Se circulă în condiţii de iarnă în judeţele aflate sub atenţionarea meteorologică de cod galben de ninsori, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, dar fără ca vreun drum să fie blocat din cauza zăpezii. Pe Autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti şi A3 Bucureşti – Ploieşti ninge uşor, fără ca zăpada să se depună, carosabilul este umed, iar vizibilitatea bună.

Pe Autostrăzile A2 Bucureşti – Constanţa şi A4 Ovidiu – Agigea ninge viscolit, vizibilitatea este redusă la aproximativ 100 – 200 de metri, este depus un strat subţire de zăpadă, dar se acţionează cu utilaje şi material antiderapant, nu sunt probleme majore.

Sfaturile polițiștilor rutieri către șoferi, pentru prevenirea evenimentelor rutiere:

– să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale; înainte de a pleca la drum, să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire şi să le folosească adecvat în trafic, pentru a vedea şi a putea fi observaţi de ceilalţi şoferi;

– să aibă autovehiculul echipat cu pneuri corespunzătoare;

– să circule cu viteză redusă;

– să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

– să nu efectueze depăşiri riscante;

– să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor;

– să adopte permanent o conduită preventivă la volan, acordând o atenţie mult mai mare faţă de restul perioadei anului, când carosabilul este uscat.

Se menţin şase drumuri naţionale închise, respectiv:

1. DN 2H, în Milişăuţi, judeţul Suceava, la kilometrul 4+776, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii asupra podului din localitate. Circulaţia se desfăşoară pe rutele ocolitoare DN 2 şi DN 17A Rădăuţi – Suceava;

2. DN 2L, în Soveja, judeţul Vrancea, la kilometrul 59+900, ca urmare a precipitaţiilor abundente care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

3. DN 7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), conform regulamentului de funcţionare a drumului şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment;

4. DN 12B, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, pe tronsonul kilometric 16+450-17+500, unde, la intrarea în localitate s-a produs o cedare a terasamentului de drum, ce a dus la surparea acestuia pe o lungime de 3 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe urmatoarea rută ocolitoare: DN 12B km 16+450 – str. Vasile Alecsandri – DN 12B km 17+500 şi retur, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone. Şi tot pe acest drum, dar pe tronsonul 0+452 – 0+487, din cauza unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia se desfăşoară pe ruta ocolitoare: DN 12A km 103+000 – str. 1 Mai – str. Răducanu – str. Podu de Fier – str. Tiseşti – str. Semicercului – str. Bradului – intersecţie cu DN 12B km 2+000 şi retur;

5. DN 21A, între Bărăganul (judeţul Brăila) şi Ţăndărei (judeţul Ialomiţa), pe tronsonul kilometric 0 – 21, pentru execuţia lucrărilor la sistemul rutier. Traficul este deviat pe ruta ocolitoare: intersecţia DN 21A km 0 cu DN 21 km 57+780 (Bărăganul) – intersecţia DN 21 km 89+680 cu DN 2A km 66+050 (Slobozia) – intersecţia DN 2A km 90+250 cu DN 21A km 23+366 (Ţăndărei);

6. DN 67C (Transalpina), din cauza căderilor de zăpadă, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul Rânca (Gorj) – Obârşia Lotrului (Vâlcea), între kilometrii 34+800 de metri şi 59+800 de metri.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ninsori și viscol pentru Capitală și alte 17 județe din sudul și sud-estul țării. Totodată, în nordul, nord-estul și centrul țării, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi de minus 10 grade Celsius.

În București, sunt așteptate ninsori atât ziua, cât și noaptea. De altfel, Capitala se află încă din 27 noiembrie sub alertă de cod galben de ninsori și viscol, alertă ce va fi valabilă până în cursul zilei de vineri, 29 noiembrie. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între -1°C și  -6°C. În Capitală, stratul de zăpadă va ajunge chiar la 15 centimetri.

Peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi să intervină în zonele aflate sub incidenţa codului galben de ninsori şi viscol, emis de ANM.

Povesteşte-ne şi arată-ne cum se simte iarna care a venit prea repede. Dacă la tine în oraş ninge sau dacă ai ajuns într-o zonă cu zăpadă, trimite-ne fotografii pe adresa de email redactie@libertatea.ro


Citește și:  Lovesc pe „zebră” și conduc! Șoferii vinovați sunt iertați de justiție și rămân nestingheriți la volanul mașinii


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News