„Au mai fost drumuri rupte de ploi sau înzăpezite, au mai fost mașini și oameni blocați, dar acum situația întrece orice închipuire, este vorba de 110 mașini și peste 200 de persoane”, a informat Salvamont România, marți seară.

Un elicopter a fost trimis în zonă după ce a fost făcut apelul la 112, iar echipele de intervenție din trei județe au ajuns la convoiul rămas blocat după ce s-a ghidat după trakul de GPS dat de organizatori, intrând pe un drum închis circulației publice.

Zona în care a rămas blocat convoiul de mașini / FOTO: Salvamont România

Potrivit Salvamont România, câteva mașini și-au spart băile de ulei, foarte multe și-au distrus tobele de eșapament, situație în care coloana de mașini s-a oprit pe o lungime de circa 30 kilometri, așteptând indicații de la organizatori, „indicații ce nu putea fi transmise din cauza lipsei semnalului telefonic”.

Două persoane au avut nevoie de prim-ajutor, iar o alta, ce prezenta o stare de epuizare psihică, a fost preluată de o ambulanță SMURD.

Echipele de intervenție au acordat ajutor medical la fața locului

Ulterior, coloana s-a pus din nou în mișcare, după ce polițiști, personalul ISU și salvamontiștii au discutat cu toți conducătorii auto și i-au îndrumat în direcțiile de retragere din zonă către județele Gorj, Caraș-Severin și Hunedoara.

La locul indicat au fost trimise, în vederea acordării sprijinului de specialitate, echipe de intervenție ale ISU Gorj și ISU Hunedoara, Salvamont Gorj și Hunedoara, dar și echipe ale Jandarmeriei Române.

Drumul Național 66A a fost blocat de aluviunile aduse de ploi de pe versanți, iar în zona Câmpușel, aflată la limita județelor Hunedoara și Gorj, este o porțiune aproape impracticabilă, spre valea Cernei.

FOTO: ISU Hunedoara

 
 

Urmărește-ne pe Google News