europene şi ale NATO cu această ţară. Noi, ca membri ai Uniunii şi ai organizaţiei transatlantice, ne vom conforma.(…) Ceea ce ne-ar putea afecta în mod foarte serios ar fi eventuala izbucnire a unor conflicte sângeroase de anvergură în Turcia, fapt care ar putea genera valuri de migraţie şi deplasarea fizică a Statului Islamic spre graniţele noastre”, a explicat Tămaş, pentru Mediafax.

Acesta crede că atentatele în Turcia vor continua, însă nu vor putea schima radical politica din zonă. „Atentate vor mai fi, dar mă îndoiesc că vor determina o schimbare radicală. Secularismul nu are un rol de jucat în această privinţă, căci Statul Islamic şi alte grupări animate de aceeaşi ideologie nu luptă numai împotriva statelor secularizate, musulmane sau nemusulmane, ci şi împotriva statelor guvernate de Legea Islamică, dacă acestea nu îi împărtăşesc ideile”, a explicat Tămaș.

Citește și: ”România stă mai bine decât Occidentul, deoarece există o înțelegere între serviciile secrete românești și lumea arabă!”

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News